Așii spionajului românesc

Istoria serviciilor secrete, de la Sectia a II-a a lui Cuza, pina la SSI si Securitate, e legata de razboaiele din Europa

Nimic in aceasta lume nu este mai bine inradacinat in practica natiunilor, a epocilor si a civilizatiilor decit spionajul. Dupa prostitutie, spionajul este cea mai veche meserie din lume. Vechimea acestei profesii este data chiar de Cartea Cartilor, Biblia. In Scriptura, Dumnezeu i-a spus lui Moise: "Sa chemi 12 oameni din cele 12 triburi si sa-i trimiti sa recunoasca Tara Canaan pe care ti-o daruiesc tie". Au fost primii spioni biblici, cei carora Creatorul le-a dat misiunea sa mearga pentru "a privi oamenii si a afla de sint mari, puternici sau slabi, de pamintul e roditor sau sarac".

Politologi si istorici renumiti au demonstrat ca serviciile secrete sint vitale pentru un stat, insa atunci cind aceste uriase institutii de tras cu urechea si spionat pina in cele mai adinci colturi ale societatii si sufletului omenesc - "ochii si urechile poporului" - se pun in slujba politicului, rezultatele sint dezastruoase. Inregimentate, ele devin surse de teroare, represiune, santaj, rafuieli patimase, coruptie, politie politica, generind regimuri totalitare. Cum trecutul nu este niciodata mort, va propunem o incursiune in lumea spionajului romanesc, a "frontului invizibile", mai exact a serviciilor de informatii oficiale de la inceputurile sale institutionalizate si pina la instaurarea comunismului in Romania.

Cuza si primul serviciu secret

Primele structuri informative institutionalizate, cu caracter militar, au aparut o data cu organizarea armatei romane moderne, dupa Unirea Principatelor. Data de referinta este 12 noiembrie 1859, cind Alexandru Ioan Cuza, prin Inalt ordin de zi nr. 83, a infiintat Statul Major General al Armatei, in componenta caruia se afla si Sectia a II-a, primul serviciu de informatii al armatei romane, condus de sublocotenentul Gheorghe Slaniceanu. A.I. Cuza a avut si propriul sau serviciu secret condus de maiorul Cezar Librecht, director general al postelor si telegrafelor.

Razboiul de Independenta a demonstrat ca activitatile de culegere a datelor nu au corespuns asteptarilor, astfel ca, o data cu infiintarea Scolii Superioare de Razboi, in 1889 s-a introdus si un curs de specialitate - "Serviciul informatiilor". Cu toate acestea, pina la razboiul balcanic din 1913, armata romana nu a dispus de un serviciu de informatii propriu-zis. Parlamentul Romaniei a elaborat, in ianuarie 1913, Legea Spionajului in timp de pace, promulgata imediat de regele Carol I, lege care stabilea insa sanctiuni extrem de blinde pentru spioni: inchisoarea corectionala de la 1 la 5 ani sau amenda de la 500 la 5.000 lei.

Palavrageala romaneasca

In perioada primului razboi mondial, serviciile de informatii romanesti au demonstrat mari carente, iar "patriotismul nu a exclus slabiciunile sau vulnerabilitatile", dupa cum observa dr. Cristian Troncota, unul dintre cei mai avizati istorici ai serviciilor de informatii. Palavrageala tipica, timiditatea si ineficienta serviciilor de informatii au facut din Romania un rai ai agentilor trimisi de Puterile Centrale. Lucid, Nicolae Iorga a incercat sa traga un semnal de alarma, publicind in 1915 articolul "Cum ne luptam cu spionii". "Discutii asupra chestiunilor cu caracter strict secret se iscau in tramvaie, trenuri, locuri publice, se strigau in gura mare, peste tot locul, informatii la adresa armatei, armamentului, dotarii", nota in memoriile sale un agent austro-ungar. Sugestiv este modul in care un spion a aflat fara nici un efort intentiile Marelui Stat Major. "Calatoream spre Iasi intr-un compartiment cu un general si mai multi ofiteri romani. Crezind ca sint englez si ca nu stiu romaneste, generalul si ofiterii au inceput sa discute. Pentru a fi explicit, generalul a desenat pe harta aflata in peretele compartimentului zona de concentrare si directia de inaintare a unor armate pina in regiunea unde se vor intilni, si apoi, impreuna, vor inainta pina la Budapesta. Am continuat calatoria pina ofiterii au coborit, si am smuls harta din perete".

Mihail Moruzov - lipoveanul nascut pentru spionaj

O experienta deosebita in domeniul informatiilor o costituie asa-numitul "Serviciu de informatii al Deltei", condus de Mihail Moruzov, care avea un efectiv putin numeros, agenti experimentati, bine acoperiti. Pina la sfirsitul razboiului, din 178 de spioni trimisi in liniile romanesti, 156 au fost prinsi, printre care si colonelul Friederich von Mayer, seful informatiilor germane in Dobrogea. "Inamicul nu a distrus nici un depozit de munitii, aprovizionare sau case", demonstrind valoarea lui Moruzov pe "frontul invizibil". Aproape incredibil, Moruzov a reusit chiar sa devina comandantul unor contingente ale Armatei Rosii, care ulterior au fost dizolvate. Tot el a negociat sa aranjeze cumpararea cu doua milioane lei a flotei ruse de pe Dunare si Marea Neagra, insa reizbucnirea luptelor a impiedicat definitivarea afacerii. O alta realizare o reprezinta "afacerea rublelor", in care sovietele incercau sa introduca in Romania citeva milioane de ruble false. Moruzov nu doar ca a zadarnicit acest plan, ci, prin manevre viclene, a facut ca milioanele false sa ajunga in Rusia Sovietica!

Mihail Moruzov s-a nascut la 8 noiembrie 1887, in comuna Zebil din judetul Tulcea. Familia sa se tragea din cazacii zaporojeni, refugiati in Romania, iar tatal sau, Simion Moruzov, a fost preot timp de 40 de ani la biserica rusa din Tulcea. A absolvit doar trei clase de liceu, insa cert este, dupa cum au marturisit atit corifeii, dar si detractorii sai, ca Moruzov era nascut pentru munca de informatii. Vorbea la perfectie ucraineana, bulgara, turca si tatara. A inceput in 1909, ca agent special in Directia Generala a Politiilor si a trecut prin toate treptele ierarhice, ajungind in 1917 in fruntea "Serviciului de informatii al Deltei".

Dupa razboi, Marele Stat Major a constatat ca militarii au putina libertate de miscare si s-a pus problema crearii unui serviciu secret paralel, cu angajati civili. Consiliul Superior de Aparare a Tarii a aprobat, iar pe 1 mai 1925, in fruntea acestui serviciu denumit "Serviciul Secret de Informatii" a fost numit Mihail Moruzov. Serviciul de informatii al armatei si-a urmat cursul sau, iar SSI a functionat doar nominal sub tutela Marelui Stat Major.

In slujba Regelui

Serviciul a fost condus cu o mina de fier de Moruzov, insa dupa 1930, seful si "parintele" sau s-a amestecat in jocurile politice dubioase patronate de Regele Carol al II-lea si a intrat in conflict cu Ion Antonescu, furnizindu-i suveranului documente asa-zis compromitatoare, conform carora generalul ar fi fost bigam sau ca mama acestuia a patronat un casa de toleranta. Cercetatori precum