Biserica în timpul lui Constantin cel Mare

Imparatul Constantin cel Mare (337-377) este una din personalitatile de seama din istoria universala. Pina la el, Biserica a indurat grele persecutii din partea imparatilor romani. Convertirea lui la crestinism a insemnat o mare cotitura in istoria acestuia, caci, prin publicarea edictului de toleranta religioasa, de la Milan din ianuarie 313, Constantin a asigurat Bisericii deplina libertate in tot Imperiul roman. Biserica intra, de acum inainte, intr-o perioada de inflorire si propasire, in secolul ei de aur.

Inaintea lui Constantin cel Mare, Galeriu, grav bolnav, a dat la 30 aprilie 311, la Sardica, un edict de toleranta pentru crestini, de acord cu Constantin si Liciniu, care cuprinde permisiunea existentei crestinilor - ut denuo sint cristiani et conventicula eorum = sa existe din nou crestini si sa tina adunarile lor (Lactantius, De mort. pers., 34; Eusebiu, Ist. bis., VIII, 17). Galeriu a murit curind, la 5 mai 311, incit edictul sau s-a aplicat doar partial.

E greu de cunoscut in intimitatea ei evolutia religioasa a imparatului Constantin, dar, o data declarat pentru crestinism, el a progresat continuu pe aceasta cale, incepind cu lupta dintre el si Maxentiu de la Pons Milvius (Podul Vulturului), linga Roma, din 28 octombrie 312, pina la botezul lui din mai 337.

Dupa istoricii crestini, Eusebiu si Lactantiu, in ajunul luptei cu Maxentiu, Constantin a vazut pe cer ziua, in amiaza mare, o Cruce luminoasa deasupra soarelui cu inscriptia: = in hoc signo vinces = prin acest semn vei invinge (Lactantius, De mortibus persecutorum, 48, 5). Noaptea, in timpul somnului, i s-a aratat Iisus Hristos cu semnul crucii, pe care-l vazuse ziua pe cer, cerindu-i sa-l puna pe steagurile soldatilor, spre a-i servi drept semn protector in lupte. Acesta este monogramul lui Hristos HP sau pe care l-a pus pe un steag numit labarum.

Ca imparatul Constantin a fost convins de aparitia minunata a Sfintei Cruci, ne-o confirma faptul ca pe arcul de triumf al lui Constantin, care se pastreaza pina azi la Roma, el afirma ca a cistigat victoria asupra lui Maxentiu: <<instinctu divinitatis>> = <<prin inspiratie divina>>.

La citeva luni de la victoria asupra lui Maxentiu, Constantin, impreuna cu Liciniu, devenit prin casatoria cu una din surorile sale, cumnatul sau, au publicat edictul de la Milan din ianuarie 313, prin care se acorda libertate religioasa deplina crestinismului, care devine religio licita = religie permisa in Imperiu. Totodata, se anulau toate hotaririle anterioare luate contra crestinilor si se retrocedau Bisericii locasurile de cult si averile confiscate de imparatii precedenti.

Edictul de la Milan are o importanta epocala prin hotaririle si urmarile lui. Din religie nepermisa si persecutata, crestinismul devine relige permisa, ba chiar favorizata, cum arata actele ulterioare ale imparatului Constantin.

Din nefericire, Valeriu Liciniu (308-324), la inceput pe deplin asociat la politica religioasa a imparatului Constantin, s-a departat de aceasta, devenind din 316 reprezentantul declarat al paginismului in Orient, unde erau multi crestini si a inceput persecutarea lor intre 320-323.