Aderarea României la UE

Previzualizare referat:

Extras din referat:

La infiintare, Comunitatea Europeana avea 6 membri: Belgia, Luxemburg, Franta, Republica Federala a Germaniei (RFG), Italia si Olanda. Uniunea Europeana a exercitat o mai mare putere de atractie asupra tarilor europene. Astfel in decursul timpului mai multe tari au aderat la UE sau au facut cereri sa adere.

Romania a semnat in 1993 acordul de asociere la UE, iar in 1995 a dobandit statutul de stat asociat la UE. Astfel Uniunea Europeana, interesata la randul ei in extinderea procesului de integrare, sprijina Romania, tara relativ tanara democrata, prin asistenta, consultanta si finantarea unor proiecte care corespund standardelor europene.

Obiectivul vizat este ca toate zonele , respectiv tara noastra , sa aiba un nivel asemanator de dezvoltare, pentru a nu mai exista dezechilibre regionale, astfel nivelul de trai din tara noastra s-ar ridica. Asta nu inseamna ca noi romanii vom simti diferenta in bine imediat ce Romania va adera la Uniunea Europeana.

Toti candidatii la aderare trebuie sa indeplineasca anumite conditii si criterii, iar Romania nu face exceptie chiar daca este stat asociat al UE. Acestea sunt:

a) Criteriul politic, care presupune ca tara noastra sa realizeze stabilitatea institutiilor care garanteaza democratia, statul de drept, respectarea drepturilor omului, precum si protectia minoritatilor;

b) Criteriul economic, care inseamna existenta unei economii de piata operationala, precum si capacitatea de a face fata presiunii concurentei si fortelor pietei din cadrul Uniunii;

c) Criteriul legislativ, adica armonizarea legislatiei nationale cu cea comunitara si preluarea intregului ,,acquis comunitar'', existenta cadrului legal si administrativ.

Ulterior, s-a mai adaugat un criteriul, care se refera la capacitatea Uniunii de a absorbi noi membri, ceea ce inseamna ca aderarea va avea loc dupa reforma institutiilor comunitare si in functie de evolutia propriilor sale politici.

Procedura de aderare este definita, in principal, in articolul 49 al Tratatului de la Maastricht asupra Uniunii Europene, iar Romania nu face exceptie si trebuie sa parcurga urmatorii pasi, de altfel ca toate tarile:

1. Cerea de aderare este adresata la Consiliul Ministrilor al Uniunii, adica tarii care exercita presedentia Consiliului;

2. Decizia de deschidere a negocierilor in vederea aderarii la Uniune e luata de Consiliul European (la nivelul sefilor de stat sau de guvern) prin unanimitate, in baza unui aviz al Comisiei Europene si al Parlamentului European;

3. Negocierile de aderare se desfasoara pentru 31 de capitole, prin trecerea in revista, domeniu cu domeniu, a progreselor realizate de Romania in transpunerea legislatiei comunitare in legislatia interna si aplicarea efectiva a regulilor ce guverneaza functionarea UE;

4. In vederea negocierii, Romania trebuie sa pregateasca si sa prezinte Comisiei Europene documente de pozitie pentru capitolele respective, prin care isi face cunoscut punctul de vedere privind modul in care intelege sa negocieze domeniul respectiv, perioadele tranzitorii pe care le solicita pentru armonizarea cadrului legislativ sau alte elemente considerate importante pentru interesele sale.

La randul sau, Comisia Europeana pregateste propriile sale documente de pozitie pe care le inainteaza Consiliului, iar acesta da Comisiei un mandat de negociere. Statele membre isi stabilesc, prin Consiliu, o pozitie comuna fata de documentul de pozitie respectiv si fata de oportunitatea incheierii provizorii a capitolelor aflate in negociere.

Incheierea unui capitol inseamna ca negocierile au fost finalizate provizoriu, potrivit principiului ca nimic nu e considerat definitiv negociat, atata timp cat nu s-au epuizat negocierile asupra tuturor celor 31 de capitole;

5. Dupa incheierea negocierilor, care se poarta cu toti membrii Uniunii si cu Comisia, se semneaza Tratatul de aderare. Pentru intrarea in vigoare Tratatul trebuie ratificat de catre tarile membre, Parlamentul European si tara solicitanta , potrivit prevederilor constitutionale respective (de catre Parlament sau prin referendum national).

De regula, procedurile de ratificare dureaza 1,5-2 ani. Abia dupa

ratificarea Tratatului de aderare, apartenenta Romaniei la UE va deveni efectiva.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Aderarea Romaniei la UE.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Diacritice:
Da
Nota:
7/10 (2 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
4 pagini
Imagini extrase:
4 imagini
Nr cuvinte:
1 569 cuvinte
Nr caractere:
8 048 caractere
Marime:
12.34KB (arhivat)
Publicat de:
Anonymous A.
Nivel studiu:
Liceu
Tip document:
Referat
Materie:
Istorie
Tag-uri:
aderare, romania, uniunea europeana
Predat:
la liceu
Clasa:
a 11-a
Sus!