Poziția Marilor Puteri Față De Unirea Principatelor

Printre obiectivele care au stat in atentia revolutionarilor romani de la 1848, s-a inscris ca unul dintre cele mai importante si problema unificarii politice si statale a poporului roman, cea a constituirii statului national modern. Chiar daca problema constituirii statului national nu s-a regasit printre telurile imediate ale revolutiei, ea a constituit o preocupare a revolutionarilor romani, atat in versiunea unitatii partiale a Moldovei si Tarii Romanesti, cat si in aceea a unitatii intregului popor roman.

Imprejurarile politice, in plan extern, au impiedicat lupta directa pentru realizarea unitatii statale, insa fruntasii miscarii pentru progres au avut necontenit, in timpul evenimentelor revolutionare, ideea a ceea ce trebuia sa insemne Romania Mare. Redeschiderea crizei orientale si izbucnirea razboiului Crimeii, ca rezultat al contradictiilor dintre Marile Puteri, au modificat echilibrul european si au evidentiat caracteristica esentiala a epocii, reprezentata de lupta popoarelor pentru emancipare si constructie national- statala. Conflictul izbucnit intre Rusia si Turcia, ca urmare a refuzului Turciei de a recunoaste Rusiei tariste asa-numitul protectorat asupra crestinilor ortodocsi, a atras de partea Portii otomane Anglia, Franta si Sardinia, Austria si Prusia mentinandu-se initial in neutralitate. Toate aceste evenimente au facut ca atentia Marilor Puteri sa se concentreze asupra Principatelor, istoricul american T. W. Riker scriind in acest sens ca razboiul Crimeii a facut din cauza moldo-vlahilor, o problema europeana. In primavara anului 1853, Mensicov a fost trimis la Constantinopol, nu doar pentru a negocia cauza crestinilor din Imperiul Otoman, ci mai ales pentru a lansa un ultimatum. Ca urmare a faptului ca acest ultimatum a fost respins de catre Poarta, tarul Nicolae publica in 1853 un manifest prin care declara ca el ca si stramosii sai trebuie sa apere biserica ortodoxa din Turcia si ca pentru asigurarea executarii de catre turci a tratatelor vechi cu Rusia, calcate in prezent de sultan, tarul e silit sa ocupe Principatele de la Dunare. Astfel, la 21 iunie / 3 iulie 1853 trupele tariste au trecut efectiv Prutul, indreptandu-se spre sud si ocupand Moldova si Muntenia. Un manifest al tarului, din 2 iulie 1853, sublinia faptul ca Rusia nu urmareste anexarea teritoriilor si preciza ca ocupatia va fi temporara, cele doua Principate urmand sa fie tinute in gaj, ca un mijloc de presiune, pana la reglementarea diferendelor dintre cele doua Puteri. Nevoiti sa se pronunte pentru una dintre cele doua politici, fie cea tarista fie cea otomana, domnitorii romani au ales sa paraseasca tronurile, in octombrie 1853, si sa se retraga la Viena, dat fiind faptul ca Austria se mentinea neutra. Armatele ruse au preluat administratia celor doua Principate, tarul Nicolae I numind in functia de presedinte al divanurilor pe generalul Budberg, iar ca vicepresedinti ai sfaturilor administrative extraordinare de la Iasi ...