A fost Napoleon otrăvit

A fost Napoleon otravit?

Mohorata insula Sf. Elena din sudul Atlanticului a fost primul loc de exil al lui Napoleon.Acolo avea sa-si gaseasca moartea timpurie, la varsta de 51 de ani, in mai 1821. In certificatul lui de deces cauza mortii apare ca fiind un cancer la stomac, dar el nu a prezentat niciunul din simtomele clasice ale acestei boli. In prezent, stiinta moderna sugereaza ca este foarte posibil ca Napoleon sa fi fost otravit. Dar, daca a fost asa, cine a fost autorul, ce otrava a folosit si cum a fost administrata?

Dupa infrangerea finala din batalia de la Waterloo din iunie 1815, Napoleon Bonaparte a ajuns din nou in exil pe o insula. Inainte de Waterloo insula exilului fusese Elba in larg de coastele Italiei  dar evadase. De data aceasta insula era indepartata, Sf. Elena din sudul Atlanticului. Aici plictiseala era cel mai mare dusman al lui Napoleon caci, desi partidele de calarie mai alungau oarecum indispozitia, viata pe insula avea prea putin de oferit. Un singur lucru il interesa pe fostul imparat: propria lui persoana. Intr-o calatorie cu o fregata englezeasca marturisise ca-l bate gandul sinuciderii. Ca sa-l convinga sa nu comita aceste gest, confidentul lui apropiat, Marchizul de las Cases a facut observatia ca situatiile potrivnice si suferinta au propriul lor halo de glorie. Dar lucrurile nu erau chiar asa.

Oriunde si-ar fi aruncat ochii, vederea soldatilor englezi ii amintea lui Napoleon de starea lui de infrangere, chiar daca gardienii lui faceau tot ce le statea in putere sa-i faca viata cat mai placuta .Resedinta lui de la Longwood House, chiar daca nu era un palat, ii oferea splendide privelisti marine si montane. Iar pentru confortul si placerea lui se adaugasera o baie, o camera cu carti si harti si un salon mare. I s-a permis sa fie slujit de 20 de servitori. Bucatarul personal ii prepara produse sofisticate de patiserie - arcuri triumfale si palate de chihlimbar realizate din zahar caramelizat. Mesele ii erau servite in portelanuri de Sevres si platouri de argint.

Napoleon a continuat sa mance bine pana in ultimele lui zile. A murit la 5 mai 1821, la varsta de 51 ani. Si a murit gras. N-ar fi fost nimic extraordinar in asta cu exceptia faptului esential ca la autopsie s-a constatat ca a murit de cancer la stomac. Cancerul, in special cel de stomac este o boala care mistuie. De atunci istoricii nu au incetat sa caute o explicatie pentru moartea lui. Adevaratul motiv a iesit la iveala recent. Specialistul canadian in probleme napoleoniene Ben Weider si toxicologul suedez Sten Forshufvud au organizat testarea a cinci suvite din parul lui Napoleon. Suvitele au fost taiate din parul lui la o zi dupa ce a murit si au fost pastrate intacte de atunci. Testele ADN initiale au dovedit ca parul ii apartinea in mod cert lui Napoleon. Apoi, prin analize stiintifice detaliate Weider si Forshufvud au gasit un raspuns considerat de ei corect la enigma mortii imparatului. In par s-a descoperit o concentratie anormal de mare de arsenic de 5 pana la 38 de ori mai mare decat cea normala. La fel de semnificativa s-a dovedit fluctuatia in cantitatea de arsenic prezent in diferite portiuni ale parului, aceasta aratand ca nivelul arsenicului in organismul lui Napoleon varia considerabil de la o zi la alta. In unele zile nivelul era apropiat de nivelul scazut obisnuit de 0,08 parti la un milion. In alte zile insa se ajungea la nu mai putin de 51,2 si frecvent 20 de parti la un milion.

Corectitudinea analizei a fost confirmata de departamentul de otravuri al Biroului Federeal de Investigatii (FBI) de la Washington. Niciunul dintre specialisti nu a gasit alte dovezi care sa contrazica concluzia clara la care au dus cifrele. Napoleon a primit doze de arsenic cu o concentratie atat de mare si cu variatii zilnice, ceea ce a facut foarte putin probabila otravirea sa prin apa de baut, crema de par sau emanatiile tapetului de la Longwood House - toate aceste teorii fiind anterior considerate posibile. O travirea a fost cu siguranta deliberata.