Brâncoveanu Constantin Basarab

Domnitorul Tarii Romanesti (1688-1714), este unul dintre cei mai mari voievozi ai romanilor care, ca si Neagoe Basarab si Matei Basarab, isi va adauga la numele sau de familie (Brancoveanu) si Basarab. Acesta pentru a cinsti numele familiei domnitoare si a-i aduce un plus de prestigiu si glorie prin fapte alese. Daca fiecare domnitor Basarab, intr-o masura mai mare sau mai mica, a contribuit la realizarea idealurilor romanesti de implinire si progres pentru tara, Brancoveanu prezinta, ca personalitate, o structura care il singularizeaza. El creeaza un stil al vremii; stilul brancovenesc. Din acest punct de vedere, l-am putea considera un Ludovic al XIV-lea romanesc (mai ales ca este contemporan cu Regele Soare). Stilul brancovenesc este complex, manifestat in toate sectoarele de activitate, chiar daca prin stil brancovenesc s-a inteles indeobste maniera imprimata in arta, in special in constructii. El a creat insa un stil de conceptie in modul cum a vazut dezvoltarea economica a tarii, prin felul cum a actionat asupra oamenilor care compuneau so cietatea; a conceput factorul politic si diplomatic intr-o stransa lega tura. Stilul brancovenesc apare in arta desavarsita a domnitorului de a conduce destinele tarii. Pentru a ajunge domn, Brancoveanu a platit sultanului un tribut de cinci ori mai mare ca inainte, stiind ca in Imperiul Otoman precumpanea interesul banesc. Stimuland interesele sultanului si demnitarilor din jurul lui, Brancoveanu a izbutit sa se mentina in scaun 26 de ani, adevarata performanta la acea epoca de fluctuatii domnesti. Politica de echilibru promovata de Serban Cantacuzino cu mijloace mai modeste, la Brancoveanu atinge apogeul si devine arta. A avut in vedere mai ales jocul diplomatic fata de marile puteri ale timpului. Cat priveste Imperiul Habsburgic, Brancoveanu vede in expansiunea acestuia o mare primejdie pentru tara, in perspectiva apropiata si in forme mai aspre decat cea turceasca. La inceput rupe relatiile cu imperialii si recheama solia romaneasca de la Viena, trimisa de inaintasul sau in scaun, Serban Cantacuzino. Atitudinea aceasta starneste mania imparatului Leopold, care trimite o armata in Tara Romaneasca, unde se deda la rechizitii fortate, mult pagubitoare pentru populatie. Cu ajutorul unor forte tatarasti, Brancoveanu determina retragerea armatelor imperiale in Transil vania, le urmareste si obtine victoria de la Zarnesti-Tohani (1690), pe care o adauga ca o contributie la traditia luptei romanesti pentru neatarnare. Relatiile cu imperialii trebuia insa repede imbunatatite. Doua evenimente demonstreaza ca politica de echilibru incepea sa se impuna. In 1695, imparatul Leopold il numeste pe Brancoveanu principe al Sfantului Imperiu; in 1699, sultanul ii recunoaste lui Brancoveanu domnia pe viata. Brancoveanu nu credea insa in viabilitatea celor doua titluri. In 1703, noul sultan, Ahmed al III-lea il chema la Poarta pentru reinnoirea domniei. In epoca lui Brancoveanu, cultura ...