Ideologia Bolșevică

IDEOLOGIA BOLŞEVICĂ

Bolşevism → curent de gândire politică consecvent revoluţionară, apărută în mişcarea social-democrată din Rusia la începutul secolului al XX-lea al cărui promotor a fost Vladimir Ilici Lenin; s-a reliefat ca atare la Congresul al II-lea al P.M.S.D.R. (1903), în opoziţie cu Menşevismul.

Bolşevismul are la bază ideologia marxist – leninistă.

Marxism – Leninism → concepţia ştiinţifică despre lume şi viaţă, ideologia revoluţionară a clasei muncitoare şi a partidului său comunist, elaborată sistematic de către K. Marx, Fr. Engels şi V. I. Lenin pe baza generalizării social – istorice a proletariatului, a valorificării critice, a moştenirii culturale, ştiinţifice şi filozofice înaintate a omenirii. Înfăptuind o adâncă revoluţie în gândirea filozofică, istorică, economică şi social – politică, K. Marx şi Fr. Engels au pus bazele materialismului dialectic şi istoric – ştiinţa despre legile generale ale dezvoltării naturii, societăţii şi cunoaşterii – au elaborat principiile generale pentru studierea şi interpretarea ştiinţifică a fenomenelor sociale, au dezvăluit legile specifice ale mişcării societăţii capitaliste, au descoperit şi fundamentat rolul istoric al proletariatului în prefacerea revoluţionară a societăţii transformând socialismul dintr-o utopie în ştiinţă.

Continuând opera lui Marx şi Engels, V. I. Lenin a dezvoltat în mod creator şi a îmbogăţit marxismul cu noi teze şi concluzii privind materialismul dialectic şi istoric, trăsăturile capitalismului în stadiul imperialist, partidul de tip nou ca organizaţie conducătoare a clasei muncitoare în lupta sa revoluţionară, trecerea de la capitalism la socialism.

În virtutea concepţiei şi metodei sale fundamentale, marxismul–leninismul este aşa cum se subliniază în documentele Partidului Comunist Român, o teorie vie, ostilă închistării şi schematismului, menite să reflecte realitatea în continuă devenire, să dezvălui tendinţele fundamentale ale dezvoltării istorice, să călăuzească în cele mai diverse condiţii şi situaţii concrete activitatea revoluţionară a clasei muncitoare şi acelorlalte forţe progresiste ale societăţii. Ca urmare, trăsătura caracteristică dominantă a marxismului-leninismului o constituie tendinţa permanentă spre reprezentare tot mai aprofundată a aspectelor complexe, contradictorii, în necontenită mişcare, ale vieţii, abordarea ştiinţifică, în spirit creator, lipsită de prejudecăţi a fenomenelor şi problemelor noi ridicate de dezvoltare continuă a societăţii şi cunoaşterii umane, verificarea, corectarea şi completarea adevărurilor generale în lumina concluziilor, trase din experienţa transformărilor revoluţionare din diferite ţări, spiritul militant şi atitudinea intransigentă faţă de concepţiile burgheze retrograde, anticomuniste, receptivitatea largă faţă de toate curentele progresiste ale gândirii şi practicii sociale. În epoca contemporană marxismul-leninismul se dezvoltă ca o creaţie colectivă a tuturor partidelor comuniste şi muncitoreşti prin sintetizarea şi vlaorificarea originală a activităţii lor revoluţionare, teoretice şi practice, prin asimilarea critică a tuturor realizărilor valoroase ale ştiinţei prin generalizarea creaţiei istorice a popoarelor de pretutindeni. Influenţa considerabilă asupra întregii lumi contemporane, puterea de atracţie a marxismului-leninismului sporesc ca urmare a întăririi cu succes pe calea edificării noii orânduiri, a realizărilor obţinute în această operă de fiecare dintre ţările sistemului mondial socialist pe baza aplicării creatoare de către partidele comuniste a adevărurilor sale generale, la condiţiile particulare ale ţărilor respective. Întreaga activitate politică a P.C.R., programul de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi înaintarea României spre comunism, reprezintă o contribuţie importantă teoretică şi practică la dezvoltarea marxist-leninismului V. Marx; Engels;Lenin.

Marxism → Teoria lui Marx şi Engels şi a materialismului dialectic, căruia ei i-au fost promotori.

Ca realitate politică, marxismul se identifică cu istoria ţărilor socialiste (Rusia după 1917, Europa de Est după Ialta, 1945, China lui Mao după 1949, unele ţări din Lumea a III-a). Ca doctrină în mod curent înţelegem prin „marxism” aplicarea materialismului dialectic la fenomenele istorice şi sociale (materialism istoric): marxismul explică mişcarea istoriei, evoluţia societăţilor pornind de la realităţile economice. Această teorie care este expusă în CAPITALUL, opera fundamentală a lui Marx, prevedea o revoluţie socială în Ţările cele mai industrializate, adică în primul rând în Anglia, apoi în Germania şi în Franţa. Or, această revoluţie muncitorească, zisă „revoluţie proletară”, a avut loc mai întâi în Rusia. Acest fenomen l-a frapat puternic pe Lenin, care, în această privinţă a completat marxismul privind lucrurile dintr-o altă perspectivă, aceea a revoluţiei în ţările înapoiate, predominant agrare. Lucrările lui Lenin au fost acelea care au călăuzit revoluţiile şi transformările sociale din ţările „subdezvoltate”, predominant agrare (Rusia, China, Iugoslavia, democraţiile populare, etc.). Din punct de vedere filosofic marxismul este atitudinea oricărei gândiri, „angajate, care pleacă de la următoarea axiomă a lui MARX: filosofii nu au făcut decât să interpreteze lumea în diferite moduri; problema este acum de a o schimba”; această atitudine, exprimă în plus credinţa fundamentală că istoria merge în direcţia comunismului. În această privinţă, dispariţia progresivă a luptei de clasă, aşa cum a putut ea exista la sfârşitul sec. al XIX-lea, generalizarea claselor mijlocii în societăţile moderne, faptul că practic toţi cetăţenii trăiesc din produsul muncii lor, în sfârşit, evoluţia regimurilor comuniste şi aceea a regimurilor zise „capitaliste fac să reiasă că Marxismul, ca filozofie a istoriei se prezintă astăzi mai mult ca un articol de credinţă decât ca o lege reală a istoriei. În schimb, ca analiză sociologică, marxismul se orientează din ce în ce mai mult către o critică a vieţii cotidiene.” (Henry Lefebvre), care urmăreşte şi analizează toate formele de „alienare” din societatea contemporană. Teoria sumară a celor „două lagăre” (marxism-capitalism, materialism, idealism) este în mare măsură depăşită prin cercetarea tuturor formelor de oprimare. Analiza marxistă se inspiră de la psihanaliza (cu Herbert Marcuse) spre a cerceta şi stimula fermenţii oricărei posibilităţi de conştiinţă revoluţionară.