Abordarea civilizațională

Introducere

Cercetarea istoriei presupune cunoașterea și utilizarea diverselor tipuri de abordări și paradigme capabile să permită analiza și deducerea pe cât se poate de obiectivă a trecutului istoric. Abordarea civilizațională se înscrie cu succes în lista celor mai cunoscute și utilizate abordări în istoria recentă. Popularitatea acestei abordări a crescut odată cu publicarea lucrărilor “Sfârșitul istoriei și ultimul om” de Francis Fukuyama și “Ciocnirea Civilizațiilor și refacerea Ordinii Mondiale” de Samuel P. Huntington, care prin tezele sale au agitat opinia publică, provocând o serie de dispute la nivel internațional, atât în mediul academic, cât și în cel politic. Acest fapt dovedește interesul de care se bucură abordarea civilizațională și rolul ei major în interpretarea evoluției omenirii. Din aceste considerente, am decis să cercetez subiectul respectivei abordări, punându-mi drept scop stabilirea esenței abordării civilizaționale, iar ca obiective:

- Definirea conceptelor de “civilizație” și “abordare civilizațională”;

- Descrierea teoriilor și paradigmelor civilizaționale;

- Stabilirea avantajelor și limitelor abordării civilizaționale;

- Analiza celor mai importante lucrări elaborate în stilul abordării civilizaționale “Sfârșitul istoriei” de F. Fukuyama și “Ciocnirea Civilizațiilor” de S. Hamington.

În acest sens, am consultat o varietate de monografii și articole, printre care voi enumera următoarele: “Sfărșitul Istoriei și ultimul om” de Francis Fukuyama,“Ciocnirea Civilizațiilor și refacerea Ordinii Mondiale” de Samuel P. Huntington; „Teoria statului și dreptului” (Teopия гocyдapcтвa и пpaвa) de O. I. Vinicenko și V. I. Popov, “Istoria culturii și civilizației” de Ovidiu Drâmba, “Abordarea formațională și civilizațională: pro et contra” (Фopмaциoнный и цивилизaциoнный пoдxoд к иcтopии: pro et contra) de A. Panarin (în “Filosofia istoriei”/ Филocoфия иcтopии) și “- Sfârșitul istoriei- sau - conflictul civilizațiilor- ? S. Huntington înpotriva lui F. Fukuyama”(- Кoнeц иcтopии- или - кoнфликт цивилизaций- ? С. Хaнтингтoн пpoтив Ф. Фyкyямы) de S. A Sergheev (în “Istoria conflictologiei”/Иcтopия кoнфликтoлoгии, 2010). De asemenea, am ținut cont și de evoluția abordării civilizaționale în spațiul românesc, iar în calitate de sursă de bază am utilizat lucrarea lui Lucian Boia“Evoluția istoriografiei românești”. Am constat un grad mai înalt de cercetare a abordării civilizaționale în cadrul istoriografiei ruse, pe când istoriografia română, cât și cea în limba engleză, necesită mai multe studii în această privință.

Capitolul I

Esența abordării civilizaționale

I.1. Definiții și interpretări ale “civilizației” și ale “abordării civilizaționale”

Termenul “civilizație” își are originea în latinescul “civis”, care se traduce ca “cetățenesc, statal, orășenesc”. Deja în Antichitate, noțiunea respectivă se utiliza în opoziție cu “silvaticus” - “silvic, sălbatic, brutal”. Odată cu trecerea trimpului, “civilizația” a căpătat diverse înțelesuri, procesul fiind însoțit și de apariția a numeroase teorii civilizaționale. În epoca Luminilor a apărut pentru prima dată verbul “a civiliza”, care însemna “trecerea omenirii de la sălbăticie și barbarie la civilizație. Pentru prima data, “civilizația” ca termen științific apare în secolul XVIII și mai exact în anii 1756-1757, fiind utilizat de filosoful francez Victor Riqueti de Mirabeau în tratatul “Prietenul oamenilor”. În lucrările lui Voltaire și Adam Ferguson(1723—1816), noțiunea este folosită ca antonim pentru „sălbăticie” și „barbarie”. Astfel, începând cu perioada respectivă, prin “civilizație” se înțelegea o societate avansată, care avea orașe și scris.

Actualmente, există aproximativ 200 de definiții ale noțiunii de “civilizație”. În știința contemporană, noțiunea “civilizație” este utilizată în 3 direcții:

1) Sinonim al culturii (materiale și spirituale);

2) Nivel, grad de dezvoltare socială, a culturii materiale și spirituale;

3) Treaptă a dezvoltării sociale, care urmează după barbarie.

În a doua jumătate a secolului XIX-mijlocul secolului XX, prin lucrările lui Joseph Arthur de Gobineau (1816—1882), Heinrich Rickert(1823—1875), Nicolai Danilevski (1822-1885), Oswald Spengler (1880 - 1936) și Arnold Toynbee (1889 - 1975) au fost elaborate fundamentele teoretice ale abordării civilizaționale ca o teorie istorică specifică ce prezintă trecutul omenirii ca o istorie a interațiunii dintre civilizațiile locale. În opinia lor, abordarea civilizațională reiese din ideea că nu există o istorie culturală unică a omenirii, ci istoria este un schimb de culturi. Cercetătorii respectivi pun accentul de caracterul ciclic și multilinear al evoluției, înaintând ideea conform căreia cultura se descrie prin închidere și localism.