Evoluția relațiilor româno-franceze în epoca Ceaușescu

Extras din referat Cum descarc?

Cu prestigiul stirbit in urma infrangerii din 1940 si a abandonarii Algeriei in 1962, Franta gaullista urmarea regasirea maretiei pierdute si restabilirea statutului de mare putere continentala, cu un rol marcant in relatiile internationale. In acest scop, fondatorul celei de-a V-a Republici Franceze va incerca sa impuna partenerilor sai occidentali o conceptie proprie despre alianta si constructia europeana. 
In dorinta de a-si relua locul de mare putere europeana, Franta anilor '60 desfasura o strategie de combatere violenta a hegemoniei anglo-saxone in Europa de Rasarit. Prin urmare alegerea Poloniei si a Romaniei drept tinte ale vizitelor prezidentiale se impletea perfect cu tactica geopolitica a Hexagonului: tactica atent urmarita de Charles de Gaulle era de a incuraja o anumita rebeliune a satelitilor Uniunii Sovietice si incepea cu tarile care aveau mari afinitati culturale cu Franta aflata aparent pe aceleasi pozitii fata de Statele Unite ale Americii. Incurajand nationalismul polonez si roman, de Gaulle cauta parteneri si incerca sa suscite emuli in Pactul de la Varsovia, care sa revendice acelasi lucru ca si el: suprimarea blocurilor militare din Europa!
Inceputul anilor '60 fusese de bun augur in privinta legaturilor romano-franceze. Relatiile Frantei cu Romania luasera o turnura noua inca de prin 1963-64, cand legatiile diplomatice ale celor doua tari au fost ridicate la rang de ambasada (17 decembrie 1963), in urma primelor contacte pe plan diplomatic si cultural.
Regimul de la Bucuresti isi manifesta in mod vizibil o tendinta de independenta fata de Moscova, dupa ce ani de zile fusese aliniat total la politica acesteia.
Relatiile Romaniei cu Franta se intensificasera dupa stabilirea primelor contacte pe plan cultural si diplomatic, ducand la ridicarea legatiilor celor doua tari la rang de ambasada1. Vizita delegatiei romane in Franta, condusa de primul ministru Ion Gheorghe Maurer, care solicita sprijin economic, a strans relatiile dintre cele doua tari.
Pe fondul dezghetului intern inceput cam de prin 1962, Romania a solicitat Frantei sprijin si colaborare economica prin delegatia condusa de primul-ministru Ion Gheorghe Maurer (27 iulie-3 august 1964), intr-un context de deschidere spre Occident care se va accelera dupa moartea lui Dej si venirea la putere a lui Ceausescu. Apelul adresat Frantei poate fi privit si in contextul altor actiuni spectaculoase pe plan extern ale Romaniei intreprinse in acei ani: de la "declaratia din aprilie" 1964 prin care Romania se plasa la distante egale de China si URSS, pana la stabilirea de relatii diplomatice cu Germania Federala (ianuarie 1967) si, mai ales, mentinerea relatiilor cu Israelul dupa Razboiul de sase zile din iunie 1967, conjugata cu libertatea de emigrare a evreilor.
Aceasta Declaratie a Comitetului Central al Partidului Comunist Roman din aprilie 1964 a fost receptata in Occident drept o adevarata politica de independenta a Romaniei fata de Moscova, iar statele vestice, in dorinta de a face o spartura cat mai mare in blocul comunist, au incurajat aceasta orientare. 
Perioada 1964-1974 a reprezentat pentru Romania, pe langa acest "dezghet" ideologic, o deschidere spre Occident si o revenire la valorile nationale.
...O larga deschidere asadar, in care Romania dadea dovada de un anumit spirit de fronda in mijlocul tarilor blocului sovietic; "noul curs" al politicii romanesti din regimul Dej se prelungise si in activitatea internationala a lui Ceausescu si a coechipierilor sai Maurer sau Chivu Stoica.
