Moartea si mortii, amintirea si neputinta uitarii sunt si astazi chestiuni curente colective, cu importanta deosebita pentru civilizatia noastra. Transmisa prin scris sau pe cale orala, constiinta mortii, accesibila doar omului, a generat inca din timpuri stravechi o serie de reprezentari de mare varietate. Intre lumea celor vii si a celor morti, in gandirea populara traditionala persista o puternica inlantuire, conform careia oamenii, potrivit epocii lor, culturii si creintelor lor , au atribuit o viata lumii de dincolo, imaginandu-si un destin pe care si-l doresc sau de care se tem pentru ei insisi, crezand in dainuirea constiintei umane dupa abandomarea trupului, indiferent daca defunctul a fost incinerat, inhumat, mancat, expis sau mumificat. Se crede si astazi ca intrarea mortului in randul ,,spiritelor binevoitoare de dincolo" este posibila doar prin implinirea exacta a ritualului funerar. Imormantarea , ultimul dintre cele trei mari rituri de trecere din viata omului , este cel mai respectat si mai bine conservat. In cadrul acestui rit , cele mai numeroase sunt actele ritual-simbolice prin care mortului i se certifica o ,,viata dincolo de moarte", fiind asigurat impotriva vizitelor sale nedorite in lumea celor vii. Indiferent de timp , mortul a avut nevoie de o ,,casa" la inceput ,,urma" in care erau introduse ramasitele umane in urma incinerarii, iar mai apoi sicriul si mormantul, cimitirul fiind si astazi asezarea sacra a stramosilor. Credinta in strigoi porneste de la ideea ca omul are doua vieti, deci doua suflete, dintre care unul ,,demonic" sau ,,malefic", care ii poate parasi corpul dupa moarte, definitiv. In general, este acceptata credinta ca la moartea unui om sufletul acestuia paraseste trupul, insa ramane o perioada de timp in preajma casei:"Sufletul omului mort sade 40 de zile la streasina casei", scria folcloristul roman Arthur Gorovei. La anumite intervale de timp ale anului, sufletele mortilor ajunse la hotarul dintre lumi, se intorc din li'umea de dincolo pe la casele lor. Conceptia privind nemurirea, respectiv vesnicia sufletului, domina intregul ,,sistem de credinte" populare romanesti.Etimonul termenului ,,strigoi" provine din limba latina:"striga", caruia i se adauga in limba romana, prin atasare, sufixul ,,-oi". Conform dictionarelor de specialitate, este sinonim cu : aratare, boscoroi, fantoma, izma, moroi, naluca, pricolici, stafie, siscoi, vampir, varcolac, vedenie, vidma. Strigoiul este ,,o fiinta omeneasca(barbat sau femeie) care vine pe lume cu o tichie sau caita pe cap si cu sira spinarii prelungita in forma de coada, nu prea lunga, acoperita de par: toata ziua-si vede de treburi, ca ceilalti oameni, dar noaptea , indata ce a adormit, ii iese sufletul, care se duce sa se intalneasca cu alti strigoi, iar trupul ramane ca mort pe pat. Sufletele acestor strigoi se intalnesc in anumite locuri , pe la raspantii, si joaca impreuna. Srigoi, si in special strigoaicele, sunt de o rautate neanchipuita, ucid copii si le sug sangele, strica casatoriile, ii saracesc pe oameni, iau mana de la vaci si de la semanaturi. Cand moare una din aceste fiinte, despre care se crede ca a fost strigoi sau strigoaica, i se vara prin inima o frigare inrosita in foc sau un par, pentru ca sufletul ei sa nu mai poata iesi din mormant si sa chinuiasca oameii noaptea. Se mai crede ca se poate preface in diferite animale:lupi, caini etc". Tema ,,strigoiului" devine deosebit de frecventa si de mare actualitate in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, in special in Transilvania si Banat. Prin intermadiul militarilor si ofiterilor incartiruiti in aceste provincii aflate sub dominatie habsburgica, au fost aduse numeroase stiri de senzatie, despre unele intamplari iesite din comun, care pareau ca se petrec aici, ce erau greu de crezut, dar si mai greu de infirmat. Cel mai des dezbatuta era ,,intoarcerea mortilor printre cei vii", dar si a modalitatiilor traditionale de inlaturare a strigoilor prin exhumarea cadavrelor banuite. Inmitologia romaneasca, cel mai adesea strigoiul e intalnit sub numele de ,,moroi", termen de origine slava(mora/mor), considerat a fi un duh al mortii, venit pe pamant din ,,lumea intunericului". Gandirea popolara romaneasca admite doua tipuri de strigoi: strigoiul viu si strigoiul mort. Din prima categorie fac parte"strigoi in carne si oase", mai exact pricolicii, vidmele sau varcolacii. Asadar, srigoii vii sunt oameni in viata, cu insusiri infernale si demonice. In zona Fagetului este vehiculata si arhicunoscuta povestea pricoliciului Vandu, barbat casatorit cu Homodjia, care comform relatarilor informatoarelor noastre se transforma in lup, avand puteri diabolice si vrajitoresti. Se spune ca, in urma metamorfozarii sale , Vandu si-a atacat chiar propria sotie, fapt constientizat prin observarea unor fire de ata ramase in gura agresorului, ce proveneau din propriul ei opreg. In plus, despre aceste fiinte mitologicese spune ca in timpul zilei se comporta asemenea tuturor oamenilor normali, dar o data cu venirea noptii, imediat dupa ce adorm, sufletul lor se desprinde de corp, plecand sa se intalneasca cu sufletele altor strigoi, trupul ramanand inert
După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site (vezi detalii).
