Ordinul Corintic

1.Aparitie (perioada, zona, raspandire)

Termenul ordin se refera la proportiile si podeoabele coroanelor si ale antablamentelor pe care acestea le sustin. Importanta lor este foarte mare intr-o arhitectura ca cea a grecilor care acorda coloanei un loc de prima importanta.

Ordinul corintic este al treilea ordin arhitectural grecesc alaturi de ionic si doric,

caracterul sau fiind determinat in special de o mare diversitate a elementelor.

Ordinul corintic, care a avut un success considerabil dupa sfarsitul sec.al V-lea, s-a adaugat tarziu celorlalte 2 ordine. De altfel el nu este decat un derivat al ordinului ionic, de care se deosebeste prin aspectul capitelului, imbracat intr-un buchet de frunze de acant. Inventia acestui ordin se atribuie lui Calimahus, un sculptor in bronz contemporan cu Fidias, care a fost inspirat de imaginea unui cos lasat ofranda pe mormantul unei tinere fete, in care se aflau o parte din jucariile ei, acesta fiind acoperit cu o placa de ceramica pentru a fi protejat de vreme. O planta de acant a crescut prin nuielele cosului impletindu-si frunzele spinoase si zimtate cu legaturile cosului.

Originea ordinului corintic, ilustratie din Vitruvius de Claude Perrault

Primele forme de decoratiuni in stil corintic au aparut in Egipt si in alte regiuni din Est inainte de a fi adoptate de greci, acestia fiind responsabili pentru cizelarea si imbogatirea tipurilor preexistente, cum ar fi aplicarea lor intr-un nou ordin arhitectural. In arhitectura greaca, tendinta de infrumusetare prin decorare este si mai mult accentuata de acest stil, la care majoritatea profilelor si partilor componente sunt insotite de elemente decorative de natura florala sau animala. Insa, stilul corintic este prin excelenta stilul specific arhitecturii romane datorita perfectei sale armonizari cu bogatia decorativa ceruta de monumentele reprezentative din epoca imperiala. Daca grecii intrebuintasera acest stil cu precadere la monumente de mici dimensiuni,romanii il utlizeaza la realizarea unor vaste ansambluri,in cadrul carora calitatile plastice deosebite ale acestui stil sunt pefect valorificate.Inaltimea superioara celorlalte stiluri-raportul dintre inaltimea fusului coloanei si diametrul bazei este egal cu zece-si capitelul inalt,egal cu ceva mai mult decat diametrul bazei,si foarte decorat ofera posibilitatea realizarii unei departari a punctelor de sprijin ceea ce ajuta la crearea unei unei travei usoare,elastice si,in acelasi timp ,foarte frumos proportionate.Exemplele cele mai interesante sunt temple lui Marte Razbunatorul,Castor si Polux.

Daca la greci stilul de arhitectura forma o unitate plastic-constructiva riguros stapanita,in arhitectura romana stilurile incep a fi interpretate si rezolvate in functie de necesitatile impuse de program si functiune.Astfel apar stilurile suprapuse,in care se incearca printr-o intrebuintare diferita a stilurilor valoarea registrelor dupa destinatie si semnificatie.Parterul va primi ordinul doric,primul registru ii va fi rezervat ionicului,iar corinticul va decora ultimul nivel.

Romanii mai aduc o inovatie in tratarea stilului de arhitectura:coloana angajata in masa de zidarie.In felul acesta,coloana ca si intregul stil de arhitectura nu mai joaca un rol costructiv,acesta fiind preluat in intregime de peretele de zidarie in care coloana este inglobata.De asemenea apare pilastrul,element ce imita forma si elansarea coloanei avand insa o sectiune dreptunghiulara in loc de una circulara.Si aceasta joaca un rol strict decorativ,mai ales cand este folosit in arhitectura de interior,mimand –ca si coloana angajata-sistemul constructiv trilitic.Toate aceste inovati apar,in special,datorita intrebuintarii pe scara tot mai larga a caramizii.Lucrarea pietrei impunea o mana de lucru calificata,scumpa deci,si cu o productivitate redusa .Construind imens pentru rezolvarea problemelor puse de administrarea imperiului,romanii erau siliti sa apeleze la mana de lucru necalificata,ieftina dar cu un mare randament.