Arhitectura greacă și romană

Arhitectura greaca s-a constituit si s-a dezvoltat conditionata de anumiti factori cu actiune larga care i-au determinat tendintele majore, definitorii:

- o configuratie geografica particulara care a situat teritoriul grec la confluenta unor vechi si prestigioase culturi; contactele realizate cu alte civilizatii au permis omului grec o deschidere a orizonturilor; arhitectura s-a imbogatit prin cunoasterea si asimilarea ,cu un acut simt selectiv, a unor experiente si idei constructive;

- existenta, pe acelasi teritoriu a unor traditii prehelenice care au furnizat modele si experiente arhitecturale elaborate intr-un spirit nou, marcand insa un proces de continuitate;

- o comanda sociala specifica; arhitectura greaca s-a constituit ca un instrument al comunitatii umane libere careia trebuia sa-i asigure cadrul material al existentei si sa-I afirme presigiul;

-o inclinatie proprie lumii elene carte armonie, echilibru, simtul masurii, evitarea exceselor; evolutia arhitecturii a stat sub semnul perfectionarilor lente nu al modificarilor spectaculoase iar in geneza formelor sale a interevenit in mod constant raportatrea la scara umana in detrimentul monumentalizarii abstracte;

- un simt al naturii profund ancorat in mentalitatile lumii grecesti care a condus catre o consecventa raportare a arhitecturii la mediul inconjurator, la stabilirea unei relatii intime, neantagonizarea intre creatia omului si cea naturala;

- un pronuntat individualism al omului grec sursa a varietatii formelor, a refuzului uniformizarii rezolvarilor, in conditiile mentinerii unui caracter unitar al arhitecturii.

Cadrul general de dezvoltare al civilizatiei romane permite selectarea unui grup de factori a caror actiune asupra evolutiei fenomenului arhitectural a fost definitorie:

- o arie geografica de mare amploare obligand la o activitate constructiva intensa si asigurand contactul continuu cu alte civilizatii; sursa permanenta de improspatare a gandirii arhitecturale;

- existenta unor traditii paleoitalice si etrusce pe fondul carora au fost asimilate experiantele unei culturi de elevata tinuta- cea greco-elenistica;

-un caracter predominant urban cu implicatiile corespunzatoare in stiinta constructiilor de asezari si a spatiilor urbane, precum si in continutul unor programe de arhitectura;

- comanda sociala care solicita- atat prin arhitectura capitalei cat si prin cea exportata in teritoriile ocupate- exprimarea fortei si autoritatii imperiului;

- o inclinatie pronuntata catre ratiune, echilibru, ordine riguroasa, simt practic, trasatura definitorie pentru mentalitatile lumii romane care poate fi pusa in legatura cu un anumit fond etnic latino-etrusc; aceste caracteristici se pastreaza pana in perioada imperiala timpurie;

- o tehnica de constructie exceptionala care trebuind sa raspunda solicitarilor complexe ale unei activitati constructive de mare anvergura a generat o multitudine de procedee capabile sa materializeze o gama extinsa de forme si spatii arhitecturale.