Securitatea

I. Predecesorii Securității

Actul de la 23 august 1944 a semnificat, aparent, o revenire la „buna tradiție” democratică. Acest lucru se înregistra mai cu seamă la nivelul declarațiilor politice și, într-o oarecare măsură, la nivel legislativ. În contextul schimbării alianțelor României, principalele structuri informative din România (Secția a II-a a Marelui Stat Major, Serviciul Special de Informații, Direcția Poliției de Siguranță din cadrul Direcției Generale de Poliție și Direcția Siguranței și Ordinii Publice a Inspectoratului General al Jandarmeriei) și-au continuat activitatea, dar noul cadru politic intern, precum și conjunctura internațională vor impune o regândire a cadrului organizatoric, o reducere a efectivului de muncă și vor produce schimbări semnificative în privința rolului îndeplinit de aceste organe.

Interesul comuniștilor după 1944 a fost îndreptat către controlul instituțiilor însărcinate cu menținerea ordinii publice și cu garantarea unui regim politic constituțional: Armata, Poliția, Jandarmeria, Serviciul Special de Informații. Acestea trebuiau „epurate” de „elementele fasciste” și, după o rapidă încadrare cu oameni fideli, puse în slujba intereselor politice ale partidului comunist.

În cele ce urmează ne propunem o prezentare sintetică a instituțiilor intrate sub curentul de restructurare instituit după august 1944.

1. Serviciul Special de Informații (S.S.I.)

Dintre structurile informative amintite, Serviciul Special de Informații a fost cel mai rapid restructurat și reorientat, primele măsuri în acest sens fiind luate de col. Victor Siminel, fostul șef al Secției I Informații Externe, devenit șeful S.S.I. după fuga lui Eugen Cristescu.

Schimbarea alianțelor s-a reflecat și în cadrul instituției, unde noile realități care consemnau prietenia statului nostru cu URSS și ascensiunea PCR-ului au declanșarea unei „vânători de vrăjitoare” în cadrul serviciului, ofițerii de informații care acționaseră împotriva U.R.S.S. fiind nevoiți fie să se ascundă, fie să încerce să-și răscumpere „păcatele” prin punerea în slujba noilor stăpâni .

În acest sens, instituția își va intensifica activitatea de poliție politică desfășurată după 23 august 1944, Serviciul Special de Informații reprezentând, probabil, cel mai redutabil instrument folosit de comuniști în perioada de preluare deplină a puterii. Informațiile fiind atestate și de documentele păstrate în diversele fonduri de arhivă.

2. Direcția Poliției de Siguranță (D.P.S.)

Direcția Generală a Poliției (D.G.P.) a continuat să funcționeze după 23 august 1944 în cadrul legal fixat de Legea de organizare a Poliției Generale a Statului din 21 iulie 1929. Însă la nivelul conducerii au survenit multiple schimbări, instabilitatea din vârf reflectând haosul din societatea românească. Evident, o componentă atât de importantă a aparatului de stat nu avea cum să scape atenției liderilor comuniști. Ca atare, eforturi masive și constante au fost depuse pentru aducerea sa sub un control strict. Odată cu instituirea guvernului Dr. Groza, D.G.P.-ul avea să fie condus de către generalul de brigadă Constantin Popescu. Acesta s-a adaptat remarcabil în anul 1944, fiind printre ofițerii ce au ales să meargă pe cartea câștigătoare, cea a comuniștilor, fapt care a atras aprecierea celor din urmă. Această apreciere avea să fie reflectată prin diversele funcții de conducere oferite, printre care cea de șef al Direcției Generale de Poliție, până la 30 septembrie 1947, moment în care a fost delegat a îndeplini funcția de secretar general cu atribuții speciale în M.A.I..

Nici situația structurilor de siguranță nu a fost diferită. Astfel, în fruntea Direcției Poliției de Siguranță (D.P.S.) s-au succedat persoane care au jucat mai degrabă rolul de intermediari până la preluarea în totalitate a controlului de către comuniști.