Politica Economică a Statului Român în Domeniul Industriei

1.Industria statului român în perioada 1859-1914.

În a doua jumãtate a secolului al XIX-lea şi pânã la primul rãzboi mondial,agricultura a continuat sã formeze baza economiei româneşti.Marea majoritate a populaţiei locuia la sate şi depindea de agriculturã.

In ciuda progreselor din industrie şi din sistemul bancar, a dezvoltãrii infrastructurii şi a creşterii producţiei agricole totale, în organizarea agriculturii nu s-au produs schimbãri semnificative.Responsabilitatea directa

pentru productie a rãmas în continuare în mâinile tãranilor, care deţineau cea mai mare parte din animale şi unelte şi foloseau metode tradiţionale de cultivare a pãmåntului.Chiar şi cu aceastã economie înapoiatã, România reprezenta totuşi o mare exportatoare de cereale în clasamentul mondial.

Pånã la mijlocul secolului al XIX-lea, industria Principatelor se reducea în general la prelucrarea produselor agricole şi alimentare,cele câteva fabrici, de fapt manufacturi, producånd doar hårtie, sticlãrie, articole de iluminat, co-voare, ceramicã, articole de tãbãcãrie, sãpun, paste fãinoase.Singura industrie demnã de acest nume era cea a sãrii, o mare parte din cantitatea extrasã fiind destinatã exportului.

Dupã unirea Principatelor (1859) începuse a se dezvolta şi industria tãrãneasca a petrolului (12.000 tone la 1870, 16.000 tone la 1880).De abia dupã 1880 ea devine însã o industrie modernã, atingãnd o productie de 53.000 tone în 1890, 200.000 tone în 1900.Creşterea va fi apoi continuã, atingãnd recordul în anul 1913, cu 1.847.875 tone.Tot în anul 1913, 58% din producţia petrolierã a României era destinatã exportului.Dacã în 1894, 84 din cele 87 rafinãrii existente funcţionau pe baza capitalului autohton, dupã 1900 majoritatea lor se vor afla sub controlul societãţilor germane, engleze,olandeze, americane.Pãtrunderea capitalurilor strãine în petrol a fãcut aceastã industrie singura industrie cu adevãrat mare a României.Cu petrolul, România intra astfel într-un joc al intereselor esentiale ale lumii, dupã 1905, unde banii şi interesele strategice îsi dãdeau måna.

Înfiintarea întreprinderilor industriale s-a accelerat mai ales dupã cucerirea independentei.Dacã pe la 1880 "marea industrie" numãra 625 întreprinderi, în 1915 numãrul acestora a ajuns la 1851. Aceastã dezvoltare a industriei se datoreazã în mare mãsurã şi adoptãrii unor legi de încurajare a industriei Industrializarea a urmat astfel în general o curba ascendentã, dar lentã. În 1914, structura valoricã a producţiei industriale româneşti se prezenta astfel :

-industria alimentarã 49% ;

-industria petrolului 29% ;

-industria forestierã şi a materialelor de construcţii 14% ;

-industria metalurgicã şi cea producãtoare de energie 8%.

Trebuie amintit aici faptul cã în a doua jumãtate a secolului al XIX-lea un veritabil obstacol în calea dezvoltãrii marii industrii era fluxul de mãrfuri şi lipsa unor tarife protecţioniste.Ca o caracteristicã a perioadei se înscrie şi continuarea traditiei meşteşugareşti, unde ierarhia meşter-calfã-ucenic şi-a pãstrat trãsãturile ei definitorii.

În general, capitalul strãin a avut un rol crucial în dezvoltarea industriei grele şi a economiei în ansamblul ei. Acesta va pãtrunde în proportii semnificative în România mai ales dupã Rãzboiul de Independentã, pe langã industrie investindu-se în bãnci, comerţ şi asigurãri.

Pânã la Primul Rãzboi Mondial, capitalul strãin investit în industrie devenise predominant în gaze şi electricitate, petrol, zahãr, metalurgie.Capitalul anglo-olandez şi franco-belgian detinea aproximativ 54% din capitalul total investit în industrie.Dupã 1880 acesta a atins proportiile unei prezente masive şi în sistemul bancar.Dezvoltarea industriei şi a afacerilor, ca şi creşterea volumului comerţului exterior în general, în a doua jumãtate a secolului al XIX-lea, au sporit în mod accentuat cererea de capital şi au determinat schimbari fundamentale în sistemul financiar din România.Bãncile românesti s-au asociat cu instituţii financiare europene de prestigiu şi au instrumentat fluxul de capital strãin în sume record.

Stadiul de dezvoltare industriala a României la cumpãna secolelor al XIX-lea_al XX-lea.

România s-a numãrat printre statele europene care au înregistrat ritmuri înalte de dezvoltare,punându-se în evidenţã, foarte clar, raportul dintre naţional şi universal.În aceastã perioadã, România continua sã se afle, încã, în prima fazã a dezvoltãrii societãţii industriale, revoluţia fiind încã la începuturile ei.În unele ramuri -industria alimentarã, forestierã, trasporturi- se încheiase procesul de înzestrare cu maşini, dar în altele-industria textilã-el se afla într-o fazã incipienta.Dezvoltarea industriei pe baza importului de maşini şi a utilizãrii de capital strãin au fãcut ca înzestrarea tehnicã sa fie, în aceastã perioadã în ţara noastrã, insuficientã, ceea ce s-a repercutat asupra nivelului de progres.Unele crize, precum cele din 1907, 1912-1913, au lovit principalele ramuri economice, în special cele maşiniste. De aceea agricultura a continuat sã reprezinte ramura principalã a economiei.Industria a cãpãtat insã, în mod treptat, o pondere importantã, ceea ce a dus la evidente reorientãri în cadrul economiei.Domina incã producţia întreprinderilor mici si mijlocii. Locul prioritar în industrie era deţinut de industria petrolierã, alimentarã, textilã si metalurgicã. Nivelul operaţiilor financiare era redus în comparatie cu cel al statelor vest-europene.