Petre S. Aurelian

Petre S. Aurelian – viitorul economist (unul din cei mai mari economişti din a doua jumătate a secolului al XIX-lea), agronom şi om politic – s-a născut, la 13 decembrie 1833, în oraşul Slatina. Părinţii, Gheorghe S. Ardeleanu, (originar din Transilvania, ceea ce explică maghiarizarea numelui său, el fiind cunoscut, când vine la Bucureşti sub cel de Ladislau Erdeli) şi „jupâneasa” Constantina (Uţa, în cercul familiei şi al cunoscuţilor).

Elev, se pare, al lui Gh. Lazar, la Seminarul Teologic din Sibiu, el vine, însoţindu-şi profesorul, în anul 1817, la Bucureşti, unde va îndeplini funcţia de profesor (învăţând la Şcoala grecească, unde va preda limbile „latinească şi franţuzească” şi, după aceea, la Colegiul Naţional „Sf. Sava”, înfiinţat de Gh. Lazăr şi unde va preda limbile latină, elenă, franceză, ci şi logica şi dreptul).

În 1833 („la insistenţele lui Iordache Golescu”), el se stabileşte la Slatina, unde „ia” conducerea „renumitei” şcoli „Ionaşcu”, din localitate. Şi tot atunci, îşi va schimba numele din Ladislau Erdeli în Gheorghe Aurelian.

În toamna anului 1839, copilul Petre Ardelanu păşeşte pragul Şcolii primare „Ionaşcu”, unde director era tatăl său şi, unde, an de an, a obţinut premiul I. În continuare, bursier (în calitatea sa de fiu de cadru didactic), va frecventa cursurile Colegiului bucureştean „Sf. Sava” (unde, în catalog, apare sub numele de Petre S. Aurelian, pe care în va păstra până la sfârşitul vieţii), pe care îl va absolvi (cu calificativul „eminente”) în vara anului 1857.

Între anii 1856-1859, va frecventa (trimis cu o bursă acordată de statul român) cursurile Şcolii Naţionale Superioare de Agricultură (la absolvire, în calitate de şef de promoţie, ca primi, drept răsplată, prima medalie repartizată Şcolii de către Napoleon al III-lea).

Revenit în ţară, la 12 septembrie 1860, Aurelian – „deja un specialist pe deplin „format”, atât „din punct de vedere teoretic cât şi practic” – îşi va începe cariera de economist, agronom şi om politic – una „din cele mai strălucite cariere ştiinţifice şi politice din generaţia sa”.

Ca urmare, de-a lungul întregii sale vieţi, va ocupa (şi „va onora”) diferite funcţii de înaltă importanţă. În decurs de 25 de ani (1877-1902), el a fost nu mai puţin de şase ori, ministru – ocupând de câte două ori, portofoliile Lucrărilor Publice şi a Domeniilor şi, câte o dată, pe cele ale Instrucţiei Publice şi Internelor. În plus, pentru o perioadă de patru luni, a ocupat chiar funcţia de şef al guvernului.

A început prin a ocupa (2 septembrie 1877 – 25 martie 1878) fotoliul de ministru al Agriculturii, Comerţului şi Lucrărilor Publice. Va reveni, în acest sector (care-i era, se pare cel mai drag), conducând, de data aceasta (21 noiembrie 1896 – 30 martie 1897, şi, respectiv 1902) Ministerul Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor. Mai conduce (1 august 1882 – 22 iunie 1884) Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice şi (29 aprilie 1887 – 1 martie 1888, de data acesta) Ministerul Lucrărilor Publice. În cabinetele conduse de I.C. Brătianu a mai fost (în 1897) ministru (ad-internum) la Departamentul Afacerilor Străine, iar (14 februarie 1901 – 17 iulie 1902) Ministru de Interne (în cabinetul condus de Dimitrie A. Strurdza). În anii 1887-1888, a fost preşedinte al Consiliului de Miniştri, calitate în care a militat pentru (între altele) votarea şi promulgarea Legii privind repausul duminical, Legii pentru votul uninominal, Legii pentru înfiinţarea Casei Rurale.

Academicianul. A fost primit (la propunerea lui Al. Odobescu şi Al. Roman) în rândurile celui mai înalt for ştiinţific şi cultural al ţării, la 9 septembrie 1871. A fost, cronologic, primul economist intrat în Societatea Academică Română. Avea, atunci, doar 38 de ani … A rostit, cu acel prilej solemn, Discursul de recepţie cu tema Tradiţiile romane – Agricultura la romani (i-a răspuns scriitorul şi traducătorul Gh. Sion).

Apreciat – pentru meritele ştiinţifice şi alesele sale calităţi umane – a fost ales în fruntea Academiei, fie în calitate de vicepreşedinte, fie în calitatea cea mai înaltă, cea de preşedinte. Vicepreşedinte (2 iulie 1879-5 aprilie 1884; 16 aprilie1888-15 aprilie 1891; 29 martie 1895-1 aprilie 1898; 6 aprilie 1900- 26 martie 1901); preşedinte (26 martie 1901-23 martie 1904) al Academiei Române. A condus, de asemenea, în calitate de preşedinte Secţiunea Ştiinţifică a Academiei Române (1884-1887, 1893-1894, 1898-1901, 1902-1903, 1904, 1907), pentru ca în ultimii trei ani ai vieţii, când vârsta şi starea sănătăţii nu-i mai îngăduiau să desfăşoare o activitate intensă, să fie membru în Comisiile jurilor pentru acordarea premiilor Academiei.

Profesorul. Este considerat a fi cel care a pus bazele învăţământului agronomic în România. Deşi a ocupat câteva din cele mai multe funcţii în stat (deputat, senator, ministru şi chiar prim-ministru), P.S. Aurelian a continuat să funcţioneze, în calitate de profesor de agricultură, silvicultură, botanică şi economie agrară (şi, un timp din 2 august 1893); pe când nici nu împlinise 30 de ani funcţia de director, la Şcoala Agricală de la Pantelimon (creată, cu sprijinul său, şi transformată, apoi, în Şcoala Centrală de Agricultură şi Silvicultură de la Herăstrău-Bucureşti), timp de aproape patru decenii.

S-a aflat, ani mulţi, în conducerea Societăţii Agricultorilor, sub „ale cărei auspicii”, a publicat, în 1876, o monografie asupra Bucovinei.