Represiunea sistematica si extrem de puternica, controlul exercitat de familia Ceausescu au facut ca,
in Romania, societatea civila sa nu se maturizeze suficient de rapid. O alta explicatie ar fi aura nationalista
care l-a inconjurat pe Nicolae Ceausescu dupa august 1968 si o politica externa durabila, care l-au catalogat
drept unul dintre ,,comunistii buni" ai Europei de Est.
In anii 1970, mai multi factori au alimentat atat aparitia disidentelor, cat si cristalizarea unor
nemultumiri generalizate la oamenii de rand, dar si la elita comunista. Este vorba despre semnarea
acordurilor de la Helsinki privind drepturile omului (1975), care permit tarilor occidentale sa aiba calitatea de
observatori in aceasta problema, chiar in Romania, si de instalarea ,,socialismului dinastic", prin care intreaga
familie Ceausescu ocupa posturi-cheie in ierarhia de partid si de stat. Toate acestea sunt grefate pe esecul
economic al sistemului si de scaderea drastica a nivelului de trai pana la rationalizarea painii si a altor
alimente de baza, reducerea cotei de energie termica si electrica, a gazului metan pentru consumul casnic etc.
Planurile cincinale, cu indicatori tot mai ridicati, nu sunt indeplinite, iar aceasta pericliteaza calitatea vietii in
Romania.
Miscarile revendicative
Romania s-a distins prin miscari muncitoresti care au dat glas disperarii celor in numele carora
conduceau tara comunistii. Minerii de la Lupeni au organizat, in 1977, o greva, cerand reducerea zilei de
munca de la 8 la 6 ore, pensionarea la varsta de 50 de ani, locuri de munca pentru sotiile si fiicele lor,
asistenta medicala competenta. Ei mai cereau ca mass-media sa prezinte obiectiv revendicarile lor. Comisia
desemnata sa trateze cu minerii, condusa de Ilie Verdet, nu a fost primita de grevisti, obligandu-l pe
Ceausescu sa se deplaseze personal in Valea Jiului, unde a acceptat cererile acestora si a promis ca nu vor fi
persecutati pentru demersul lor.
In septembrie 1983 au avut loc greve in alte 7 mine din Maramures, trei ani mai tarziu la Cluj si la
Turda. Studentii din centrul universitar de la Iasi au demonstrat, in seara zilei de 17 februarie 1987, pe
strazile orasului, scandand: ,,Vrem apa sa ne spalam si lumina sa-nvatam." Ceausescu a raspuns cu
suplimentarea aprovizionarii acolo unde erau manifestatii, fara a face schimbi de durata. Tot in 1987, in
noiembrie, a avut loc o miscare a muncitorilor de la doua mari uzine din Brasov: ,,Tractorul" si ,,Steagul
Rosu."
Disidenta romaneasca
Dupa Helsinki, Ceausescu nu a putut scapa de critici chiar din partea unor lideri ai regimului, ca de
exemplu, Ion Iliescu, Paul Niculescu-Mizil, Gheorghe Radulescu, care au cunoscut dizgratia, deoarece au
indraznit sa discute politica sa economica. Ei au fost scosi din posturile lor influente si marginalizati. In
1979, Constantin Parvulescu, membru veteran al PCR a tinut un discurs la Congresul al XII-lea, acuzandu-l
pe Ceausescu ca a instaurat o dictatura personala si ca nu respecta minima democratie de partid.
Unii intelectuali, in numar destul de restrans, au criticat regimul ceausist, l-au denuntat in strainatate
pentru incalcarea drepturilor omului sau chiar au distribuit manifeste. Printre acestia s-au numarat Paul
Goma, Doina Cornea, Mircea Dinescu, Mihai Botez, Radu Filipescu, Ion Puiu, parintele Gheorghe Calciu-
Dumitreasa.
In mediile occidentale a fost data publicitatii, in martie 1989, o scrisoare, semnata de Silviu Brucan si
alti fosti demnitari comunisti (Gheorghe Apostol, Alexandru Barladeanu, Corneliu Manescu), care protestau
impotriva politicii lui Nicolae Ceausescu.
Fisiere in arhiva (1):
- Romania de la statul totalitar la statul de drept.pdf
