Evoluția Agriculturii Românești în Perioada Interbelică

Consecinţele negative ale primului razboi mondial si evoluţia vieţii social politice a multor ţări au influienţat economia pe plan mondial. Primii ani postbelici sunt marcaţi de acţiuni de refacere economică şi de readaptare a economiei la viaţa normală, de pace.

Intre anii 1924 – 1929 economia mondială cunoaşte un avânt economic dar este interupt de criza economică ce a avut loc din 1929 până in 1933. 1

Intre anii 1933 – 1939 are loc o etapă de refacere economică în context politic european şi internaţional. 2

Şi în ţara noastră, primul război mondial a avut consecinţe negative asupra economiei datorită marilor pagube umane şi materiale. Ţara a pierdut circa un milion de oameni căzuti victime acţiunilor militare, bolilor şi suferinţelor îndurate.

Primul război mondial a avut consecinţe asupra stadiului de dezvoltare economică a României influenţând negativ volumul şi calitatea producţiei agricole. Marile distrugeri datorate războiului precum şi cheltuielile făcute de România pentru participarea la acesta, au dus la un important dezechilibru al economiei nationale. Viaţa economică a ţării în primii ani de după primul război mondial era marcată de dezorganizare şi ruină.

Agricultura în acea perioadă era în situaţie de criză. Stocul de cereale se epuizase şi nu se mai putea asigura hrana populaţiei şi nici sămânţa pentru culturi. În 1918 se ajunsese să se importe cereale şi alte produse alimentare pentru acoperirea consumului intern.

Suprafeţele cultivate au înregistrat o diminuare însemnată după război. În anii 1919-1920 suprafeţele cultivate cu cereale reprezenta 75% din suprafeţele cultivate anterior războiului. Această diminuare s-a datorat distrugerii lor datorită luptelor, a diminuării forţei de muncă a controversatei înfăptuiri a reformei agrare.

Problematica refacerii şi dezvoltării agriculturii se putea realiza prin restructurarea proprietăţii funciare dorită încă din anii premergători primului razboi mondial.

Hotărârea de a se efectua reforma agrară fusese luată încă din 1917, când Parlamentul de la Iaşi a înscris în Constituţie “principiul exproprierii pentru o cauză de utilitate naţională dar ea s-a realizat în anul 1921 şi a fost impusă ca o necesitate naţională, ca o variantă pentru rezolvarea celor mai importante probleme sociale ale timpului. Prin reforma agrară s-a urmărit asigurarea cu pământ a marii majorităţi a ţărănimii, consolidarea unităţii statului naţional, reducerea tensiunilor politice existente, mărirea interesului producătorilor agricoli în refacerea economiei şi sporirea producţiilor agricole.

Au fost expropriate cu plată un număr de 22.523 de moşii reprezentând 6.123.789 hectare pământ arabil, păşuni şi fâneţe. Pământul expropriat s-a vândut în loturi mobilizaţilor de război din 1916-1918, mobilizaţii campaniei din 1913, văduvelor de război cu copii, mici agricultori lipsiţi de pământ, agricultori cu proprietăţi mai mici de 6 ha, orfanii de război, preoţi, învăţători, funcţionarii publici etc.3

Din punctual meu de vedere reforma agrara din 1921 a modificat esential repartitia funciara si raportul de forte in viata sociala si poltica a Romaniei fiind primordiala in refacerea economiei. Reforma agrara din 1921 a transformat Romania intro tara agricola, cu preponderenra a exploatatiilor agricole sub 5 ha si o conservare a unui numar insemnat de mosii cu sute de hectare.

1. Criza economică s-a datorat problemelor monetare şi politicii băncilor care au deţinut mai multe valori sub formă de acţiuni şi mai puţini bani lichizi.

2. S-a adoptat o serie de legi în domeniul agriculturii, industriei, comerţului şi sistemului de credit. Statul a avut un rol important datorită intervenţiei în economie. Datorita pericolului

de război au avut loc intensificări ale activităţii economice în industria militară şi industrială.

