Academiile desidente și epoca newtoniană

Stiinta a luat un mare avant in anii Revolutiei Stiintifice, iar intre anii 1660 si 1734 si-a gasit formele de organizare care ii lipsisera pana atunci. Un mod convenabil de la data inceputul perioadei de dezvoltare a sistemului de organizare este luarea in considerare a fondarii Societatii Regale. Aceasta perioada a fost dominata in mare masura de ideile lui Isaac Newton si, intr-un grad mai mic, de cele ale lui Gottfried Wilhelm Leibniz. Metoda stiintifica Cea mai importanta lucrare stiintifica din cea de-a doua jumatate a secolului XVI a fost Principia lui Newton. Nu numai ca aceasta a devenit fundamentul fizicii pentru urmatorii 200 de ani, dar a constituit si baza metodologiei stiintifice, care si-a facut treptat intrarea in studiul fenomenelor naturale. In comparatie cu Descartes, care a pledat pentru deducerea legilor stiintifice din principiile metafizice, Newton si-a fundamentat teoriile pe cercetarea atenta a fenomenelor naturale. El si-a denumit metoda ca fiind a,, analizei si sintezei, adica o procedura care cuprinde atat o etapa inductiva cat si una deductiva. Teoriile sale rezultau din observatii; apoi utiliza aceste teorii pentru a descrie alte fenomene. In practica, totusi, stiinta nu opereaza strict in conformitate cu metodologia stiintifica. Cele mai importante descoperiri ale lui Newton au fost probabil produsele intuitiei, pe care el le-a sustinut apoi cu ajutorul experimentelor, rationamentelor si matematicii.

Potrivit conceptiilor lui Newton, fiecare fenomen natural putea fi explicat in cele din urma prin legi matematice, modul acesta de abordare al problemelor stiintifice nefiind neaparat in contradictie cu religia. De fapt, atat Newton, cat si Leibniz erau profund credinciosi.

Totusi, in aceasta perioada a avut loc separarea fizicii de metafizica (sau filozofie). De exemplu, Newton a acceptat ideea ca gravitatia poate fi descrisa pe cale matematica, stiind perfect ca legile formulate de el in acest sens nu spuneau nimic despre natura sau cauza fenomenului. El a refuzat sa emita ipoteze neverificabile, spre deosebire de Rene Descartes care, pentru a explica prezenta fortelor gravitationale, a pornit de la supozitia existentei unor vartejuri de aer.

Treptat, observatia si experimentul au devenit stalpii activitatii stiintifice. Ideea ca intelepciunea si cunoasterea reala pot fi gasite numai in lucrarile anticilor a inceput sa piarda teren. Oamenii de stiinta au incetat sa se bazeze pe vechii dascali, cum ar fi Aristotel, si s-au apucat sa studieze rezultatele propriilor observatii si experimente, formuland teorii. Au inceput deci sa inregistreze fenomenele in termeni valorici, ca unitati de masa, volum sau temperatura. Instrumentele necesare cercetarii s-au raspandit in toate marile orase. Perfectionarea pendulului de catre Christiaan Huygens si inventarea arcului de balansier de catre Robert Hooke au transformat ceasurile in instrumente de precizie.

Oamenii de stiinta, in lipsa conceptului actual de ...