Iuliu Maniu

Iuliu Maniu a fost un politician român, deputat în Parlamentul de la Budapesta, de mai multe ori prim-ministru al României, preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc şi deţinut politic după 1947.

Originea şi studiile

Iuliu Maniu s-a născut la 8 ianuarie 1873 în apropiere de Şimleu Silvaniei, în localitatea Bădăcin, comuna Pericei, judeţul Sălaj, fiu al lui Ioan Maniu şi Clara Maniu. Tatăl său, Ioan Maniu (1833-1895), a crescut în casa unchiului, Simion Bărnuţiu, urmând studiile juridice la Pesta şi Viena. În 1865 s-a căsătorit cu Clara, fiica vicarului unit Demetriu Coroian, cu care a avut cinci copii: Cassiu, Iuliu, Sabina, Cornelia şi Elena.

Iuliu Maniu şi-a petrecut copilăria la Şimleu Silvaniei şi Bădăcin, a urmat şcoala primară la Blaj, absolvind apoi liceul calvin din Zalău. A efectuat studii universitare la Cluj (Facultatea de Drept – 1891-1896), Budapesta şi Viena, unde a devenit doctor în drept în anul 1896. Revenit în Transilvania, s-a stabilit la Blaj, unde şi-a început activitatea de avocat al Bisericii Române Unite cu Roma, mitropolia din Blaj (1898-1915).

Cariera politică

Imperiul Austro-Ungar

Iuliu Maniu şi-a început cariera politică în cadrul Partidului Naţional Român din Transilvania. Debutează totodată ca membru, iar apoi preşedinte a Societăţii Academice „Petru Maior”, fiind fiind cooptat în 1897, la numai 24 de ani, în Comitetul de conducere al PNR.

În Monarhia Austro-Ungară, a fost ales în 1906 deputat în Parlamentul din Budapesta, ca şi deputat la Vinţu de Jos, comitatul Arad, activitatea sa parlamentară dezvăluindu-i curajul şi intransigenţa. Pe 22 mai 1906 ţine primul său discurs în Dieta de la Budapesta.

În iunie 1915 este încorporat şi apoi trimis pe frontul italian, de unde va dezerta în 1918, întorcându-se la Arad. Împreună cu personalităţi de primă mărime ale mişcării naţionale româneşti din Transilvania şi ale Partidului Naţional Român, precum viitorul cardinal in pectore greco-catolic, Iuliu Hossu, Gheorghe Pop de Băseşti, viitorul patriarh Miron Cristea şi alţii, Iuliu Maniu a participat hotărâtor la unirea Transilvaniei cu România. Imediat după întoarcerea din Italia, Iuliu Maniu este trimis la Viena pentru a negocia drepturile minorităţii române din Transilvania.

La 18 octombrie 1918 se constituie Consiliul Naţional Român Central, organ politic unic al românilor din Transilvania, format din 6 membri PNR şi 6 membri PSD. CNRC preia controlul şi devine coordonatorul mişcării naţionale din Transilvania.

Între 13-14 noiembrie 1918, la Arad, au loc tratative cu reprezentanţii guvernului ungar. Iuliu Maniu soseşte la Arad pe 14 noiembrie 1918 şi pune capăt negocierilor dintre CNRC şi Oszkar Jaszi, reprezentantul Budapestei, prin deciderea ruperii Transilvaniei de Austro-Ungaria.

Iuliu Maniu face parte dintre organizatorii Marii Adunări de la Alba-Iulia, din 1 decembrie 1918, unde se va decide unirea Transilvaniei cu România. În cuvântarea pe care a ţinut-o cu ocazia Adunării Naţionale de la Alba-Iulia, Iuliu Maniu a spus: „Privim în înfăptuirea unităţii noastre naţionale ca la un triumf al libertăţii româneşti”.

În cadrul Adunării Naţionale de la Alba-Iulia este adoptată Declaraţia de unire a Transilvaniei cu România şi se formează două organe provizorii: Marele Sfat Naţional cu rol legislativ, condus de Gheorghe Pop de Băseşti, şi Consiliul Dirigent, un organ executiv, avându-l în frunte ca preşedinte pe Iuliu Maniu, menit să conducă provincia până la integrarea ei în regatul României.

Pe 2 decembrie 1918 este ales în funcţia de preşedinte al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, funcţie echivalentă cu cea de guvernator, îndeplinind totodată şi funcţia de ministru de interne.

Partidul Naţional Român din Transilvania s-a unit în 1926 cu Partidul Ţărănesc al lui Ion Mihalache, constituind Partidul Naţional Ţărănesc. Iuliu Maniu a fost preşedinte al partidului (1926-1933 şi 1937-1947) şi de trei ori prim-ministru al României între 1928 şi 1933.

În perioada comunistă, în urma unei înscenări, Iuliu Maniu a fost arestat la 14 iulie 1947 de autorităţile comuniste şi judecat pentru înaltă trădare, fiind condamnat la închisoare pe viaţă. Iuliu Maniu este trimis la penitenciarul din Galaţi, iar în anul 1951 este transferat împreună cu alţi naţionali-ţărănişti la Sighet. Iuliu Maniu s-a stins din viaţă la 5 februarie 1953 la Sighet, cadavrul său fiind aruncat într-o groapă din Cimitirul Săracilor, de la marginea oraşului Sighet.

Dorinţa lui Iuliu Maniu a fost de a da vieţii politice româneşti o dimensiune morală. Pentru Iuliu Maniu, lupta politică era o formă de activitate umană, un exerciţiu al democraţiei, obiectivul fiind înfrângerea adversarului, iar nu lichidarea lui.

Iuliu Maniu a fost unul din cei mai importanţi oameni politici dintre cele două războaie mondiale. Victimă a regimului comunist din România, Iuliu Maniu a întruchipat pentru mulţi români, în timpul anilor grei ai dictaturii comuniste, simbolul speranţei şi al dorinţei de libertate.