Mihail Manoilescu

Mihail Manoilescu este unul dintre cei mai profunzi si mai originali economisti din cultura romana, comparabil - prin noutatea perspectivelor, prin valoarea analizelor si prin ecoul international al tezelor sale - cu marii economisti ai secolului XX.

Avand o solida cultura economica, istorica si sociologica, (liceul la Iasi si studii tehnice la Politehnica din Bucuresti), Manoilescu a elaborat un sistem teoretic original de analiza a vietii economice, prin care s-a impus pe plan mondial inca din anii interbelici. A fost un stralucit profesor de economie politica la Politehnica din Bucuresti, iar o parte a prelegerilor sale au fost publicate in volumul Incercari in filosofia stiintelor economice (1938). Lucrarile sale se disting prin rigoare conceptuala, prin folosirea aparatului matematic de analiza si prin unghiul de abordare cu totul nou. Atasat initial de curentul neoliberalist (sustine conferinta Neoliberalismul in cadrul Institutului Social Roman in 1923), Manoilescu s-a inscris, indata dupa razboi, in Partidul Poporului (condus de generalul Averescu), apoi, intrand in conflict cu oligarhia partidului liberal, condus de Ionel Bratianu (partid care exercita, spune el, o adevaratra "teorare" asupra spatiului politic romanesc, prin "mafiile" financiare), a trecut, in 1929, la PNT, fiind un sprijinitor al revenirii lui Carol al II-lea pe tron, atitudine pe care o va regreta ulterior. Dezamagit de jocurile politicianiste, dupa 1930 el a devenit un adversar al liberalismului si al sistemului democratic de partide, considerand ca democratia liberala si-a epuizat rolul istoric si trebuie inlocuita cu un sistem elitist si autoritarist de conducere. Insufletit de aceste convingeri antiliberale si antidemocratice, de dreapta, el elaboreaza doctrina corporatista, ca sistem economic, social si politic (a infiintat Liga Nationala Corporatista si a teoretizat aceasta doctrina in lucrarea Secolul corporatismului).

A fost o vreme guvernator al Bancii Nationale, dar a fost indepartat de camarila lui Carol al II-lea (datorita pozitiei sale corecte si intransigente in cazul fraudelor comise de Banca Marmorosch Blank). Un episod dramatic din biografia sa este cel din 1940; datorita legaturilor si simpatiilor pe care le cucerise prin prestigiul sau intelectual in cercurile de dreapta din Italia si Germania, a fost numit ministru de externe al Romaniei, calitate in care va fi obligat sa semneze Dictatul de la Viena. A murit in inchisoarea de la Sighet, in 1950.

Lucrarea care l-a consacrat pe Manoilescu in mediile stiintifice internationale abordeaza temele nevralgice ale comertului international si a fost publicata in 1929, in limba franceza: Theorie du protectionnisme et de l'echange international. In scurt timp, lucrarea a fost tradusa in engleza, italiana, portugheza si germana, devenind o lucrare intens comentata in mediile stiintifice. Astfel, ea a avut un impact semnificativ si recunoscut asupra gandirii economice a momentului, mai ales asupra economistilor si a sociologilor din spatiul Americii Latine, care au elaborat dupa al doilea razboi mondial teoriile cunoscute privind raportul dintre metropola si periferie si teoriile dezvoltarii dependente. Costin Murgescu apreciaza ca aceasta lucrare este "prima strapungere romaneasca in gandirea economica universala", lucrare ce "a intrat definitiv in istoria doctrinelor economice moderne, fiind citata in studii de specialitate, cursuri universitare, tratate si enciclopedii", iar Mihai Todosia, autorul unui studiu critic la editia romaneasca, arata ca lucrarea lui Manoilescu a devenit un punct de referinta pentru teoriile actuale, fiind trecuta de un istoric ale gandirii economice, Andre Piettre, "in lista celor mai valoroase lucrari de economie care au aparut in istoria tuturor timpurilor".

Scurt spus, ideea centrala a cartii este ca sistemul economic mondial este bazat pe exploatarea statelor agrare de catre cele industrializate, de unde rezulta firesc si competitia (economica, comerciala, culturala, politca si geopolitca) dintre metropola industriala si periferia agrara. Instrumentul acestei dominatii complexe este "schimbul inegal" dintre produsele agricole si cele industriale, atat in interiorul unei tarii, cat si in schimburile economice internationale, in raporturile dintre centrul industrial, reprezentat de statele dezvoltate, si periferiile agricole, alcatuite din tari inapoiate. Manoilescu porneste de la distinctia dintre cistigul national (valoarea nou creata intr-o ramura economica) si castigul individul, sub forma de profit, ce revine intreprinzatorului capitalist. Teoria clasica a lui Smith si Ricardo considera ca marfurile se schimba in plan intern si extern dupa principiul "munca egala contra munca egala", astfel ca acolo unde exista castig individual trebuie sa existe si castig national. Aceasta teorie a costurilor comparative, din care ar deriva principiul "avantajului universal", este o teorie convenabila statelor dezvoltate industrial, teorie ce camufleaza schimbul de valori economice neechivalente dintre tarile industriale si cele agrare.

In confruntarea sa cu teoriile clasice, Manoilescu aduce o serie de inovatiile teoretice, atat la nivel fundamental, conceptual, cat si in planul politicilor economice ale statelor, respectiv stabilirea unui criteriu in functie de care protectionismul este recomandat sau nu pentru o tara. Prima fraza din lucrarea sa ne avertizeaza ca teoria clasica, elaborata de exponentii liberalismului politic si economic, se afla in contradictie cu "realitatea" economica a epocii moderne. Manoilescu se decide, pe baza cunoasterii pe care a acumulat-o studiind experienta diverselor tari si mecanismul economiei mondiale, sa puna in discutie postualtele acestei teorii care a dominat gandirea economica si sociala timp de un secol si jumatate. Astfel, el ia in calcul nu numai cantitatea muncii, ci si calitatea muncii, capacitatea de a produce valoare adaugata, prin specializare, si deci diferentierea veniturilor si a preturilor in functie de natura muncii (agricole sau industriale). Autorul roman dezvaluie astfel un element ce a fost "ascuns" de teoria clasica, anume ca munca nu este "un factor omogen", ci unul diferentiat si care are consecinte sociale diferite in functie de o seama de criterii calitative.

"Absurditatea doctrinei liberului schimb vine tocmai de aici: bazele ei: egalitatea dintre valoare si costurile de productie si echivalennta municii sunt fundamental false si totusi continua sa se sustina ferm rezultate care se bazeaza pe principii false. Nu exista nimic mai paradoxal in lume. Si totusi, exista unii care voiesc sa bazeze pe o asemenea contradictie