Constantin Brâncuși

Vorbind despre viaţa lui Constantin Brâncuşi nu putem omite perioadele de apariţie, transformare, afirmare şi apogeu a celui care a devenit titanul sculpturii mondiale .

Născut în anul 1876 în satul Hobiţa, judeţul Gorj, Constantin Brâncuşi are primele manifestări artistice încă din copilărie .

Încă din anii copilăriei când păzea oile, el ciopleşte diferite obiecte care stârnesc admiraţia celor din jurul său .

La vârsta de unsprezece ani părăseşte satul natal să-şi caute de lucru. Intră ucenic la un tâmplar, este băiat de prăvălie dar el nu conteneşte să cioplească diferite obiecte . Într-o zi uimeşte asistenţa prezentând o vioară adevărată, nespus de frumoasă, cioplită de mâinile lui.

Ajutat de binevoitori urmează „Şcoala de meserii” din oraşul Craiova relativ târziu în perioada 1894-1898 continuată la „Şcoala de arte frumoase” din Bucureşti unde învaţă sculptura în perioada 1898 –1902 . Aici pentru scurtă vreme l-a avut profesor pe Ioan Georgescu. Plictisit de Bucuresti, Brancuşi s-a decis sa părăsească România şi în 1903 a ajuns la Munchen, plecând de acolo la Paris. Pleacă în Franţa pentru a cunoaşte tendinţele artei sale, dar devine un făuritor al acesteia. Petre Comarnescu, bun cunoscător al vieţii şi operei lui Brâncuşi, a înţeles înaintea altor comentatori şi exegeţi că sculptorul român ajuns la Paris a adus cu el tot ce era numai al său .

Dorinţa sa de cunoaştere privitoare la comorile artistice ale lumii îl îndeamnă să plece la Paris în anul 1904. Drumul său către capitala Franţei şi către cunoaştere a fost foarte lung.

Dacă pentru a ajunge la Paris i-au trebuit un an şi jumătate, pentru a ajunge la cunoşterea supremă a artei i-a trebuit o viaţă în care a creat peste patru sute zece sculpturi şi circa zece lucrări de artizanat şi mobilier, lucrări care se află în diferite colecţii de artă de patrimoniu sau particulare. Se presupune că peste jumătate din operele lui Brâncuşi au dispărut sau stau ascunse de ochii privitorilor în colecţii închise .

Fiind foarte sărac face drumul către Paris pe jos, lucrând şi cioplind în piatră şi lemn pentru a se întreţine pe drum .

La Paris îşi construieşte atelierul în care va crea operele sale nemuritoare alături de căsuţa sa asemănătoare celor din satul său natal Hobiţa – Gorj.

Moare în anul 1957, dar moare omul Brâncuşi nu artistul care este nemuritor şi va dăinui atâta timp cât va dăinui opera sa.

Constantin Brâncuşi este prototipul ţăranului român, prototip din care nu va ieşi nici după ce va deveni cunoscut în întreaga lume. Viaţa sa aşa cum a caracterizat-o chiar el nu a fost decât “un şir de minuni “, “o succesiune de miracole” .

Obârşia lui este o veche vatră românească, Hobiţa Gorjului, unde şi-a petrecut copilăria, a învăţat primi ani de şcoală , a cunoscut universul spiritual şi traiul ţărănesc şi-a făcut “o rezervă de bucurie pentru toată viaţa“.

A fost ciobănaş în munţi şi slugă la oraş. A continuat studiile relativ târziu. Avea exemplu în viaţă pe înaintaşii ţării care au fost invincibili prin vitejie, tenacitate şi ductilitate diplomatică.

Stăpâneşte cunoştinţe şi experienţe pratice diverse, ale meşteşugarilor din ţara sa, modelarea clasică în sculptură învăţată în şcoli şi tendinţe ale sculpturilor altor creatori .

Brâncuşi duce la Paris tot ce era numai al său, o memorie fabuloasă de tradiţii şi obiceiuri, un fel propriu de a iubi lumea şi fenomenele ei şi acea năzuinţă de a se autodefini şi desăvârşi.

La Paris rămâne român, convins că nu vom fi niciodată recunoscători faţă de pământul care ne-a dat totul.

În contrast cu artişti parizieni, Brâncuşi avea simţul artei primitive, bagajul propriu de înclinaţii folosea influenţa folclorului şi etnografiei româneşti, metoda tehnică a stilizării mergând spre evaluarea a ceea ce este elementar, simplu şi stilizat .

În atelierul său din Impasse Ronsin, în inima Parisului, Brâncuşi şi-a creat o lume a lui, cu un cadru şi o atmosferă românească. Muzeul Naţional de Artă Modernă din Paris (Centre Pompidou) are un număr important de lucrări ale lui Brâncuşi, lăsate prin testament moştenire României, dar acceptate cu bucurie de Franţa, împreună cu tot ce se afla în atelierul său, după refuzul guvernului comunist al României anilor 1950 de a accepta lucările lui Brâncuşi după moartea sculptorului. În România, în epoca zisă a realismului socialist, Brâncuşi a fost contestat ca unul din reprezentanţii formalismului burghez cosmopolit. Abia în 1964 Brâncuşi a fost redescoperit în România ca un geniu national şi, în consecinţă, ansamblul monumental de la Târgu-Jiu cu Coloana infinitului, Masa tăcerii şi Poarta sărutului a putut fi amenajat şi ingrijit, după ce fusese lăsat în paragina un un sfert de veac.