Atitudinea Austriei, Rusiei și Imperiului Otoman față de revoluția de la 1848-1849 din Țările Române

Anul 1848 a fost un an revoluţionar, o "primăvară a popoarelor", deoarece în acest an au avut loc revoluţii în Franţa, Statele Germane, Imperiul Austriac. Popoarele oprimate din Imperiul Habsburgic - cehi, slovaci, italieni, croaţi, maghiari, români - îsi revendică dreptul la libertate naţională si socială. Revoluţia de la 1848 a cuprins si spaţiul românesc, izbucnind revoluţii în toate provinciile româneşti cu excepţia Dobrogei si a Basarabiei, care se aflau sub aspra dominaţie otomană si ţaristă.

Încadrarea revoluţiei române în procesul revoluţionar european şi ponderea exactă a influenţei ideologice şi organizatorice a revoluţiei europene la noi în epoca premergătoare anului 1848 a fost rezumată lapidar de Nicolae Bălcescu: „ revoluţia generală fu ocazia iar nu cauza revoluţiei române”.

Având rădăcini puternice în realităţile româneşti ale epocii, revoluţia română nu a primit decât acele influenţe europene care-i serveau ei însăşi, care-i erau adecvate şi ofereau condiţiile corespunzătoare ţelurilor sociale şi naţionale proprii.

În general, până la începutul secolului al XIX-lea, „problema Principatelor”, a statutului juridic al acestora, s-a discutat şi rezolvat în cerc închis, între puterile interesate direct în această zonă. S-a apreciat că a reprezentat, mai mult, un subiect de neînţelegere numai între ruşi şi turci, „cu nehotărâte amestecuri austriece”. Dar, în realitate, Principatele intraseră mai demult în atenţia puterilor occidentale. Antagonismul Între Rusia şi Anglia a situat Principatele pe primul plan în planurile strategice. Românii au folosit împrejurările pentru a da impuls şi expresie năzuinţelor proprii care capătă un caracter naţional.

Revoluția Română de la 1848 s-a desfășurat în condițiile în care părți din teritoriul național se aflau în stăpânirea imperiului habsburgic (Transilvania, Bucovina), în timp ce Moldova era constrânsă să accepte protectoratul Rusiei țariste, iar Muntenia, suzeranitatea Imperiului Otoman.

Regimul Regulamentului Organic În Principate, absolutismul habsburgic şi nedreptăţile naţionale din teritoriile româneşti supuse dominaţiei străine deveniseră spre mijlocul secolului al XIX-lea de nesuportat.

Atât în Moldova, în Ţara Românească cât şi în Transilvania, patrioţii au trecut la acţiune, desfăşurând o susţinutî propagandă orală şi scrisă, agitând masele pregătindu-le pentru luptă. Situaţia era aşa de critică Încât Ministrul de Externe al Imperiului Ţarist a comunicat consulului general rus în Principatele Române că „ împăratul este hotărât a nu suferi ca anarhia să pătrundă în partea staturilor otomane puse sub a lui protecţie”.