Vizita presedintelui celei de-a V-a Republici Franceze in Romania trebuia de fapt sa aiba loc in luna iunie 1967, insa a fost amanata din cauza razboiului de sase zile dintre Israel si statele arabe. In urma miscarilor studentesti care izbucnisera in Europa Occidentala si in Franta in mai 1968, vizita ar fi putut sa fie inca o data amanata, insa presedintele Frantei a refuzat cererea colaboratorilor sai de a ramane la Paris pentru rezolvarea crizei si a onorat invitatia lui Ceausescu. Importanta deosebita pe care de Gaulle o acorda vizitei in Romania s-a situat, iata, cel putin pe moment, deasupra importantei evenimentelor de ultima ora de la Paris, deasupra tensiunii pe care o provocase "Noaptea baricadelor" de la Sorbona, din 10-11 mai. Asadar, in zilele pe care Charles de Gaulle le-a petrecut in Romania, tara sa era marcata profund de agitatia miscarilor studentesti izbucnite in Cartierul Latin, miscari carora li se alaturasera sindicatele intr-o greva generala ce a paralizat Franta timp de 15 zile.
Evenimentul s-a aflat intr-o suita de decizii spectaculare si curajoase ale Frantei gaulliste: recunoasterea Chinei comuniste (1964), retragerea din NATO (martie 1968) sau inchiderea bazelor straine de pe teritoriul ei si constrangerea Comandamentului Pactului Atlanticului de Nord sa se mute la Bruxelles in octombrie 1967.
Anul 1968 marcase, pana in momentul vizitei lui de Gaulle, o ampla intensificare a contactelor oficiale la cel mai inalt nivel dintre Romania si cancelariile occidentale, cu unele personalitati politice de prim rang. In ianuarie 1968, Ion Gheorghe Maurer, presedintele Consiliului de ministri, se intalnise cu maresalul Iosip Broz Tito, apoi facuse o vizita in Italia unde a fost primit de primul-ministru Aldo Moro, dar si de Papa Paul al VI-lea, intr-o audienta particulara. O delegatie economica a R.S.R. s-a aflat, tot oficial, in Marea Britanie. Ion Gheorghe Maurer se intalnise la Helsinki cu primul-ministru al Finlandei si apoi la Oslo cu premierul Suediei. 
Dupa vizita lui Maurer in S.U.A., unde se hotarase alegerea lui Corneliu Manescu ca presedinte al Adunarii Generale a ONU, Nicolae Ceausescu a lansat tezele din iulie 1967 unde reafirma "dezvoltarea libera si independenta a fiecarei natiuni socialiste", "egalitate in drepturi intre state", "neamestecul in treburile interne".
Prin urmare Romania devine un partener al politicii externe a Frantei gaulliste gratie unei politici externe spectaculoase: abordarea unor relatii mai intense cu Occidentul in primii trei ani de la preluarea puterii de catre Ceausescu; reluarea relatiilor cu RFG precum si mentinerea legaturilor cu Israelul.

Fisiere in arhiva (1):

 Evolutia relatiilor romano-franceze in epoca Ceausescu.doc

Bibliografie

Calafeteanu, Ion -  Istoria politicii externe in date, Editura Enciclopedica,Bucuresti, 2003;
Frunza, Victor -  Istoria comunismului in Romania, Bucuresti, 1999;
Durandin, Catherine -  Nicolae Ceausescu, verites et mensonges d'un roi communiste, Editions Albin Michel, Paris, 1990 (Nicolae Ceausescu. Adevaruri si minciuni despre un rege comunist), Editura Nemo, Bucuresti, 1992;
Oprescu, Serban -  Ceausismul - Romania intre anii 1965-1989, Editura Albatros, Bucuresti, 2006;
Ureche, Mihai, Rogojan, Aurel -  Servicii secrete straine, Editura PACO, Bucuresti, 1999 
Andrei, Stefan -  (interviu), "Jurnalul National" din 8 februarie 2008, din editia speciala dedicata relatiilor romano-franceze cu ocazia vizitei presedintelui Nicolas Sarkozy in Romania;
Scurtu, Ioan -  Istoria contemporana a Romaniei (1918-2005), Editura Fundatiei Romania de maine, Bucuresti, 2005.