Relațiile româno-americane în perioada Războiului Rece

Abstract: În a doua jumătate a secolului XX, relațiile internaționale au fost dominate de un conflict ideologic, numit „Războiul rece”, dus între două blocuri politice: SUA și statele democratice, pe de o parte, și URSS și statele comuniste pe de altă parte. Perioada de desfășurare este 1946-1991 (începe după terminarea celui de-al Doilea război mondial și se încheie odată cu desființarea URSS). În 1946 se vorbea deja despre împărțirea lumii în două tabere, lumea comunistă și lumea liberă și despre o cortină de fier, care despărțea Estul de Vest. Denumirea de război rece vine de la faptul că relațiile dintre cele două tabere erau foarte încordate, fără a se ajunge la o confruntare militară directă. Lucrarea de față își propune să prezinte politica externă a României din acea perioadă, în încercarea de a se apropia de Statele Unite ale Americii, prezentând strategiile celor două regimuri care au marcat istoria vremei respective: regimul Gheorghe Gheorghiu-Dej și regimul Nicolae Ceaușescu.

Cuvinte cheie: război rece, relație româno-americană, Dej, Ceaușescu, politică externă

O PRIVIRE DE ANSAMBLU

După sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, România a intrat sub sfera de influență a Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS), fiind obligată la plata unor despăgubiri de război ce au contribuit la slăbirea economiei naționale. Politica de redresare economică a țării noastre a fost întârziată de orientarea impusă de Republica Sovietică, prin care țările socialiste se izolau de restul statelor, la care au contribuit politica de blocadă și discriminările comerciale impuse de țările capitaliste statelor socialiste.

Ameliorarea situației s-a produs la momentul retragerii trupelor sovietice de pe teritoriul național și ca urmare a poziției adoptate de România în 1964, prin respingerea în cadrul CAER a planului lui Hrușciov de a ne menține un satelit agricol al URSS-ului.

Deși, până în anii ’80, comerțul exterior a înregistrat cifre ridicate, obiectivele stabilite prin planurile cincinale , de a avea creșteri accelerate ale exporturilor și mai lente ale importurilor, nu s-au concretizat iar balanța comercială a înregistrat un deficit cronic. În principal s-a ajuns la această situație din cauza crizelor de petrol din acea perioadă, dar și în urma deficiențelor manifestate pe plan intern unde deciziile erau guvernate de ideea obținerii independenței politice față de Moscova.

Între anii 1981 și 1985, măsurile luate pentru redresarea comerțului exterior s-au concretizat prin diminuarea treptată a datoriei externe. Balanța comercială a cunoscut o redresare și chiar o excedentare, contribuind la achitarea a peste 40% din datoria externă. Liniile de acțiune, stabilite în această perioadă și continuate până în anul 1990, au vizat ridicarea nivelului exporturilor în tandem cu o limitări drastice ale importurilor. La finele dictaturii ceaușiste se reușise achitarea, în totalitate, a datoriei externe prin crearea de excedent în balanța comercială și prin vânzarea unei cantități de aproximativ 70 tone de aur din visteria statului român.

Politica economică impusă în această perioadă a dus România aproape de faliment și ne-a izolat față de restul lumii, cu consecințe grave în domeniul relațiilor economice externe. Conform datelor publicate de GATT , țara noastră ocupa, în 1988, locul 38 mondial la export și locul 45 la import, iar ponderea comerțului exterior în venitul național scăzuse la 32%.