Bazilica Paleocreștină de la Niculițel

I. Introducere

Niculițelul, localitate situată într-o zonă de podiș cu multe păduri precum și zona adiacentă se face vazută pe harta Dobrogei ca o localitate bogată în mărturii arheologice de mare valoare. Începem a înșira câteva descoperiri arheologice monumentale printre care remarcăm: altarul închinat de 3 preoți lui Jupiter Dolichenus în cinstea împăratului Caracalla și a mamei sale de la începutul secolului III d.Hr , un stâlp militar din timpul lui Iulian Apostata , niște cărămizi fragmentare ce poartă ștampila LEG (ionis) I IOVAE SCY (thicae) și fragmentele ceramice de la conductele ce duceau apa potabilă de la izvoarele Niculițelului până la cetatea Noviodunumului

Ruinele unei fortificații La cetătuie, de aici provin materiale de factură romană, bizantină și slavă , abundența monedelor romane și bizantine, valul de pământ care înconjoară Niculițelul dinspre sud-sud-vest, bisericuța mică Sf Athanasie care provine dintr-o capelă bizantină precum și descoperirea a 13 monede medievale de pe vremea lui Vlaicu-Vodă ne duc cu gândul la o intensă locuire a acestui spațiu transformat în acele vremuri într-o așezare civilă relativ urbană.

Așezarea de la poalele dealului Piatra Roșie aflată în imediata apropiere a cetății Noviodunum pare să fi avut o intensă și continuă locuire de-a lungul veacurilor. Conform mărturiilor lui V.H Baumann așezarea se pare că a a fost acea lume necunoscută din spatele Noviodunumului, o lume plină de factori economici, militari, recreativi și totodată un acces la refugiu datorită pădurilor dimprejur ce ofereau acest lucru. Refugii ale populației civile cauzate de fenomenul migrator de la sfârșitul secolului IV d.Hr și prima jumătate a secolului al V-lea d.Hr.

Iată acest spațiu dacă îl putem numi hinter-land, bogat în vestigii arheologice pare să fi fost de-a lungul veacurilor extrem de important pentru nordul Dobrogei, pentru limes-ul roman din Sciția Mică dar și pentru crearea unui lăgăr creștin vechi, unic în felul său.

Figura 1 Niculițelul arheologic

II. Istoricul Monumentului

Monumentul paleocreștin de la Niculițel a fost descoperit întâmplător, în urma unor ploi torențiale din 1971, urmând apoi a fi investigat arheologic în mai multe etape. În 1971 s-a conturat zona presbyterium-ului , aceasta reprezentând locul de amplasament al criptei monumentale.

În 1975 au fost stabilite dimensiunile monumentului, au fost făcute cercetări în zona interioară a criptei, fiind descoperit totodată și primul mormânt martiric. În anul 1981 s-a realizat de către Muzeul din Tulcea un proiect de protejare și conservare a monumentului de la Niculițel având ca obiective construirea unui canal de preluare pluvial, o construcție pentru protejarea ansamblului precum și consolidarea și conservarea in situ. Din 1983 a început aplicarea proiectului, el finalizându-se câțiva ani mai târziu.

În anii 1984-1985 s-au făcut precizări cronologice pe baza stratigrafiei din zona fațadei. Restaurarea ansamblului bazilical și eco-muzeal aferent a impus noi cercetări arheologice în anul 1994. Ca obiective au fost finalizarea cercetării interiorului bazilical și obținerea de informații din zona adiacentă monumentului.

Figura 2 Prima imagine de dinaintea începerii săpăturilor arheologice

III. Datele arheologice

a)Campania din septembrie 1971

Lucrarea s-a efectutat în mijlocul unei ulițe, în locul numit de localnici La Plăcintă , scoțându-se la lumină pe o suprafață de 170 mp resturile unei bazilici creștine cu cripta in situ, îngropată în zona altarului. Săpăturile s-au efectuat în zona altarului și în zona navei principale deoarece restul de ziduri erau aproape complet distruse.

Conform lui V.H Baumann stratigrafia a permis reconstituirea planului bazilical. Similar celorlalte biserici creștine din Antichitate, bazilica nu are absida perfect orientată spre răsărit ci mai mult spre NNE. Absida are o formă semicirculară cu o deschidere de circa 6m.