Arta greacă

Arta si arhitectura greaca, picturile, cladirile si artele decorative s-au dezvoltat in Grecia antica intre1050 si 31 IH. Printre cele mai cunoscute monumente ale artei grecesti sunt templele din piatra, statuile cu figuri umane si vasele pictate.

Templele din piatra construite in cinstea unor zei sau zeite erau cladirile cele mai reprezentative ale arhitecturii grecesti. Construite in perioadele arhaica si clasica, elementele unui templu grecesc erau remarcabil de simple. Ele prezentau o structura interioara in forma de dreptunghi, cunoscuta sub denumirea de cella, inconjurata de coloane si impodobite cu un acoperis inaltat, in panta. Statuile de cult stateau de obicei in spatele acestei sali. Majoritatea templelor aveau fata indreptata spre est. Templul lui Hephaistos este un exemplu de templu care a rezistat pana in zilele noastre.

Marile realizari ale arhitecturii grecesti nu s-au datorat doar cunostintelor tehnice ci ele au rezultat dintr-un simt deosebit al proportiilor si o constientizare acuta, vizuala; un exemplu caracteristic era obiceiul grecesc de a-si decora coloanele astfel incat sa fie usor bombate la mijloc, ceea ce compensa iluzia de concavitate (curbura spre interior) data de o coloana perfect verticala atunci cand era privita de la distanta.

Primele temple monumentale din piatra au fost construite in secolul 7 IH si exista posibilitatea ca acestea sa fi aparut ca o replica a cladirilor din Egipt. Grecii antici au dezvoltat trei stiluri (ordine) majore de arhitectura, stiluri care au influentat aspectele fatadelor templelor.

Diferentele de detalii de pe coloane si ariile de deasupra lor defineau stilul arhitectural din care proveneau. Ordinul Doric este cel mai simplu si cel mai vechi ordin. Ordinele Ionic si Corintian au adaugat o baza coloanelor si au detaliat capitelurile coloanelor. Antablamentul (spatiul de deasupra coloanelor) difera deasemenea de la un ordin la altul.

Indiferent carui ordin apartineau fatada unui templu era alcatuita din trei parti: treptele, coloanele si antablamentul. Fiecare din aceste parti avea la randul ei trei parti. Existau trei trepte care conduceau la templu iar cea mai de sus purta denumirea de stylobate. Fiecare coloana era definita prin baza un stalp si capitel. Antablamentul avea in componenta o arhitrava (grinda care se sprijina pe coloane), o friza, ce corespundea grinzilor ce sustineau tavanul si o cornisa.

Stilul doric era cel mai simplu si mai sobru. Coloanele dorice nu aveau baza sprijinindu-se direct pe ultima treapta. Capitelurile dorice erau alcatuite dintr-un element numit echinus (de forma unei pernute) si un dreptunghi orizontal numit abacus care sustinea incarcarea cladirii de deasupra.

Cel mai vechi templu doric este templul lui Hera din Olympia.

Initial templele aveau 6 coloane in partea din fata si cea din spate si cate 16 pe fiecare parte. Aceasta ducea la un raport lungime/latime de 3 la1. Arhitectii greci au considerat ca aceste proportii sunt ...