Evoluția Vestimentației în Secolul 18 în Țările Române

Extras din referat Cum descarc?

Desi oamenii au fost interesati de haine, modul de purtare al lor si tot ce mai presupune acest domeniu, de sute de ani, aceasta industrie a inceput sa capete forma si sa se dezvolte puternic abia dupa anul 1750. Inainte de 1800, aproximativ 70% din haine erau cusute de mana, de cele mai multe ori, chiar de catre cei care le purtau. Imbracamintea era un produs obisnuit ca oricare altul. Primul material folosit pentru haine a fost un amestec obtinut din scoarta, bumbac si canepa.
Se crede ca prima data s-a vorbit despre vestimentatie in Egiptul antic, odata cu aparitia luxului si a elegantei vestimentare de la curtea faraonilor.
Pentru a putea intelege si explica mai bine rolul pe care vestimentatia il ocupa in societatea romaneasa din acele vremuri, trebuie sa vorbim despre inceputul secolului 18 si ce schimbari a adus in modul in care rominii se imbracau, dar si sa stabilim locul pe care vestimentatia il ocupa si reprezenta in viata romanilor. Oamenii foloseau vestimentatia ca o forma de manifestare, de apartenenta la un anumit grup sau clasa sociala si de reflectare a nivelului bogatiei si ocupatiei avute.
Inca din Evul Mediu, modul in care oamenii din tara noastra se imbracau, contura clasa sociala avuta de catre acestia. Astfel, taranii purtau haine confectionate dintr-o panza groasa, din lana si din piele, in timp ce hainele nobililor erau realizate din materiale foarte scumpe si vaporoase, precum matasea sau stofa subtire, iar in picioare erau incaltati cu ghete din piele intoarsa sau cu cizme inalte .
Taranii isi confectionau singuri hainele, producand in gospodaria proprie materia prima, cum ar fi lana, in si canepa si tesaturile respective necesare. Femeile torceau, teseau si impleteau toata iarna lucruri in casa. In sate erau mestesugari care produceau cojoace, caciuli, opinci si serpare, care erau niste brauri din piele. Spre zonele de munte, existau unele sate specializate in producerea de postavuri groase din lana, ce erau apoi vandute in zonele cu mai multi locuituri si cu oameni mai instariti. Roata de tors era folsita in special in Transilvania si mai era utilizata uneori, dar mai rar, roata de depanat, ce era bazata pe o simpla manivela si o curea de transmisie. 
Imbracamintea de toate zilele era una saracacioasa, extrem de sumara si banala. Cea considerata de sarbatoare era insa mult mai curata, mai frumos lucrata, completa din punct de vedere al tinutei, de la opinca pana la caciula, si strans legata de traditie prin infatisarea sa. Spalarea se realiza de foarte putine ori cu sapun, fiindca acesta era scump si rar, deci destul de greu de obtinut si era folosita lesia, ce era obtinuta din apa rezultata prin fierberea cenusii de la lemnele arse. 
Vestimentatia celor bogati era insa cu totul altfel, fiind mult mai frumoasa si diversa, datorita contactului avut cu alte civilizatii, precum cea orientala, apuseana, italiana, germana, poloneza sau ruseasca. Desigur, cel mai mult beneficiau de ea, domnitorii importanti ai vremii si marii boieri.
Din punct de vedere al hainelor puse la vanzare, viata in targurile romanesti era extrem de diversificata, de la costumul popular romanesc, la costumul "nemtesc", de la cizma romaneasca la caciula rusesca si la turbanul turcesc. 
Daca vorbim despre materialele ce ajutau la confectionarea imbracamintii, exista o distinctie extrem de clara intre produsele locale si cele importate. Tesaturile locale, si anume panzeturile, intre care dominau in principal cele din canepa si postavurile de lana, erau produse in casele oamenilor simpli de la sate de catre acestia, in atelierele curtilor domnesti si boieresti sau ale manastirilor, si in atelierele mestesugarilor specializati de la orase. De-a lungul secolului 18, tesaturile au variat in functie de conditiile locale de temperatura, care puteau favoriza mai mult cultivarea unei anumite plante textile sau puteau modifica fibra de lana si matase. In timp ce in lumea bizantina, mediteraneana si in Orientulu Apropiat, matasea, bumbacul si inul erau fibrele cel mai des folosite, in Tarile Romane, unde clima era mult mai aspra, canepa reprezenta fibra vegetala de baza pentru facerea panzeturilor. Deoarece productia tesaturilor locale era departe de a satisface din punct de vedere cantitativ, consumul populatiei satesti si orasenesti, si din punct de vedere calitativ, cerintele tot mai rafinate ale clasei dominante, importul de postavuri, panzeturi fine de in si de matasuri devenise un aspect extrem de important al comertului romanesc.
Femeile din Moldova purtau niste vesminte asemanatoare cu cele ale femeilor europene. Parul se purta impletit, rasucit pe cap, asemenea unui colac si acoperit cu un fel de palarie alba de forma rotunda, numita conci. In cazul femeilor bogate, parul era acoperit cu un conci trandafiriu si pe deasupra cu o marama alba. Toate femeile bogate purtau niste saluri foarte frumoase, majoritatea de culoare albastra, ce erau foarte populare la acea vreme, mai ales in regiunile, unde se mai simtea influenta otomana. Despre taranci se stia ca isi acopereau capul cu niste naframe, pe care si le confectionau singure. Fetele acestora purtau si ele parul impletit si incolacit pe cap, dar fara conci. Acest lucru asigura o deosebire de varsta, astfel fetele mai tinere deosebindu-se de cele mai in varsta. 
In Tara Romaneasca exista un obicei de nunta in familiile bogate, ca tinerele fete, viitoare sotii, sa poarte pe cap niste coronite de piele aurite, cu flori rosii si iasomie, iar la ureche un trandafir artificial, lucrat la Venetia de cele mai multe ori. O alta traditie din Moldova spunea ca inainte de nunta, nasul trebuia sa organizeze ospatul la curtea domneasca si sa ii daruiasca mirelui o cusma, ce reprezenta o caciula groasa, foarte frumos lucrata, asemanatoare cu cea purtata de domnitor.

Fisiere in arhiva (1):

 Evolutia Vestimentatiei in Secolul 18 in Tarile Romane.doc