Cucerirea Independenței de Stat a României la 1877

România spre independentã

Anul 1866 a fost bogat in evenimente in Europa , Prusia s-a afirmat categoric printre marile puteri . Neutralizând prin abile negocieri Rusia si Franta , Bismark si-a aliat Italia pentru rãzboiul care urma sã decidã suprematia ei in procesul unificãrii Germaniei . Rãzboiul cu Austria a inceput la 4  16 iunie 1866 , nu mult dupã ce , cei care au organizat detronarea lui Alexandru Cuza au instalat un guvern provizoriu si au inceput imediat demersurile pentru a pune un domnitor pe locul rãmas vacant . Atât liberalii cât si conservatorii erau in majoritate in favoarea aducerii la conducerea tãrii a unui print strãin , ca modalitatea cea mai eficientã de a asigura stabilitate socialã si politicã . In final , ei au oferit tronul lui Carol de Hohenzollern  Sigmaringen ( 1839-1914) si acesta l-a acceptat la 25 aprilie  7 mai 1866 .

Mãsura succesului sãu consta in , cã pe parcursul indelungatei sale domnii , el a ocupat pozitia cheie in afacerile publice ale tãrii .

Sultanul l-a recunoscut pe Carol drept print ereditar in octombrie 1866 , dar si-a mentinut ideea cã Principatele Unite vor trebui sã rãmânã parte integrantã a României .

Intre timp , in aprilie , guvernul provizoriu organizase alegeri pentru o nouã Camerã a deputatilor . Servind ca Adunare Constituantã , aceasta si-a propus drept primã indatorire sã elaboreze si sã aprobe noua Constitutie . Dupã dezbateri aprinse intre liberali si conservatori la 29 iunie / 11 iulie , adunarea a adoptat in mod unanim Constitutia , iar Carol a promolgat-o a 2 zi .

Constitutia reducea puterea domnitorului : el putea sã exercite doar acele atribute care-i erau acordate in mod expres si astfel , a domnit prin decrete , asa cum fãcuse Cuza , devenea imposibil .

Totusi el detinea o autoritate considerabilã si dacâ era abil si hotãrât putea manipula masinãria politicã in avantajul sãu . Pãstra un rol decisiv in procesul legislativ , putea inainta Parlamentului propriile sale proiecte de legi si avea dreptul de a se opune prin veto .

Formarea a douã partide mari , predominante in deceniul de dupã adoptarea Constitutiei din 1866 , a completat in mare mãsurã suprastructura politicã a perioadei de dinaintea primului Rãzboi Mondial. Cu Partidul National Liberal si Partidul Conservator , sistemul Parlamentar a inceput sã functioneze din plin .

In politica externã , atât liberalii cât si conservatorii au inteles cã România nu poate dobândi independenta dacã rãmâne singurã .

Liberalii au preferat sã conlucreze cu tãrile vecine din Europa din

Sud-Est pentru a nu depinde de marile puteri .

Adaptându-si politica in functie de imprejurãri , printul Carol si conservatorii au elaborat o strategie subtilã , pentru a câstiga sprijin international in vederea obtinerii independentei , incheind tratate comerciale cu aceste state , fãrã aprobarea prealabilã a guvernului otoman .

Tratatul comercial dintre Austria si România din 1875 a avut indeosebi avantaje politice si a contribuit la apropierea de Austro-Ungaria , fapt care a culminat cu aderarea României la Tripla Aliantã , in 1833 .

Cea de a doua conventie comercialã a României , dupã cea din 1875 , a fost cea semnatã cu Rusia . Este neindoielnic cã in preajma izbugnirii crizei orientale , legãturile româno / ruse atinseserã un stadiu pozitiv de dezvoltare , ceea ce , cu toate rezervele pe care partea românã le pãstra , temându-se cã Rusia v-a exprima revendicãri teritoriale .