3. Grupate pe categorii, după rencensământ, repartizarea proprietăţilor agricole era urmatoarea : ţărani săraci (sub 5 ha) 74,9% din totalul exploataţiilor agricole, ţărani mijlocaşi (5-20 ha) 22,6%, ţărani înstăriţi (20-50 ha) 1,7%, proprietăţi moşiereşti (50-200 ha) 0,6%, proprietăţi moşiereşti mari ( peste 200 ha) 0,2% - Maria Mureşan, Istoria economiei, Ed. Economică 1998

Privită în ansamblu, reforma agrară a contribuit la schimbarea economiei româneşti în general şi a agriculturii în special, datorită modificării structurii proprietăţii asupra pământului.

A creat condiţii pentru accelerarea diferenţierii ţărănimii ca urmare a acţiunilor legilor specifice economiei de piaţă, prin folosirea muncii salariate şi creşterea rolurilor categoriilor sociale înstărite ale statului.

Datorită reformei agrare din 1921 a devenit predominantă proprietatea funciară mică şi mijlocie, menţinându-se totuşi şi un sector apreciabil de explataţii moşiereşti.

Toţi producătorii agricoli, cultivatorii individuali ai pământului şi cei reuniţi în asociaţii agricole au gestionat pământurile primite prin reformă, ceea ce a dus la creşterea suprafeţelor cultivate şi la o creştere a suprafeţelor arabile cultivate.

Nu trebuie omis faptul că reforma agrară din 1921, în concepţia iniţiatorilor şi realizatorilor ei, era menită să stimuleze redresarea producţiei agricole, iar despăgubirea moşierilor pentru pământurile expropriate sa le asigure acestora mijloace tehnice necesare explataţiilor agricole. Dar consecinţele reformei au influienţat negativ evoluţia în ansamblu a economiei naţionale.

In urma restructurărilor marilor proprietăţi, agricultura românească a evoluat pe două trasee cu tendinţe şi performanţe diferite: una reprezentată de mica proprietate ţărănească fără putere de dezvoltare şi cealaltă de exploataţiile mijlocii şi mari capabile de dezvoltare dar lipsite de forţele necesare

Chiar dacă s-au făcut eforturi de redresare a agriculturii, până în 1922 nu s-a atins nivelul dinainte de război

După acest an, agricultura are o perioadă de redresare economică. Suprafeţele cultivate au crescut progresiv şi ating nivelul antebelic în anii 1923 – 1924 după care suprafeţele cultivate încep să crească şi în raport cu celelalte întrebuinţări agricole.

Principalele culturi cerealiere sunt grâul şi porumbul. Porumbul în special se cultiva pe proprietăţile mici şi mijlocii iar grâul se cultiva pe proprietăţile de dimensiuni mari.

Producţiile de cereale şi randamentele la hectar sunt şi în această perioadă direct proporţionale cu factorul climateric şi dotarea agriculturii cu utilaje necesare. În lucrări de referinţă din literatura de specialitate, se evidenţiază faptul că, uneletele de bază ale activităţii agricole raportate la numărul de gospodării ţărăneşti, sunt insuficiente în comparaţie cu trebuinţele şi inegal repartizate pe categorii de explataţii şi pe zone geografice.

Totuşi în această perioadă, în România nu a putut fi depăşit caracterul extensiv cerealier al sistemului de cultură agricolă, creşterea suprafeţelor cultivate neschimbând radical această situaţie.

În perioada interbelică, agricultura a continuat să reprezinte ramura principală a economiei româneşti, aceasta atragând şi deţinând un număr mare de populaţie angajată ce avea un nivel ridicat al valorii producţiei în raport cu alte sectoare economice.

Evoluţia economiei româneşti în perioada dintre cele două războaie mondiale a avut numeroase sinuăzităţi obiective şi subiective. În primii ani după război s-a urmărit redresarea producţiei vegetale şi animale, refacerea inventarului si a gospodăriilor distruse, înfăptuirea reformei agrare.