Viața românească - momentele 1906 și 1920

Având acum mai mult de un secol de activitate, „Viaţa Românească” este unul din marile acte de cultură ale secolului XX. Revista „literară şi ştiinţifică” ieşeană a fost condusă cu abilitate şi pasiune de aceşti doi mari „directori de conştiinţă”: C. Stere şi G. Ibrăileanu. Este suficient să amintim câteva nume care au colaborat la publicaţie pentru a conştientiza importanţa pe care o are „Viaţa Românească” în planul cultural. Nume precum G. Ibrăileanu, C. Hogaş, G. Topîrceanu, Sp. Popescu, Jean Bart, Dem. Botez, Al. Philippide, Otilia Cazimir, D.D. Pătrăşcanu sau Ionel Teodoreanu sunt doar câteva din personalităţile care s-au afirmat în cadrul revistei, nemaivorbind de alte nume sonore care au colaborat la „Viaţa Românească”, precum Caragiale, Coşbuc, Delavrancea sau Vlahuţă.

1906 – anul înfiinţării

Revista îşi are originile în „Evenimentul literar”, întemeiat la 20 decembrie 1893 de C. Stere şi mutat în iulie 1894 la Bucureşti, pentru ca în octombrie să-şi înceteze apariţia . Aici se afirmă „primul val” poporanist, denumit şi „pre-poporanism”. Un nou „val” se manifestă între 1905-1909, în opoziţie cu mişcarea sămănătoristă, devenită foarte activă. H. Sanielevici scoate la Galaţi, pe 15 noiembrie, prima revistă poporanistă, „Curentul nou”. Aici colaborează Spiridon Popescu, Paul Bujor, Jean Bart şi G. Ibrăileanu, ultimul cu două articole: Poporanismul şi Câteva consideraţii asupra spiritului critic în istoria culturii române, dezvoltate ulterior în revista „Viaţa Românească” . Sanielevici ia atitudine împotriva lui Sadoveanu, punând în discuţie valoarea scrierilor acestuia. Ibrăileanu reacţionează vehement în revista gălăţeană; se naşte o întreagă polemică între cei doi , ce „a trezit în grupul literar ieşean nevoia de a nu mai apela la revistele altora, ci de a avea o publicaţie periodică proprie în care să se tipărească, fără nici o reticenţă, opiniile grupului” ; Începând cu numărul 3 al revistei Ibrăileanu încetează activitatea la Curentul nou .

Grupul ieşean se orientează astfel în vederea publicării unei reviste proprii. Zigu Ornea încadrează acest moment în jurul lui decembrie 1905 – ianuarie 1906 . Se pare că iniţial aceştia i-ar fi făcut propuneri lui Sanielevici de a transfera Curentul nou la Iaşi, pe care el le-ar fi refuzat .

Cel mai fervent susţinător al ideii înfiinţării revistei a fost G. Ibrăileanu. El intenţiona să creeze o revistă de orientare democratică, la conducerea căreia să se afle o personalitate cunoscută . Ibrăileanu îi propune lui C. Dobrogeanu – Gherea să accepte conducerea revistei, dar acesta a refuzat. Pentru a înţelege răspunsul negativ al liderului socialist, trebuie menţionat faptul că intelectualul ieşean părăseşte la finele anului 1899, alături de un întreg grup majoritar din capitala Moldovei, Partidul Socialist .

După lungi tatonări cu socialiştii bucureşteni, sortite eşecului, în funcţia de director este numit C. Stere, pentru partea literară, şi Paul Bujor pentru partea ştiinţifică. După cum susţine Z. Ornea, acesta din urmă ar fi fost ales în funcţie în urma refuzului dat de Gherea pentru postul de codirector sau colaborator . Despre momentul stabilirii sale în funcţie, Stere povesteşte anecdotic într-un articol publicat în 1933, cum Ibrăileanu a intrat vijelios în biroul său de lucru, năpustindu-se aproape asupra lui: „ – Să scoţi o revistă! Nu mai merge aşa. X... Y... Z... în Foaie de varză, în Rătăciri literare, în Zi-i pe nume... otrăvesc tineretul, falsifică gustul literar, buimăcesc opinia publică. N-ai dreptul... Ai datoria... Ar fi o crimă...” .

Dintr-un Act de asociaţiune de la 5 octombrie 1907, în legătură cu proprietatea asupra revistei, se menţionează că aceasta era subvenţionată iniţial de şapte persoane: C. Botez, M. Carp, G. Ibrăileanu, Gh. Kernbach, dr. N. Quinezu şi C. Stere. Se menţionează de asemenea că directorul „păstrează dreptul de a-şi alege pe codirectorul ştiinţific al revistei”. Paul Bujor se retrage din funcţie în momentul în care Stere devine prefect la Iaşi, în timpul răscoalelor de la 1907, iar locul său este luat de dr. I. Cantacuzino, care participă mai degrabă prin numele şi prestigiul său ştiinţific, decât efectiv la activitatea revistei, fiind mutat la Bucureşti din 1901 `.

„Viaţa Românească” vede lumina tiparului la 6 martie 1906, având înscrise în frontispiciu numele a doi directori: C. Stere şi Paul Bujor . Subintitulată „Revistă literară şi ştiinţifică”, prezintă în primul număr următorul cuprins: „Viaţa Românească”, Către cetitori, N. Gane, Cum am început să traduc pe Dante (Amintiri), A. Vlahuţă, Datorii uitate... (nuvelă), P. Bujor, Foloasele studiului biologiei, A. Philippide, Istoria şi critica literară, A. Stavri, Ursitul (versuri), C. Şărcăleanu, „Cântarea pătimirii noastre” (O.Goga), M. Sadoveanu, Pustiul (nuvelă), G. Ibrăileanu, De la M. Kogălniceanu la d-l Maiorescu, C. Botez, Poezii inedite de Conachi, P. Nicanor & Co., Miscellanea, G.I., Cronica literară (Autori şi curente), P.B. şi dr. P. Bogdan, Cronica ştiinţifică (din ţară şi din străinătate), I. Botez, Cronica pedagogică (Studiul limbilor), C.S., Cronica internă („Foametea constantă” şi chestia agrară), C. Stere, Cronica externă (Urmările războiului ruso-japonez; Revoluţia din Rusia), Recenzii, Revista revistelor, Mişcarea intelectuală în străinătate, Bibliografie.