Autor: Tasin Gemil, istoric, profesor universitar si om politic roman.
Tasin Gemil este unul dintre cei mai importanti turcologi romani, iar lucrarea sa este de una de referita in domeniu, fiind solicitata atat de mediul academic, cat si de publicul larg interesat de istorie.
Ca specialist, Gemil Tahsin s-a format in cadrul Facultatii de Istorie si Filosofie a Universitatii din Iasi. Este profesor la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj si director al Institului de Turcologie si Studii Central Asiatice din Cluj. De asemenea, a avut o activitate politica remarcabila. A fost deputat in legislatura 1990 - 1992, ales in judetul Constanta din partea Uniunii Democrate a Tatarilor Turco-Musulmani din Romania. A fost vicepresedintele grupului parlamentar de prietenie cu Turcia si ambasador al Romaniei in Azerbaijan (1998-2003) si Turkmenistan (2004-2008).
Lucrarea ,,Romanii si otomanii in secolele XIV-XVI" este primul proiect de cercetare stiintifica consacrat istoriei relatiilor romano-otomane, conceput in dimensiuni monografice. Autorul a realizat lucrarea in a doua jumatate a anilor '80, respectiv in ultimii ani ai dictaturii comuniste, fiind astfel nevoit sa infrunte cenzura. Manuscrisul lucrarii a zacut mai mult de 1 an la sectia de propaganda a C.C al P.C.R., unde a fost citit ,,chiar si pe muchie", fara a i se reprosa ceva. Cu toate acestea nu erau sanse ca lucrarea sa fie avizata, deoarece numele autorului nu era pe placul unor ,,tovarasi". Lucrarea a fost publicata abia dupa caderea regimului comunist, exact in varianta in care fusese predata editurii. Prima editie a lucrarii a fost publicata de Editura Academiei Romane, in 1991. Iar editia a II-a a fost publicata in 2008. Monografia a fost distinsa cu Premiul ,,Nicolae Iorga" al Academiei Romane si cu Premiul ,,Radu Rosetti" al Fundatiei Culturale Magazin Istoric.
Opera este fundamentata pe baza realizarilor istoriografiei romanesti si straine de specialitate si prin valorificarea unor informatii noi, depistate in vechi documente si manuscrise turcesti. Prin consultarea documentelor de arhiva turcesti si prin coraborarea lor cu izvoare europene - in primul rand rapoartele diplomatice publicate in mari colectii - autorul a reusit sa dezvaluie conexiuni interesante si chiar nebanuite.
Potrivit autorului, aceasta monografie, care costituie de fapt prima parte a unei lucrari vaste, conceputa in 5 volume, reflecta atat reusitele, cat si scaderile inregistrare pana acum in cercetarea acestei probleme fundamentale a istoriei romanesti. Totodata, lucrarea nu are pretentia de a elucida sau epuiza intreaga problematica a raporturilor romano-otomane din perioada anuntata. Ci isi propune doar sa asambleze intr-o structura unitara rezultatele cercetarilor, completandu-le cu elemente noi desprise din izvoare si din largirea ariei investigatiilor, pentru a crea o platforma de continuare a studiilor in directia problematicii raporturilor romano-otomane.
Lucrarea cupride 3 capitole:
- Capitolul I - Cadrul Juridic al raporturilor Tarilor Romane cu Poarta Otomana in secolele XIV-XVI
- Capitolul II - Relatiile politice ale Tarilor Romane cu Poarta Otomana in secolele XIV-XVI
- Capitolul III - Relatiile economice romano-otomane in secolele XIV-XVI.
Spre surprinderea mea, lucrarea nu este insotita de o recenzie. In asa fel nu o avem o alta apreciere a monografiei decat cea facuta de insusi autorul. Dar, parcurgand aceasta lucrare, pot afirma cu certitudine ca prezinta o contributie substantiala la dezvoltarea domeniului. Autorul se remarca printr-un limbaj simplu, concis, isi prezinta in mod inteligibil ideile si are un stil captivant. Autorul face o intercalare a problemelor abordate in toate cele 3 capitole, de aceea pentru a evita repetarea voi rezuma ideile esentiale ce reiese din continutul lucrarii.
In aceasta prezentare, as dori sa pun in dicutie momente poate mai putin cunoscute, elementele de noutate aduse de autor sau lucruri bine cunoscute, dar care pastraza inca o aura mister in jurul lor si care contribuie la intelegerea specificului epocii.
Un exemplu in acest sens se numara utilizarea termenului ,,otoman" in titlul lucrarii si tendinta de a si evita etnonimului ,,turc" cu referire la perioada Imperiului Otoman. Autorul ofera o explicatie facand referire la perioada de domnie a lui Mehmed al II-lea (1451-1481), cand robii de origine neturca au capatat intaietatea absoluta in conducerea otomana. Tot atunci s-a faurit planul "monarhiei universale" otomane si au intervenit schimbari semnificative in mentalul paturii conducatoare a imperiului. Etnonimul "turc" a fost inlaturat din limbajul oficial, ajungand cu timpul chiar un apelativ peiorativ dupa ce populatia turkmena din Anatolia a imbratisat in masa credinta heterodoxa siita si a declansat, catre sfarsitul secolului al XVI-lea, marile rascoale Celali, care au zguduit imperiul vreme indelungata. In asa fel, ascensiunea sultanului otoman la rolul de conducator unic si protector al intregii lumi islamice si pozitia dominanta castigata de robi de origine alogena au fost factorii principali care au indepartat puterea otomana de originile ei turco-asiatice, precum si de poporul care o crease. Semnificatic in acest sens este si faptul ca limba oficiala a Imperiului otoman ("turca-osmana") era aproape de neinteles pentru masa poporului turc.
Prin urmare, cuvantul ,,otoman" (Osmanli) nu reprezinta un etnonim, ci un concept istorico-politic (precum "habsburg", de exemplu). In epoca, prin otoman se intelegea "casa" sau "dinastia otomana" si prin extensie, toate elementele puterii acesteia. In textele oficiale si cronicile turco-osmane vechi, armata otomana este desemnata prin apelativul "musulman" sau "islamic" (Islam), iar supusii imperiului sunt denumiti dupa credinta lor religioasa sau sub termenul generic re'aya (turma, in sens biblic de "credinciosi").
După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site (vezi detalii).
