Martha și George Valentin Bibescu

Prinţesa Martha Bibescu s-a născut la 28 ianuarie 1886 în Bucureşti, ca fiică a ministrului Ion Lahovary, bărbat politic de nuanţă conservatoare, preşedinte al Senatului României, ministru la Paris, ministru de Externe şi a Smarandei (Emma) Mavrocordat . A trăit până în 28 noiembrie 1973 (Paris).

Printre cei cu care a purtat o lungă corespondenţă se numără Chamberlain, Winston Churchil, Paul Clemenceanu, Marcel Proust... Nu am putut să mă abţin să mă întreb cât cunoaştem noi, cei din ţară despre Marhta Bibescu . Martha Bibescu ar putea fi acuzată că nu a interesat-o decât cei care gravitau în jurul ei; cum volumul copleşitor al corespondenţelor demonstrează, numărul şi importanţa corespondenţilor, nu ne rămâne să tragem decât o concluzie: în jurul Prinţesei au gravitat aproate toate personalităţile care au însemnat ceva în istoria politică şi culturală a Europei interbelice dinaintea Primului Război Mondial şi din perioada interbelică.

La urma urmei cu toată cultura ei franceză Martha Bibescu rămâne o est-europeană. E greu să devii specialist în scrierile Marthei Bibescu pentru simplu motiv că miile de pagini de jurnal şi corespondenţă sunt răspândite în biblioteci şi arhive particulare din străitate.

Martha Bibescu a fost una din cele mai seducătoare, mai subtile personalităţi feminine din prima jumătate a secolului trecut. Avea cunoştinte întinse şi o gândire clară, nobilă, generoasă; era în stare de viziuni vaste, fără a dispreţui lucrurile mărunte care dau farmec vieţii; ştia să discearnă sensul unor evenimente depărtate în timp de parcă le-ar fi avut sub ochii ei; depăşea cu brio judecăţile şi prejudecăţile lumii rarefiate, în care soarta o plasase, pentru a descoperi adevărul printre obscurităţi care-l ocultau multor altora.

A fost o scriitoare de succes, mai cu seamă între cele două războaie mondiale; încununată de premii ale Academiei Franceze şi fiind ea însăşi membră a Academiei Belgiene de limbă şi literatură. Şi-a scris toate cărţile în limba franceză dar a fost tradusă în Anglia, Statele Unite, Suedia sau Germania. Dintre cărţile ei amintim: Isvoru, Le Pays de Saules (Izvor, ţara sălciilor în 1923), Le perroquet vert (Papagalul verde în 1924), Au bal avec M. Proust (La bal cu M. Proust în 1928), Noblesse de robe (Nobleţea robei în 1928), Le rire de la Naiade (Râsul naiadei în 1935) ş.a. Dintre personalităţile literare străine care o apreciau se numărau Paul Claudel, Marcel Proust, Anatole France, iar din ţară îi amintim pe Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, Mihail Sadoveanu ş.a. Unul din numeroasele efecte interesante ale cărtilor sale îl are romanul Catherine-Paris, apărut în anul 1927: discuţia cu Walter Berry, preşedintele Camerei americane de Comerţ din timpul războiului din 1914, este grăitoare: “Eu (Martha Bibescu)- Bine, să presupunem că am geniu, dar, în sfârşit, explicaţi-mi de ce această instituţie americană, care nu alege decât douăsprezece cărţi pe an, având la dispoziţie imensa producţie de romane publicate în limba engleză în fiecare an, a descoperit tocmai micul meu roman franţuzesc, care a trebuit pe deasupra să mai fie şi tradus? El- Toţi soţii americani care au bani destui se găsesc în faţa acestei probleme: soţiile lor le cer în mod invariabil un bilet până în Cherbourg şi un carnet de cecuri de încasat la Paris. De ce Parisul? Dumnevoastră aţi scris romanul unei tinere care este îndrăgostită de un oraş. Şi acest oraş este Parisul: toţi soţii au vrut să vă citească romanul ca să cunoască secretul soţiilor lor, iar soţiile ca să revină la Paris. ” Acestea sunt câteva din datele statistice din domeniul cultural ale Marthei Bibescu din care putem concluziona că ea a fost ambasadoare neoficială a României în străinătate.