Strigături de nuntă

1. Dansul miresei cu fetele din sat

La casa miresei, în timp ce majoritatea nuntaşilor dansează în curte, mireasa înconjurată de surorile, verişoarele si prietenele apropiate, dansează mai ales în casă. Ele joacă dansul miresei, dansul în doi, la care mireasa are ca parteneră, pe rând. Câte una dintre fetele menţionate, în timp ce celelalte fac hora de cerc închis, ţinându-se cu mâinile pe la spate strâns împrejur…

La un moment dat, dansul se lărgeşte şi se înteţeşte cu participarea mai multor perechi din sat şi dintre invitaţi sosiţi din satele vecine. “Strâgetele” iau şi ele o aploare şi o efervescenţă crescândă:

“- Tinerel m-am dat la dor,

Ş-amu stau să mă omor!”

“- Dar dipt una bărnăce,

Trec o vale ş-o vâlcea,

Numa’ să m-adun cu e!...”

“- Largă-I casa la mama…

Şî la soacra dac-oi me casa,

Ş-acolo oi închepe!...”

“- Ceteruică di verdeaţă,

Prinsu-ti-o coconu-n braţă!...”

“- Fost-am puiu pădurii,

Şî nu m-o mâncat luph’ĭi,

Dac-am fost preten cu iei!...”

Adverbul “amu” se îndepărtează foarte mult de forma limbii literare “acum”, în unele zone folosindu-se şi forma “amuĭa”. Este de remarcat şi forma “dipt” a prepoziţiei “de”. Adjectivul regional “bărnace”, trimite la anumite trăsături despre culoarea feței, a părului sau a ochilor, adică negricios, oacheș, brunet (ALRRM, 1969: 12; Papahagi, 1925) şi provine din magh. barnás "brunet" (DER, DLRM). Forma “(a) mę casa” aparţine pronumelui posesiv, persoana I. De obicei, posesivul se află înaintea substantivelor ( a lor familie), nu ca în celelalte regiuni. Formele de viitor se formează, cum vedem şi în textul nostru, “oi închepe”, cu forma oi, om, or, eţ, oi, be. Verbul “a închepe” ( a începe) poate fi confundat cu forma verbului la conjuctiv, prezent “să închepę” (să încapă), folosit în unele zone. Substantivul neutru “braţ” formează pluralul în ă deoarece se termină în r, la fel şi substantivele terminate în s şi ţ ca în: pahară (pahar), oasă (os). Pentru substantivul “luph’ĭi”, putem spune că p a fost alterat mai în toate zonele. Pi- a devenit întâi pĭi- şi a urmat apoi aceeaşi evoluţie ca şi pĭ-, devenind ph’ĭ-.