Istoria învățământului din România

Istoria invatamantului din Romania

Introducere

Conditiile prielnice, determinate de fenomenele si evenimentele innoitoare circumscrise iluminismului european, au cuprins, incepand cu sfarsitul veacului al XVIII-lea, si spatiul romanesc, intr-un proces de modernizare, in toate domeniile vietii sociale.

In studiul de fata sunt urmarite modalitatile in care factorii decidenti din Romania au actionat pentru organizarea si operationalizarea unei retele de invatamant public, la scara intregii tari, in veacul al XIX-lea, si in ce masura s-au realizat scopurile specifice propuse, respectiv implementarea accesului la educatie prin scolarizarea integrala a populatiei de varsta scolara, lichidarea analfabetismului si, mai ales, pregatirea corespunzatoare pentru munca si viata.

In acest fel, se urmareste evaluarea influentei exercitate de politicile de promovare a accesului la educatie asupra modernizarii, in parametri europeni, a Romaniei, in cursul perioadei studiate (sec. XIX).

Sunt utilizate, in vederea documentarii, atat lucrarile romanesti mai importante dedicate subiectului, cat si informatiile statistice necesare completarii si definirii evaluarilor de profil.

Pentru intregirea imaginii, sunt incluse in text unele evenimente si fenomene consumate in sfera invatamantului anterior secolului XIX, dar care au produs efecte importante in timp.

Inainte de sec. al IX-lea

De la inceput trebuie precizat ca invatamantul inregistrase, asemenea restului Europei, si in epocile premoderne evolutii semnificative, ce si-au adus contributia la dezvoltarea si optimizarea organismului social, in spatiul romanesc.

Cercetarile istorice de specialitate evidentiaza, din acest punct de vedere, existenta in tinuturile romanesti, in consonanta cu evolutiile similare europene specifice comunei primitive si sclavagismului, a unor forme si proceduri orale de pregatire a copiilor si tinerilor de catre adultii si batranii cu experienta, in cadrul

comunitatii sau direct in familie, prin care erau deprinse cunostinte practice si norme comportamentale, eticomorale si ocupationale1.

Ulterior, instalarea pe tarmul dobrogean a unor infloritoare colonii grecesti - Histria, Tomis, Callatis, Olbia, Apollonia (sec. VIII-VI i.H.), dar mai ales, cucerirea de catre romani a Dobrogei (sec.I i.H.) si unor parti din Transilvania, Crisana, Banat si Oltenia (sec. I d.H.) au determinat, pe fondul general al accelerarii progresului social si cultural al zonei, constituirea si inflorirea unor forme de invatamant profesionist si institutionalizat de diferite niveluri, mai ales in localitatile urbane, fie ca era vorba de profesori particulari angajati de familiile bogate, fie chiar de scoli publice2.

Dupa constituirea statelor romanesti de sine statatoare (Muntenia, Moldova, Dobrogea) (sec. XIV), intalnim, pe masura trecerii timpului, din ce in ce mai multe atestari privind existenta, in secolele XV, XVI, a unor scoli de diferite grade3, in principal bisericesti.

Putem deci concluziona ca, la sfarsitul secolului XVIII, invatamantul romanesc, in baza acumularilor anterioare, era apt sa demareze un important proces de dezvoltare si modernizare. Totusi, in continuare, accesul la educatie ramanea ingradit, in special pentru tinerii apartinand categoriilor modeste ale populatiei, in special din lumea satelor.