Istoricul Instituțiilor Scăunale

Secuii s-au ataşat ungurilor încă dinaintea aşezării acestora în Panonia, iar ca populaţie aderenta au luptat ăn armata ungară şi au fost aşezaţi la hotarele dinspre răsărit pentru apărarea statului feudal ungar. In secolele XII-XIII ei ajung până la Carpaţi unde continua să trăiască alături de o numeroasă populaţie româneasca.

Secuii se organizau în triburi, pe ramuri şi generaţii, în total existând 24 de ramuri care aparţineau celor 6 generaţii, iar din secolul XIV secuii se vor organiza în scaune, în număr de 7 ( Arieş, Chezdi, Ciuc, Mureş, Odorhei, Orba, Sepsi), lucru rezultat în urma unei dezvoltări treptate a instituţiilor, prin trecerea de la organizarea tribala la cea teritoriala

Sub autoritatea juzilor din Transilvania se dezvoltă puterea grupurilor privilegiate şi instituţiile ei. Nobilimea, care era stăpâna pe cea mai mare parte a domeniilor din comitate, transforma comitatul, dintr-un instrument al regalităţii, într-o instituţie majoritar nobiliara.

Pe baza vechilor privilegii s-au dezvoltat şi comunităţile secuilor şi saşilor, iar în secolul XIV comitatele acestora au evoluat spre autonomie. Aceasta autonomie a secuilor s-a exercitat prin instituţia scaunului , care era autoritatea de drept a secuilor în manifestările de interes comun. Denumirea de scaun desemnează atât unitatea teritoriala administrativa cât şi instituţiile administrative şi judecătoreşti.

Teritoriul secuiesc era împărţit în scaune (sedes), ce reprezentau unităţi judiciar-administrative conduse de un căpitan, ce avea atribuţii militare, şi un jude, ce avea atribuţii judecătoreşti.

În secolul XV apare instituţia adunărilor generale. Iniţial acestea erau convocate din iniţiativele voievozilor, iar mai târziu aceste adunări au devenit adunări de stări nobiliare, ce reuneau reprezentanţii categoriilor privilegiate ale nobilimii, saşilor şi secuilor.

.

Scaunul Mureş (Nemes Maros Székely Szék, Maros Szék) si-a exercitat activitatea prin adunarea generala, scaunul de judecata şi prin funcţionari cu atribuţii multiple.

Adunarea generala (Gyras Gyülés, Közönséges Gyüles) era principalul organ al autonomiei, la care participau toţi locuitorii scaunului. Aceasta se ţinea de 4 ori pe an sau de câte ori era necesar, fiind condusă de căpitanul scaunului. În aceste adunări se stabilea numărul celor mobilizaţi la armată, se alegeau delegaţii în dieta, se făcea alegerea funcţionarilor, se rezolvau plângerile de interes general.

Scaunul de judecata , înfiinţat în sec. XV, acesta se compunea dintr-un căpitan, un jude şi mai mulţi asesori juraţi. Căpitanul (föhadnagy székkapitány) era si căpitanul militar al scaunului, la ordinul regelui sau comitelui dispunea ridicarea la oaste, era conducătorul administrativ al scaunului, iar mai târziu dreptul ocupării funcţiei de căpitan a fost condiţionat de proprietatea unor moşii.

Judele scăunal ( székbiro) prezida forul de judecata alături de căpitan şi asesorii juraţi, iar după formarea principatului Transilvaniei funcţia de jude scăunal e înlocuita cu cea de jude regal ( királybiró). Acesta reprezenta puterea centrala în scaun şi era numit de comitele secuilor.

Asesorii ( ülnökök) erau membrii scaunului de judecată, iniţial numărul lor fiind variabil, începând cu anul 1466 stabilindu-se la 12.

Pe lângă schimbările in plan social o data cu Dieta din iulie 1562 întrunita la Sighişoara, prin care sunt desfiinţate si privilegiile secuilor, iar tăranii sunt declaraţi iobagi, se aduc şi schimbări de ordin instituţional. Astfel adunările generale se transforma in instrumente ale nobilimii, poporul de rând neputând participa la acestea.

In ceea ce priveşte instituţiile judecătoreşti, acestea se înmulţesc si cunosc o noua specializare si ierarhizare. Iau fiinţa scaunul general ( Derékszék) care avea atribuţia de a dezbate cauzele apelate adunării generale si era format din 12 asesori, notar si prezidat de judele supreme regal, vicescaunul ( Viceszék) instanţa în care se dezbăteau acte de violenţă, datorii mai mici de 100 florini, şi era prezidat de un vice jude regal, şi scaunul filial de judecată (Filiális szék), ultimul for de judecata pentru iobagi, in care se dezbăteau cauzele penale împotriva iobagilor.

Între 1601-1692, Scaunul Mureş a avut un căpitan si un vicecăpitan, iar după pacea de la Satu Mare in 1711 aceste funcţii se desfiinţează.

Judele regal (judex regius) e numit pe timp nelimitat si obligat sa îndeplinească ordinele principelui, sa strânga impozite, iar din a II-a jumătate a secolului XVI se instituie şi funcţia de vice jude regal (fökirálybiró).

Notarul scaunului e o funcţie înfiinţata cu scopul de a consemna in scris hotărârile scaunului de judecata, iar de la începutul secolului XVII el se ocupa si cu redactarea protocolului adunărilor generale, lua parte la redactarea diferitelor rapoarte, la efectuarea conscripţiilor.