Istoria Monedei și Circulația Ei pe Teritoriul Românesc

Se ştie foarte bine că monedele au jucat din cele mai vechi timpuri un rol important în societate. Istoria monedelor este veche şi bogată în evenimente prezentând diferenţieri de la o perioadă istorică la alta, de la o civilizaţie la alta.

Tocmai de aceea apariţia şi circulaţia monedelor, în lipsa unor izvoare scrise, ne oferă informaţii valoroase despre civilizaţiile trecute, şi ne ajută să înţelegem procesele economice, care au avut influenţe majore asupra evoluţiei societăţii.

Moneda, prin natura sa specifică a fost destinată să fie o valoare circulatorie, constituind un instrument de lucru practic deosebit de important în analiza vieţii economice, sociale, politice şi culturale a societăţii omeneşti. În cadrul ei, moneda poate fi o măsură a valorii, deci un instrument de schimb, poate fi un intermediar al schimburilor şi o rezervă de valoare. În acest ultim caz, tezaurele monetare pot furniza informaţii preţioase de natură numismatică şi economică, privind raportul dintre monedele autohtone şi cele care circulă concomitent cu ele, orientarea economică a statului respectiv, orientare care este în strânsă legătură cu politica externă.

Apariţia, evoluţia, răspândirea ei până la tezaurizare reflectă gradul de dezvoltare a societăţii care a emis-o şi în cadrul căreia circulă. În acelaşi timp moneda conţine numeroase elemente ponderale şi de valoare intrinsecă, elemente iconografice, heraldice, epigrafice şi sigilografice care, pentru a putea fi înţelese, necesită vaste cunoştinţe teoretice şi o îndelungată experienţă practică.

Ştiinţa auxiliară a istoriei, care are drept obiect de studiu moneda, este numismatica(gr. "nomisma”=monedă). Numismatica are în vedere tipurile monetare, descrierea lor, descifrarea legendelor, materialul din care sunt confecţionate, raporturile dintre diferitele categorii de monede, circulaţia monetară, alcătuirea corpurilor de monede, etc.

Lucrarea de faţă prezintă împrejurările în care a apărut moneda, punând accent pe necesitatea apariţiei sale, pe formele pe care le-a cunoscut pe parcursul evoluţiei, şi pe principalele monede, care au circulat pe teritoriul ţării noastre.

Această lucrare are la bază opera lui Octavian Iliescu „Moneda în România între 491-1864”, care realizează o prezentare succintă a apariţiei şi evoluţiei monedei pe teritoriul ţării noastre, urmărind din acest punct de vedere dezvoltarea Ţării Româneşti, a Moldovei şi a Transilvaniei. De asemenea autorul oferă informaţii valoroase despre domnitorii care au bătut monede, despre tezaurele găsite în anumite zone ale ţării descriind şi tipurile de monede, care pot fi admirate în partea de anexe a lucrării de faţă. Autorul consideră că „acest desăvârşit instrument de schimb, născocit de mintea omenească(...), este şi un mod de exprimare a unor realităţi juridice şi istorice sau concepţii artistice din alte vremuri.”

Cu milenii în urmă, oamenii care se ocupau cu creşterea animalelor şi cultivarea plantelor, au început să obţină surplusuri faţă de strictul necesar existenţei. Acest lucru a devenit posibil atunci când s-a realizat prima diviziune socială a muncii. Ulterior s-au dezvoltat şi anumite meserii(olăritul, prelucrarea lemnului şi a metalului), care au dus la cea de-a doua mare diviziune a muncii, şi anume, desprinderea meşteşugarilor de agricultori. Astfel au apărut între comunităţile omeneşti schimburile de produse, care iniţial au existat sub forma trocului(marfă contra marfă). Meşteşugarii, specializaţi fiind în anumite meserii, nu-şi puteau satisface toate cele necesare traiului din producţia proprie. De aceea o parte din produsele muncii lor era destinată schimbului, obţinând astfel produsele necesare.

Trocul avea însă câteva dezavantaje, care îngreunau schimbul odată cu înmulţirea mărfurilor aduse pe piaţă.

În primul rând, pentru valorificarea unui produs, trebuiau găsiţi mai întâi solicitatori, care deţineau la rândul lor mărfurile dorite în contrapartidă. De exemplu, dacă un crescător de animale dorea să schimbe un cal tânăr, de trei ani, contra unei căruţe cu două roţi, el trebuia să găsească în momentul schimbului un meseriaş, care să fi produs o astfel de căruţă şi care să fi avut nevoie exact de un cal de trei ani. Dacă nu, posesorul calului trebuia să schimbe calul pe o serie de alte produse, până reuşea să obţină acel produs pe care şi-l dorea posesorul căruţei.

În al doilea rând, în cazul trocului lipsea un etalon prin care să se măsoare valoarea bunurilor destinate schimbului. De exemplu, dacă pe piaţă se aduceau 100 de produse, valoarea fiecăruia trebuia exprimată prin celelalte 99.

În al treilea rând, în cazul trocului nu se putea imagina o metodă prin care să se realizeze o acumulare a puterii de cumpărare pentru efectuarea de plăţi viitoare. Dacă un cioban dorea să cumpere în toamnă o sanie şi cereale pentru a supravieţui în iarnă, el trebuia să acumuleze încă din primăvară câteva butoaie de lapte şi câţiva miei, care trebuiau transformaţi pe parcursul anului în alte produse, astfel încât să poată cumpăra în toamnă sania şi cerealele.

Tocmai din necesitatea de a găsi un etalon, s-au desprins în perioada de descompunere a comunei primitive, anumite mărfuri pe care se puteau schimba toate celelalte. Aceste mărfuri au fost diferite de la un trib la altul, existând ca şi etaloane: vitele, pieile de vită, uleiul de măsline, sclavii, metalele sau pietrele preţioase, argila şi ceramica, carapacea de broască ţestoasă, dinţii de delfin, smoala, lâna, sarea, orezul, ceaiul, tutunul, vinul, cacao, porţelanul, bărcile, cartonul şi hârtia, cărţile de joc etc. Fiecare echivalent avea însă atât avantaje cât şi dezavantaje. Vitele, de exemplu, nu erau divizibile, nu constituiau un echivalent exact şi stabil. Uleiul de măsline cu toate că era uşor divizibil, era greu transportabil. Fierul era uşor divizibil şi transportabil, dar ruginea şi avea o valoare relativ mică. Pietrele preţioase aveau o valoare unitară deosebit de mare, dar erau indivizibile. Se ştie că valoarea pietrelor preţioase creşte direct proporţional cu pătratul greutăţii. Dacă sunt divizate, acestea evident pierd din valoare.