Prima etapă a revoluţiei a fost concretizată în Moldova prin mişcarea revoluţionară care a avut loc la Iaşi în ultimele zile ale lunii martie 1848, la care au participat tineri slujitori ai ideilor de eliberare naţională şi socială, orăşeni, boieri liberali, dar şi boieri conservatori opozanţi ai lui Mihail Sturdza. În seara zilei de 27 martie a fost convocată o adunare publică la hotelul „Petersburg” pe care domnitorul nu a îndrăznit s-o interzică. Redactată de poetul patriot Vasile Alecsandri, Petiţia-proclamaţie a boierilor şi notabililor moldoveni, semnată de sute de persoane cuprindea un întreg ansamblu de revendicări. Un memoriu în 35 de puncte, primul fiind „sfânta păzire a Regulamentului” ( organic) cuprinde printre altele „grabnica îmbunătăţire a stării locuitorilor săteni”, îmbunătăţirea administraţiei, reforma şcolară, ridicarea cenzurii, înfiinţarea unei gărzi cetăţeneşti şi dizolvarea Adunării obşteşti ce fusese aleasă ilegal. O delegaţie se prezintă lui Mihail Sturdza care se preface a primi cele mai multe dintre cereri, dar pe urmă ordonă arstarea căpeteniilor mişcării. O parte dintre ei sunt surghiuniţi peste Dunăre, în Turcia, alţii trec în Bucovina de unde scot Gazeta Bucovinei şi în care Mihail Kogălniceanu publică, în august 1848, „Dorinţele partidei naţionale”, noul program al tineretului moldovean, naţionalist şi revoluţionar. Acesta se deosebeşte de cel din martie, e împotriva Regulamentului organicşi a protectoratului rusesc care, „ nu poate face în niciun chip fericirea ţării”, se cere apoi: autonomia Moldovei, egalitatea civilă şi politică, garantarea libertăţii şi domiciliului, instrucţie gratuită, desfiinţarea clăcii şi unirea Moldovei cu Muntenia.

În Muntenia revoluţia s-a bucurat de la început de mai mult succes decât în Moldova, una din cauze e că a avut concursul la o parte din administraţie şi armată. Mişcarea izbucni la 9 iunie, la Islaz. Se citi proclamaţia în 22 de articole alcătuită de Ion Heliade Rădulescu, în care se prevedea: înlăturarea protectoratului rusesc,egalitatea drepturilor politice, suprimarea rangurilor sociale, împroprietărirea ţăranilor, emanciparea mănăstirilor, desfiinţarea robiei. În aceeaşi zi, la Bucureşti trei tineri trag cu pistolul asupra lui Gheorghe Bibescu, acesta scapă doar cu o sperietură. La 11 iunie, mulţimea condusă de Ion Brătianu se strânge în jurul palatului,determinându-l pe domn să semneze noua Constituţie şi numeşte un guvern din rândul revoluţionarilor. Speriat de protestul consului rus în ziua de 14 iunie abdică şi trece în Ardeal. Puterea rămâne în mâinile unui guvern provizoriu din care făceau parte: Heliade, fraţii Golescu, Nicolae Bălcescu, C.A. Rosetti, Cristian Tell şi Ion Brătianu. Acest guvern trimite emisari în străinătate spre a fi recunoscut de către statele europene. În acelaşi timp guvernul ia şi câteva măsuri interne,cea mai importantă fiind desfiinţarea robiei.

Ruşii, care vedeau că mişcarea e îndreptată împotriva lor, intervin la Poartă pentru a restabili ordinea; aceasta trimite pe Suleiman-Paşa, care e bine primit însă; guvernul provizoriu demisionează, în locul lui se alege o locotenenţă domnească, alcătuită din Heliade, Nicolae Golescu şi Cristian Tell; practic era acelaşi lucru. Ruşii obţin rechemarea lui Suleiman şi trimiterea unei alte persoane, mai energice. Acest continuu amestec în treburile noastre provoacă atunci un gest simbolic la Bucureşti: revoluţionarii ard în dealul Mitropoliei exemplarul oficial al Regulamentului organic precum şi pe acela al Arhondologiei, cartea ce cuprindea numele tuturor boierilor(6 septembrie). La 13 septembrie,noul comisar al turcilor, Fuad-Paşa, intră însoţit de o armată în Bucureşti. Locotenenţa domnească e dizolvată, în locul ei este numit un caimacam, Constantin Cantacuzino, din partida reacţionară, căpeteniile revoluţiiei sunt arestate şi apoi surghiunite. Cu prilejul intrării trupelor turceşti în capitală are loc o ciocnire sângeroasă cu pompierii, aceştia provocaţi fiind se apără cu vitejie, cad morţi şi răniţi de ambele părţi până când comandantul turc dându-şi seama de greşeală ordonă încetarea focului.