Comparație între constitiuțiile din 66 și 23

1. INTRODUCERE

Necesitatea unei constitutii ca fundament al organizarii institutinal-politice a aparut in societatea romaneasca in conditiile procesului de modernizare a vietii social-economice, politice, culturale de la sfarsitul sec. XVIII –lea inceputul sec XIX-lea; in contextul patrunderii si difuzarii ideilor Revolutiei Franceze.

Constitutia in Romania a aparut mult mai tarziu decat constitutiile din tarile europene din vest, cu toate ca aparitia ei a fost determinata de aceleasi cauze care au determinat constitutia din restul lumii. Aceasta intarziere se explica prin aceea ca epoca moderna, dezvoltarea tehnica, economica, sociala si culturala a inceput in Romania mult mai tarziu datorita dominatiei Imperiului Otoman.

Una dintre constitutiile care au contribuit la modernizarea societatii romanesti a fost elaborata in sec XIX-lea si mai precis in 1866. Inlaturarea lui Alexandru Ioan Cuza si aducerea printului strain a urgentat elaborarea unei noi legi fundamentale a statului. Constitutia din 1866 a avut ca model Constitutia belgiana din 1831 considerata la acea vreme cea mai liberala din Europa. In cele 8 titluri si 133 de articole, Constitutia consacra faruirea statului modern roman, proclamarea monarhiei constitutionale pe temeiul separarii puterilor in stat precum si drepturile si libertatile cetatenesti.

O privire generală asupra Constituţiei justifică aprecierea că aceasta a marcat introducerea definitivă a instituţiilor de guvernare de tip reprezentativ în organizarea de stat a României. Cu toate acestea prin sistemul electoral introdus, bazat pe un cens de avere ridicat, ca şi prin stabilirea a patru colegii electorale,

Constituţia din 1866 corespundea intereselor păturilor sociale privilegiate – marii moşieri şi vârfurile burgheziei liberale.

Odata cu Marea Unire Romania a avut nevoie de o noua Constitutie. Astfel in 1923 pe baza constitutiei din 1866 se realizeaza cea de a doua constitutie a Romaniei. Astfel consolidarea unităţii naţionale http://new.arbocontext.ro/core/ad_transaction?att=4&atd=139;9016868817464952132;3065893868997548494;24;32839;1048;28;4772568004021444154;1;4;3;1527342753&curl=http%3A%2F%2Fwww.arbocontext.roreclama unei noi Constitutii.

Această necesitate era acceptată de către toate forţele politice din ţară. În scopul elaborării Constituţiei guvernul liberal a a anunţat prin decret regal dizolvarea Parlamentului şi convocarea corpului electoral în vederea alegerilor pentru constituirea adunării naţionale cu putere de Constituanţă. Această decizie era o încălcare a procedurii legale de revizuire şi a fost criticată de partidele de opoziţie.

După lungi proteste ale partidelor de opoziţie, acestea au votat la 28 martie 1923, Constituţia. Astfel, înceta valabilitatea Constituţiei din 1866, care fusese în vigoare cu unele modificări.

2. PREZENTAREA CONSTITUTIILOR

2.1. Constitutia din 1866

În cadrul premizelor istorice ale primei Constituţii din România, o importanţă deosebită îl are în înfăptuirea în anul 1859 a Statului Naţional, prin unirea Munteniei şi Moldovei sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza.

Modernizarea legislaţiei devenise o necesitate, atât din punct de vedere al organizării societăţii româneşti, cât şi din perspectiva raporturilor pe care statele apusene le aveau cu Ţara Românească şi Moldova. Mai ales după Unirea de la 1859, când diplomaţia românească făcea eforturi extraordinare pentru recunoaşterea dublei alegeri a lui Alexandru Ioan Cuza, iar dintre marile puteri Anglia avea o atitudine ezitantă, şi Austria şi Turcia se împotriveau, a fost nevoie de multă fermitate şi iscusinţă politică pentru păstrarea şi consolidarea acestei mari realizări. Curajos, Al. I. Cuza, bucurându-se de sprijinul poporului, a impus în primul rând opoziţiei din ţară, dar şi celei din străinătate, voinţa tinerei Românii. A înlăturat caimacamii, a organizat administraţia în mod unitar, a unificat ambasadele Moldovei şi Ţării Româneşti şi a impus reprezentanţe diplomatice

unice în România pentru celelalte ţări.

Pe plan legislativ, Cuza a început reformele cu reorganizarea armatei, adoptând regulamente de instrucţie comune celor două principate; a modificat conducerea bisericii şi a reorganizat-o, în vederea limitării amestecului altor state în treburile interne ale Bisericii Române; în foarte multe cazuri a recurs la politica faptului împlinit, luând acele măsuri care s-au dovedit bune pentru popor, forţând în acest fel marile puteri să recunoască înfăptuirile sale. Dacă în raporturile externe politica lui Cuza se bucura de un sprijin mai larg din partea partidelor politice, pe plan intern s-a izbit de o puternică opoziţie din partea reprezentanţilor moşierimii. Aceştia erau refractari la măsurile novatoare propuse de către domn, deoarece le lovea interesele economice şi le slăbea puterea politică. În 1862 se formează aşa-numita “monstruoasă coaliţie”, care dorea să

împiedice realizarea reformelor, mai ales a adevăratei reforme agrare. Majoritatea parlamentară, formată din moşieri, a respins constant încercările de promovare a acestor legi, consecinţa directă fiind o mare instabilitate a guvernelor, care se schimbau la câte 2- 3 luni.