Aventura cuplului

ÎNTRE PUBLIC ȘI PRIVAT

-AVENTURA CUPLULUI-

Motivul pentru care am ales această temă este tocmai faptul că nu este un subiect strict istoric și mi s-a părut extrem de interesant, întrucât nu se rezumă la date și evenimente importante. Desigur, este necesară și cunoașterea contextului istoric, pentru a trata această temă, dar acest lucru nu se află în plan principal. Folosind ca surse cele două cărți ale doamnei Șarolta Solcan, ''Familia în secolul al XVII-lea în Țările Române'' , ''Femeile din Moldova, Transilvania și Țara Românească '', ''În șalvari și cu ișlic'' , a doamnei Constanța-Vintilă Ghițulescu, ''Călători străini despre Țările Române'' și Ecaterina Lung ''Imaginea familiei între realitate și utopie în opera lui Antim Ivireanul'', voi încerca să ilustrez în rândurile următoare situația cuplurilor din secolele XVII și XVIII, în Țările Române, folosindu-mă atât de sursele menționate, cât și de părerile mele personale.

Într-adevăr,familia reprezintă celula de bază a societății, dar ce se întâmplă atunci când societatea în care trăim ne limitează propriile alegeri și ne constrânge să respectăm legi care uneori distrug armonia și buna-întelegere dintre membrii familiei?

În Țările Române, în secolele XVII, respectiv XVIII, situația familiilor era extrem de diferită fața de prezentul nostru. Ceea ce pentru noi astăzi reprezintă o normalitate, pentru oamenii perioadei mai-sus-numite însemna anormalitate. Concepțiile noastre despre cuplu și familie sunt total diferite de cele ale oamenilor secolelor trecute.

Legile referitoare la căsătorie erau de cele mai multe ori favorabile bărbatului, în timp ce femeile nu beneficiau de posibilitatea de a lua propriile decizii. Ele erau supuse soților lor, trebuind sa asculte de hotărârile barbaților, atât ale taților, cât si ale viitorilor parteneri de viață: ''Ca Dumnezeu tatăl, bărbatul este capul de necontestat al familiei, de care femeile și copiii trebuie să asculte''

Divorțul nu era văzut ca ceva normal în cazul în care soții nu se înțelegeau după căsătorie, acesta era aprobat doar în cazuri extreme, cum ar fi violența domestică, atenție! , exagerată, dacă femeile faceau avorturi sau dacă soțul era hoț de morminte. Situații în care soții se puteau desparți erau și acelea în care unul dintre ei se îmbolnăvea și printr-o ''carte de dezlegare'' își dădea acordul ca partenerul său să își poată vedea de viață în continuare. Niccolo Barsi, un călugăr italian din Moldova susținea faptul că dacă, după căsătorie, bărbatului îi displăcea soția și dorea să își aleagă altă femeie, acest lucru îi era permis, cu acordul mitropolitului, condiția fiind ca soții să aibă aceeași relgie. Tot despre divorț, vorbește și un Vicar al celor două Valahii, care subliniază faptul că pentru înfăptuirea unei despărțiri era necesară o învoială mai întâi.

Pe langă divorț și recăsătoria reprezenta o acțiune greu de săvârșit. Oamenii nu se puteau recăsători după voia inimii, refăcându-și viața în condițiile în care primulmariaj nu a funcționat. În evul mediu, a te căsători de mai multe ori reprezenta o imoralitate și un motiv de rușine.

Ca și in zilele noastre, existau familii în care domnea armonia și înțelegerea, dar și familii în care conflictele erau la ordinea zilei. Femeile erau supuse adesea la violențe domestice, acest lucru nefiind ieșit din comun sau condamnat. Au existat cazuri în care atât femei cât și bărbați își ucideau partenerii, tocmai din cauza neînțelegerilor.Totuși, agresiunile nu reprezentau cauze principale ale divorțului. De departe una dintre cele mai mari infracțiuni din cadrul unei familii era adulterul, cel mai aspru pedepsit. În ciuda gravității acestei acțiuni, adulterul era ceva frecvent în rândul oamenilor secolelor trecute,în special în cazul bărbaților. Infidelitățile și bătăile săvârșite de către bărbați erau atât de cumplite, încât femeile apelau la vrăjitorie, sperând ca remediile acestora săajute la îmbunarea soților, diminuând violențele. Societatea nu le oferea protecție, ba chiar promova concepțiile conform cărora soțiile trebuiau să-și arate supunerea și respectul (exagerat) față de bărbații lor, cât și față de străini. Fetele și femeile nu mâncau în același timp cu bărbații și nu își permiteau nici măcar să treacă prin fața acestora pe stradă, în cazul în care se inersectau.

Deși am vorbit despre căsătorie și despre relațiile dintre soț și soție, nu am pomenit nimic de acțiunile premergătoare mariajului,cele mai importante aspecte fiind logodna șizestrea,fără de care o fată nu se putea mărita. Ce este o zestre? Ei bine, ea reprezintă ''partea din averea paternă care îi revine fiicei o dată cu căsătoria'' . Zestrea conține atât bijuterii, îmbrăcăminte, lenjerii, cât și case, moșiisau bani.Aceasta varia de la familie la familie, în funcție de posibilități și de statutul social. Zestrea reprezenta cea mai mare grijă a unui tată, barbații fiind preocupați să-și mărite fiicele chiar și prin testament. Aceștia stabileau ca în cazul în care ei mureau, fiii lor să se ocupe de zestrea fetelor, iar dacă nu lăsau un testament, automat fraților le revenea sarcina de a se ocupa de surorile lor indiferent desituație.

Acest lucru demonstrează încă o dată dependența femeilor față de barbați. Acestea nu se puteau întreține, nu își puteau alege bărbatul pe care îl doreau și chiar dacă tatăl era de acord cu partenerul pe care și-l alegea fata, exista posibilitatea ca aceasta să nu fie acceptată de băiatul ales sau de familia acestuia din motivemateriale. Fetelor și femeilor nu le rămânea nimic altceva de făcut decât să se supună bărbaților.

Exista o ''foaie de zestre'' întocmită de părinții fetei și de către ginere și familia acestuia, în care se stabilea zestreaacesteia. Socrii negociau și hotărau de comun acord bunurile și proprietățile care îi vor reveni viitoarei mirese. Se întâmpla ca,uneori, chiar dacă învoiala fusese finalizată, ginerelui să nu îi convină zestrea pe care soția lui avea să o primească și folosindu-se de diferite pretexte, încerca să obțină mai mult de la socru, prin returnarea foii de zestre. În alte cazuri, returnarea avea loc și dacă ginerele nu mai dorea să se căsătorească din motive diverse. Anularea unei căsătorii reprezenta pentru o fată un adevărat dezastru. Reputația ei era la mijloc, iar o astfel de acțiune stârnea bârfe și comentarii negative la adresa ei.