In contextul demisiei guvernului condus de George Manu, la 15 februarie 1891, regele primeste sfatul acestuia de a-l inlocui cu generalul I. Em. Florescu. Trei zile mai tarziu guvernul este remaniat prin intrarea in minister a lui Nicolae Blaremberg si a lui Alexandru Vericeanu, fapt care aduce Partidul Conservator in pragul unei revolte interne. Odata cu deschiderea Camerelor, insa, incepe atacul contra generalului Florescu si a lui G. Vernescu, la semnalul gruparii conservatoare asa zis ,,concentrata", care ii cere lui Lascar Catargiu sa-si asume presedintia cabinetului, deoarece ea voia, ,,Un sef, o directie, un program!". Evenimentele au luat turnura interesanta, prin demisia lui L. Catargiu si a aliatilor sai, Iacob Lahovary si Const. Olanescu din guvern. Situatia devine oarecum ridicola prin incercarile inconstiente ale generalului Florescu de a completa cabinetul cu oameni adusi doar pentru figuratie, combinatie care in cele din urma esueaza. In momentul caderii guvernului Florescu, la 24 noiembrie 1891, regele ar fi putut sa-i aduca la putere pe liberalii condusi de Dumitru Bratianu, insa ostilitatea acestora fata de Puterile Centrale, faptul ca unitatea din interiorul partidului era doar aparenta si lipsa unui lider unanim recunoscut, au oferit argumentele necesare sa nu o faca. Astfel, puterea i-a fost oferita lui L. Catargiu, care trebuia sa obtina si concursul junimistilor, reprezentati prin P. P. Carp. Ambii lideri au stabilit ca primul lucru care trebuia facut era obtinerea decretului de dizolvare al camerelor, pentru a avea o majoritate mai omogena, in lipsa caruia junimistii nu ar fi intrat in guvern. Regele nu a primit insa dizolvarea, iar L. Catargiu este pus in fata faptului implinit: daca voia puterea trebuia sa formeze un guvern fara junimisti. Inca un motiv pentru liderul conservator sa acuze ,,sistemul nenorocit" de distrugere al partidelor, facand desigur trimitere la rege, pe care-l vedea ostil, neintelegand decat sumar de ce . Totusi, la 27 noiembrie, L. Catargiu formeaza un nou cabinet in care el detinea presedintia si Internele, gen. Manu Domeniile, Al. Lahovari era ministru de Externe, Al. Stirbei la Finante, gen. I. Lahovari ocupa functia de ministru de Razboi, C. Olanescu era ministrul Lucrarilor publice, Dimitrie Sturza la Justitie, iar Take Ionescu la ministerul Cultelor si Instructiunii publice. Insa, in sedinta din Camera Deputatilor de la 9 decembrie s-a votat o motiune de blam prezentata de Aristide Pascal si Nicu Fleva, ea impunandu-se cu 78 de voturi contra 74. Doua zile mai tarziu, in sedinta din 11 decembrie, presedintele Consiliului, L. Catargiu, citeste mesajul regal prin care se decreteaza ca ,,adunarile sunt si raman dizolvate", ele fiind convocate pentru data de 24 februarie 1892, in sesiune extraordinara . Carol I realizeaza ca fara decretul de dizolvare pretins, junimistii nu ar fi intrat in guvern, astfel incat, dupa ce accepta decretul, L. Catargiu se prezinta cu un nou cabinet in care au intrat junimistii: P. P. Carp la Ministerul Agriculturii, Industriei, Comertului si Domeniilor, Menelas Ghermani la Finante si Al. Marghiloman la Ministerul Justitiei, fiind exclusi generalul Manu, Al. Stirbei si D. Sturdza . Guvernul avea sa fie numit, pe drept, de catre rege ,,unul dintre guvernele cele mai competente si civilizate din cate a avut Romania", iar de catre Titu Maiorescu, desi nu facea parte din el, ca fiind ,,adevaratul si definitivul minister conservator", si adaugand: ,,cu greu se va mai gasi in vremurile noastre o imprejurare a atator barbati de autoritate carora sa li se poata incredinta resorturile ministeriale conform competentei fiecaruia dintre ei". Aceasta formula junimisto-conservatoare a tinut 4 ani, pana in 1895, fiind unul dintre cele mai competente si prolifice guverne pe care le-a avut Romania .
După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site (vezi detalii).
