România și societatea națiunilor

O problemă importantă soluţionată la Conferinţa de Pace de la Paris a fost crearea Societăţii Naţiunilor (Liga Naţiunilor). Acest deziderat a fost susţinut de Woodrow Wilson (preşedintele SUA) prin punctul 14 al Declaraţiei din ianuarie 1918 – care spunea că „trebuie formată o asociaţie generală a naţiunilor pentru a aduce garanţii mutuale de independenţă politică şi de integritate teritorială statelor mari ca şi celor mici”.

Dezbaterile privind Pactul Societăţii Naţiunilor s-au desfăşurat la Hotelul „Crillon” din Paris, în ianuarie 1919. La 25 ianuarie 1919, în plenul primei şedinţe a Conferinţei, s-a hotărât crearea Ligii Naţiunilor, iar la 28 aprilie s-a adoptat textul de funcţionare al acestei organizaţii. Wilson a insistat ca primul secretar general să fie James Eric Drumond. Pactul a fost inclus atât în textul Tratatului de la Versailles la 28 iunie 1919, cât şi în tratatele de la Saint-Germain, Neuilly, Trianon şi Sevres.

Membrii Societăţii Naţiunilor erau: ţările semnatare din 1919-1920, din partea Aliaţilor, statele neutre în timpul războiului, în număr de 13, care au aderat la Pact în 1919-1920, orice alt stat independent care acceptă obligaţiile internaţionale ce decurgeau din Pact şi era admis de adunare cu o majoritate de două treimi. Ţările învinse erau provizoriu excluse de la aceasta şi oricine putea fi expulzat din Liga Naţiunilor printr-un votal Consiliului şi al tuturor celorlalţi membri ai Societăţii. Oricine se putea retrage cu un previz de doi ani.

România a fost o prezenţă activă în cadrul Societăţii Naţiunilor încă de la înfiinţarea acesteia. Nicolae Titulescu şi-a legat numele de această organizaţie încă de la începuturile ei, semnând, alături de I. Cantacuzino, Pactul Societăţii Naţiunilor din partea României. Între 1920-1936, a fost delegat permanent la sesiunile Adunării Generale şi la majoritatea sesiunilor Consiliului Societăţii Naţiunilor. De la tribuna Societăţii Naţiunilor a acţionat constant pentru menţinerea păcii, fiind încrezător în rolul şi eficienţa acesteia, afirmând în acest sens: „Între un mecanism defectuos, organizat în vederea păcii, şi război, alegerea mea se îndreaptă spre primul.” A propus măsuri de securitate colectivă menite să oprească tendinţele revizioniste ale statelor nemulţumite de Sistemul de la Versailles şi a contribuit la adoptarea unei definiţii a agresiunii. A militat pentru afirmarea statelor mici şi mijlocii în comunitatea internaţională, contribuind totodată la extinderea relaţiilor diplomatice ale României. A fost cu adevărat un diplomat de talie europeană şi mondoială. Recunoaşterea mondială s-a concretizat în alegerea sa în structurile de conducere ale Societăţii Naţiunilor: preşedinte al Adunării Generale şi membru al Consiliului Societăţii şi în Comitetul celor trei.

Funcţia de preşedinte al Adunării Generale oferea posibilitatea celui care o ocupa să influenţeze agenda de lucru a Ligii şi, în parte, chiar deciziile acestui organism internaţional. De aceea, Titulescu s-a înscris la competiţie. Contracandidatul său, diplomatul finlandez Hjalmar Procope era susţinut de curentul revizionist ungar, în special, după ce contele Appony se retrăsese din cursă. La 9 septembrie Procope s-a retras şi el din cursă, conştient că nu are nicio şansă de câştig. Astfel, la 10 septembrie 1930, din 51 de delegaţii prezente, 46 au votat alegerea lui Nicolae Titulescu în calitate de Preşedinte al Adunării Generale. Titulescu vedea în alegerea sa o recunoaştere a eforturilor României de organizare a lumii conform cu principiile Societăţii Naţiunilor: „Îngăduiţi-mi să văd în gestul spontan al numeroaselor delegaţii care au propus numele meu pentru funcţia de preşedinte dovada că eforturile permanente ale ţării mele de a organiza prin pace şi muncă o viaţă conformă cu marile principii ale Societăţii Naţiunilor n-au trecut neobservate de căgtre dumneavoastră.” Considerând că alegerea sa era şi o recunoaştere a faptului că participase de la început la lucrările Socuetăţii Naţiunilor, sublimă că „Sarcina pe care mi-aţi încredinţat-o implică mari răspunderi. Nu mă dau în lături de la niciuna dintre ele... Dar veţi binevoi, sunt sigur, să mă ajutaţi la îndeplinirea acestei sarcini.”

În cea de-a XI-a sesiune ordinară au fost adoptate rezoluţii şi hotărâri eficace pentru o bună dezvoltare a relaţiilor internaţionale, măsuri privind adeziunea unanimă a statelor membre ale Societăţii Naţiunilor la principiul arbitrajului obligatoriu al Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga, hotărâri adoptate pentru ameliorarea situaţiei economice mondiale considerate de Titulescu capabile să pună capăt crizei economice.