Conferința de pace de la București 1913

Extras din referat Cum descarc?

Conferinta de pace de la Bucuresti si-a inceput lucrarile la 17 iulie 1913 avandu-l drept presedinte pe Titu Maiorescu. Cu deja notoriul sau tact diplomatic, primul ministru roman s-a straduit, si in mare parte a reusit, sa atenueze pretentiile fostilor aliati fata de bulgari. Delegatia acestora a acceptat conditiile puse de romani legate de cedarea Cadrilaterului iar dupa lungi tratative intre cele doua parti se ajunge intr-un final la un acord. Pe 28 iulie 1913, s-au votat primele 6 articole ale tratatului in cea de-a 12 sedinta si ultima a conferintei, iar la 30 iulie au fost luate exemplarele tratatului si semnat un ultim protocol secret ,,de garantare in contra unei eventuale respingeri a tratatului de pace din partea Sobraniei bulgare" . Regele Carol I era incantat de activitatea diplomatica a lui Titu Maiorescu in timpul Conferintei de pace spunandu-i lui Al. Marghiloman ca primul ,,este un veritabil om de stat ca si Kogalniceanu" . Aprecieri deloc exagerate luand in considerare afirmatiile unui diplomat german care, facand referire la rolul prim-ministrului roman in lucrarile pacii de la Bucuresti, conchidea: ,,El este, cred, ministrul cel mai capabil al Romaniei; acesta este in acelasi timp un om de o agreabila companie, dotat cu foarte mult tact si avand un simt politic foarte sigur. Regele il aprecia dupa cum merita a fi. El este un patriot ardent, dar era, nu mai putin evident, un om de stat ambitios care calcula in mintea sa onorurile personale pe care le-ar fi putut trage dintr-o manuire abila a afacerilor tarii sale in acest moment critic. In rezumat, eu il judec ca un om avand o personalitate puternica, fara nimic bismarkian in maniera de a concepe politica. El n-a trecut niciodata peste cadavrele convingerilor sale" . 
Primul ministru roman intrunise intr-adevar, aprecierile unanime ale delegatilor la Conferinta de pace asupra calitatilor sale diplomatice. Delegatul sarb Spalaicovici, relata corespondentului agentiei ,,Vestnic" la Bucuresti despre indemnarea si intelepciunea lui Maiorescu in conducerea lucrarilor: ,,noi simtim ca Romania pune pe planul intai restabilirea echilibrului si, dupa asta, abia propriile sale interese. Este de dorit ca vorbele mele sa rasune cat mai larg". Delegatia bulgara nu putea sa nu recunoasca eforturile depuse pentru aplanarea divergentelor. Intr-un interviu acordat corespondentului la Bucuresti al agentiei britanice ,,Press Union" , unul din delegatii bulgari afirma ca cesiunile teritoriale au fost dureroase: ,,Policeste insa, facand sa dispara singura cauza de neintelegeri intre cele doua tari, noi ne-am asigurat pentru viitor raporturi de cea mai buna vecinatate cu Romania, lucru ce in zadar l-am incercat pana acum". Austria a fost aceea care a invrajbit cele doua popoare iar razboiul intre ele a fost opera ei in scopul dizolvarii Confederatiei balcanice aflate la inceputul sau . 
Intre timp, in cercurile politice din capitala romana s-au desfasurat numeroase discutii, manifestandu-se si o serie de polemici in legatura cu componenta delegatiei romane. Regele a sugerat includerea intre membrii acesteia a unui liberal, preferabil Ionel Bratianu, pentru a da caracter de consens national delegatiei. Liberalii au refuzat. S-au manifestat si disensiuni interne, in cadrul echipei guvernamentale, intre conservatorii maiorescieni si cei takisti, ajungandu-se pana la urma la un consens: cate doi plenipotentiari din partea fiecarei grupari .
Delegatia bulgara a sosit la Giurgiu in ziua de 14 iulie, fiind cazati la Hotel Continental, propunand chiar in acea zi partii romane sa ocupe Vidinul pentru ca acesta sa nu fie luat de Serbia, intervenind eficient pe langa seful guvernului sarb de a opri imediat inaintarea. Urmatoarea zi au sosit si celelalte delegatii. Ele erau formate din: -pentru Romania: Titu Maiorescu, presedintele consiliului de ministri, Al. Marghiloman, Take Ionescu, C.G. Dissescu, Constantin Coanda, colonelul Constantin Christescu; pentru Bulgaria: D. Toncev era conducatorul delegatiei, Ivan Ficev, Sava Ivanciov, S. Radev; pentru Grecia: Elefterios Venizelos, D. Panas, N. Poltitis; pentru Serbia: Nicola Pasici, M.G. Ristici, C. Smilinovici; pentru Muntenegru: Yanco Vucotici, I. Matanovici ,

Fisiere in arhiva (1):

 Conferinta de pace de la Bucuresti 1913.docx

Bibliografie

-  ,,Conservatorul", an XI, nr. 207 din sept. 1911.
-  Boicu, Leonid, Romania in relatiile internationale 1699-1939, Iasi, Editura Junimea, 1980.
-  Iordache, Anastasie, Criza politica din Romania si razboaiele balcanice 1911-1913, Bucuresti, Editura Paideia, 1998.
-  Marghiloman, Alexandru, Note politice 1897-1924, vol. Bucuresti, 1927.
-  Platon, Gheorghe, Istoria romanilor, vol. VII, tom. II, Bucuresti, Editura Enciclopedica, 2003.
-  Zbuchea, Gheorghe, Romania si razboaiele balcanice 1912-1913, Bucuresti, Editura Albatros, 1999.