Arta Abstractă

Arta abstracta este denumirea pe care, incepand cu cel de-al doilea deceniu al secolului al XX-lea, si-o revendica o serie de tendinte, de grupari, de creatii - in general diverse, succedandu-se nu fara o anumita atitudine polemica - care au la baza un protest impotriva academismului si naturalismului, indepartand din imaginea plastica elementele lumii vizibile, redate pana atunci de asa zisa arta figurativa, si asezand in locul lor un sistem de semne, linii, pete, volume, ce ar trebui sa exprime, in forma pura, actiunea rationalitatii si sensibilitatii umane.

Plecand de la ideea ca arta plastica, arhitectura si muzica sunt prin excelenta abstracte - ele presupunand in acelasi timp o suma de legaturi cu realul, si fiind, de regula, acceptate drept constructii, ansambluri controlate de logica - primii artisti atrasi de abstractionism isi manifesta, cu un sentiment de eliberare, intraga incarcatura emotionala.

Arta abstracta apare aproape simultan in mai multe tari europene, in preajma anului 1910. Printre primii reprezentanti ai acestei tendinte este Wassily Kandinsky, care, incepand din 1910, picteaza un ciclu de tablouri intitulate Improvizatii, si publica un amplu studiu, Uber das Geistige in der Kunst (Despre spiritual in arta, 1911), ce a contribuit la afirmarea artei abstracte.

Termenul de abstract este insa mult prea general, folosirea lui a pendulat intre acceptii extremiste, intraga arta fiind considerata abstracta, ca rezultat al procesului de abstragere a realitatii in imagine, sau, dimpotriva, concreta, opera existand ca o realitate in sine.

In 1930, Theo Van Doesburg introduce termenul de arta concreta, parandu-i-se absurd sa numeasca abstracta o creatie artistica ce are o existenta reala, dar nu va reusi sa inlocuiasca, totusi, pe cel de arta abstracta, in care publicul si teoreticienii artei continua sa alinieze creatii ce nu trimit direct la realitate.

Arta abstracta inregistreaza manifestari din cele mai diferite, dezvoltand si extrapoland unele dintre aspiratiile impresionismului, mai ales in domeniul culorii si al accentului pus pe universul interior al artistului.

Trebuie amintite tablourile inspirate de muzica ale cehului Franz Kupka, tablourile italianului Alberto Magnelli, orfismul picturii lui Robert Delaunay, pictura sincronista (juxtapunerea unor culori din spectru) propusa in 1912 de americanii Morgan Russel si Stanton Macdonald-Wright, raionismul sustinut de Mihail Larionov si Natalia Goncearova, neo-obiectivismul lui Aleksandr Rodcenko, suprematismul lui Kazimir Malevici, constructivismul promovat de Naum Gabo si Anton Pevsner, neoplasticismul lui Piet Mondrian, expresionismul abstract, avand centrul in New York, cu diverse tendinte, printre care Action-painting practicat de Jackson Pollock, Robert Motherwell si Willem de Kooning, sau Color-field-painting cu Mark Rothko, Arta informala reprezentata in Franta de Georges Mathieu etc. Expresionismul abstract cunoaste si in Europa o dezvoltare ...