Reprimarea și consecințele mișcărilor țărănești din Arad și Bihor

Rebeliunea țărănească de la mijlocul secolului al XX-lea în nord-vestul României a izbucnit pe fondul neînțelegerilor provocate de măsurile luate de regimul comunist începând cu anul 1945 dar mai ales în anii 1948-1949, după aplicarea decretului 83din 2 martie 1949. Mișcările țărănești au atins punctul culminant în lunile iulie - august 1949, în perioada treierișului, când s-a trecut la colectarea cotelor obligatorii, care s-au dovedit imposibile pentru majoritatea țăranilor, precum și la înlocuirea uiumului cu plata în bani pentru muncitorii agricoli care lucrau la batoze.

De o mai mare amploare s-au dovedit, după cum confirmă și documentele oficiale, mișcările țărănești din sudul Bihorului din fostele plase Salonta, Tinca și Beliu, din nordul Bihorului pe valea Barcăului în plasa Marghita precum și în satele din nordul județului Arad, probabil sub influența celor petrecute în zona limitrofă din sudul Bihorului și pe același fond de nemulțumiri.

Acest lucru a fost constatat și de anchetatorii mișcărilor din comuna Șepreuș, jud Arad; care arată că: „bănuim că aceste acțiuni de instigare de către chiaburi, sunt pornite din comunele care sunt situate în județul Bihor, de unde în ziua de 30 iulie 1949, au venit cinci căruțe cu lemne, cântând deschis, pe drum, cântece legionare, au înjurat membri de partid pe care i-au întâlnit în cale și au amenințat cu cuvintele ‹‹ vă arătăm noi vouă!››”

Principalele centre ale mișcării de rezistență anticomunistă în județul Bihor au fost satele Berechiu, Apateu, Ineu, Șomoșcheș și Șepreuș unde s-a semnalat o participare masivă a țăranilor nemulțumiți și săvârșirea unor acte de violență.

Din documentele Comitetului județean Bihor al PCR rezultă că în județul Bihor revoluții țărănești au cuprins un număr de 17,500 țărani din care 12.368 erau țărani săraci, 4069 mijlocași și 1004 chiaburi din 54 de comune

Între cele mai importante centre ale mișcărilor amintim; Abram, Suiug, Cheț, Suplacul de Barcău, plasa Marghita; Belfer, Cociuba, Batăr, Talpoș, Căpâlna, Girișul Negru, în plasa Tinca, pe valea Crișului Negru, Diosig, Cadea, Cubulcut, în plasa Săcuieni; Tăutelec, Sârbi, Spinuș, Sfârnaș, în plasa Sălard.

Confruntați cu acțiunile țărănești care au luat o amploare peste așteptări reprezentanții organelor de stat, de partid și de securitate s-au deplasat în satele respective încercând restaurarea ordinii atât prin măsuri propagandistice de atragere a țărănimii sărace și denigrare a Chiaburimii, de intimidare, de ademenire cât și prin măsuri brutale de bătaie, arendare, executare, la fața locului prin împușcare și folosirea forței armate.

Modul de desfășurare a mișcărilor, numărul participanților refuzul de a executa muncile agricole, devastarea unor instituții, alungarea din sat a reprezentanților statului precum și măsurile luate de aceștia sunt redate în detaliu în notele informative transmise de agenții informatori repartizați în județ și în buletinele informative întocmite de către Comitetul județean Bihor al PMR precum și în declarațiile martorilor participanți la evenimente.

Iată ce se relatează într-o notă informativă transmisă de agentul informator din plasa Tinca la 3 august 1949 în legătură cu reprimarea mișcărilor țărănești în comunele Tăut, Batăr, Talpoș: „ în dimineața zilei de 3 august 1949 satul Tăut a fost înconjurat de trupele de securitate și de miliție și au fost arestați mai mulți țărani. Au fost anchetați de securitate și bătuți cu multă bestialitate, întâi la primăria din Tinca ca să afle cine a fost capul răscoalei, și cine sunt agitatorii. Astfel au aflat de fapta lui Todinca Iancu care după revoltă s-a ascuns de frica securității. Au fost arestați și chemați la primărie părinții lui și forțați să spună unde este ascuns fiul lor. Dar pentru că nu au vrut să spună i-au amenințat că îi vor împușca pe ei dacă nu îl vor aduce pe fiul lor la primărie. Deci părinții lui s-au dus să-l aducă la primărie, nu credeau ei, bieții de ei că o să-l împuște. Și l-au dus pe Iancu Todincă la primărie. Afost anchetat și bătut zdravăn pentru fapta lui de a se alătura răsculaților, iar în dimineața zilei de 3 august a fost scos pe ulița principală a satului Tăut și împușcat în cap în mijlocul satului”

În aceeași zi au mai fost împușcați Pârvan Matei din Tăut , Crăciun Ioan fost primar în Batăr și Sucigan Vasile fost perceptor. Tot atunci au fost deportați în județul Constanța un număr de 9 familii însemnând 26 de persoane din Tăut, 9 familii din Batăr cu 27 de persoane și 6 familii cu 22 de persoane din Talpoș. Alături de titularii familiilor declarați chiaburi și considerați dușmani ai poporului, la care li s-a confiscat întreaga avere, au fost deportați și copii acestora, unii fiind minori de chiar 3-4 ani cum a fost cazul celor doi copiii Brândaș Maria și Matei Pavel din Talpoș. Majoritatea deportaților s-au întors acasă abia în anul 1956 și și-au reluat viața de la capăt

Evenimente similare au avut loc și în satele de pe valea Barcăului. După cum relatează martorii în ziua de 31 iulie 1949 la semnalul de alarmă dat de o femeie din Șuiug țăranii din satele vecine înarmați cu unelte s-au îndreptat spre acest sat pentru a ține piept securiștilor. Încercând să le răstoarne mașina securiștii au ripostat cu gloanțe și au împușcat 4 țărani din Satu-Barbă, 2 din Șuiug și 2 din Viișoara. Sub amenințarea armelor mai mulți țărani au fost îmbarcați în camioane și duși la Marghita pentru a fi anchetați Redăm mai jos un fragment