Rolul Burgheziei Românești

În zilele noastre, de fiecare dată când se dezbate procesul bugheziei, cei mai mulţi nu reuşesc să facă distincţiile necesare, asociind în mod greşit şi inseparabil, în acest trinom, liberalismul şi capitalismul cu burghezia, acesta fiind izvorul celor mai mari greşeli. Astfel se impune de la sine să facem deosebirea între cele trei realităţi diferite, care au apărut în cursul veacurilor în mod succesiv, dar care s-au suprapus şi confundat abia în cursul secolului al XIX-lea, constituind în aparenţă un trinom indestructibil: burghezia, capitalismul şi liberalismul.

Burghezia a existat începând din secolul al XII-lea şi a trăit vreme de patru veacuri, până la finele secolului al XV-lea, fără să se poată vorbi în tot acest răstimp de capitalism şi cu atât mai puţin de liberalism. Burghezia din această vreme a avut un orizont economic pur comunal şi s-a dezvoltat într-o ambianţă politică medievală.

Cuvântul „bourgeois” apare în Franţa în secolul al XII-lea. De unde până atunci, din secolul al V-lea şi până în secolul al XI-lea, unica bogăţie era domeniul rural, din secolul al XII-lea înainte începe să se afirme şi bogăţia sub formă mobiliară: banii. Burghezii s-au eliberat de sub regimul servituţii rurale cu bani. Burghezul era la acea epocă „omul care nu mai voia să fie legat de pământ” , iar burghezia a fost de la început un privilegiu.

Burghezia a apărut odată cu renaşterea comerţului şi a industriei şi cu puterea regală, iar pentru burghezi „la origine, banii n-au fost atât de mult semnul bogăţiei, cât acela al libertăţii”. Clasa burgheză avea şi atunci „posesiunea asupra mijloacelor de producţie” şi lucra cu salariaţi, căci „condiţia însăşi a existenţei burgheziei este munca plătită (altora) în bani”. Manoilescu susţine că nu exista totuşi o separaţie socială antinomică între patroni şi muncitorii lor, cei dintâi lucrând de-a valma cu cei din urmă, deşi Aynard vorbeşte şi de existenţa unor mari mijloace de producţie ale burghezilor şi a unor mari burghezii.

În toată această fază medievală a existenţei sale, burghezia conduce şi organizează munca manufacturieră în cadrul comunal, muncă ce se desfăşoară nu cu scopul câştigului de bani, ci cu acela al satisfacerii nevoilor colectivităţii. Forma aproape unică de producţie urbană era mica celulă a meseriaşului, iar integrarea acestor celule se făcea în corporaţii, cu binecunoscuta lor rigiditate şi stricteţe. Dar, pe lângă funcţiile sale economice, burghezia medievală împlinea în cadrul restrâns al comunei şi funcţii politice conducătoare.

Aşadar, burghezia medievală a existat timp de patru secole, din secolul al XII-lea până în al XV-lea, înainte de apariţia capitalismului (a cărui formă primitivă Sombart o situează în secolele XVI-XVIII) şi bineînţeles cu mult înaintea capitalismului liberal care este o creaţie a secolului al XIX-lea. Concepţia economică tipică pentru această fază a fost corporatismul.

Cu începutul secolului al XVI-lea au apărut cele dintâi manifestări economice şi sociale pe care cercetătorii contemporani le clasifică drept capitaliste. Burghezia capitalistă care a trăit de-a lungul secolelor XVI-XVIII a avut un orizont economic naţional şi s-a dezvoltat în ambianţa politică a monarhiei absolutiste. Capitalismul înseamnă o formă de producţie care nu se dezvoltă în funcţie de nevoile colectivităţii, ci în funcţie de beneficiul urmărit de proprietarii întreprinderilor şi se caracterizează prin dihotomism, adică prin existenţa a două tipuri de producători: unii care posedă instrumentele de producţie şi ceilalţi care sunt salariaţii celor dintâi. Capitalismul s-a suprapus peste burghezie, dezvoltând şi mai mult caracterul funcţional primitiv al acesteia, care este organizarea producţiei manufacturiere. Mai mult, spiritul de întreprindere s-a suprapus peste cel burghez tradiţionalist şi a dat naştere spiritului capitalist. Prin urmare, burghezia capitalistă care a succedat celei medievale a existat timp de trei secole (sec. XVI-XVIII) în faza capitalismului primitiv şi înaintea capitalismului liberal din secolul al XIX-lea. Concepţia economică tipică pentru această fază a fost mercantilismul.

La finele secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea a apărut liberalismul ca doctrină şi concepţie integrală de viaţă. Liberalismul, cu toate consecinţele sale, s-a suprapus burgheziei capitaliste, aducând ca element nou o mare libertate economică şi politică. Acest element nou, suprapus celor vechi, îmbunătăţeşte bughezia cu principiul liberei concurenţe şi al neintervenţei puterii publice în viaţa economică. Burghezia capitalistă a devenit atunci burghezie liberală capitalistă ce a avut un orizont economic mondial şi s-a dezvoltat în ambianţa politică a constituţionalismului democratic. Concepţia economică tipică pentru această fază a fost principiul „laissez faire”.

Concluzia care se degajă din această scurtă înfăţişare a fazelor istorice ale burgheziei este aceea că burghezia este o clasă socială aproape milenară, a cărei funcţie principală este organizarea muncii şi producţiei pe baza posesiunii instrumentelor ei. Burghezia capitalisto – liberală, care reprezintă forma de apogeu a acestei clase sociale, reuneşte elemente eterogene şi suprapuse, de o vechime inegală: elementului burghez propriu – zis (funcţia de organizare a muncii şi producţiei manufacturiere pe baza posesiunii instrumentelor ei) i s-a suprapus întâi elementul capitalist (ideea beneficiului întreprinzătorului ca unic mobil al economiei şi separaţia producătorilor în două clase distincte), iar mai pe urmă elementul liberal (ideea de liberă concurenţă şi de neintervenţie a puterii publice) .