Olăria - Arheologia materialității

Metodologie

În lucrarea de față voi încerca să aduc în atenție câteva elemente care țin de arheologia materialității. În acest context, voi începe prin a expune o serie de informații referitoare la olărie, etapele formării unui vas ceramic, modul de lucru, iar, după aceea, voi încerca să observ rezultatele dintr-un raport arheologic și care este importanța vaselor ceramice pentru arheolog.

Olăritul

Olăritul este o îndeletnicire pe care românii o moștenesc din cele mai vechi timpuri. De asemenea, olăritul este o muncă migăloasă, destul de obositoare, ce necesită forță și îndemânare. Din această cauză, a fost și a rămas destinat bărbaților, femeile ajutând eventual doar la decorat.

Sătenii timpurii au fost dependenți, în toate părțile lumii, de materiile prime locale care erau disponibile atunci când au produs ceramica. Materialele de bază erau lutul, apa, nisipul și combustibilul. Aceste materiale de bază nu sunt asemănătoare concepului antic chinez al celor cinci elemente: pământ, apă, lemn, foc și metal. La nivelul satului, olarul avea, de asemenea, pigmenți de culoare ruginie și materiale de temperare, care variază de la nisipuri speciale până la șamote, cenușă de sobă, gunoi (bălegar) ca plastifiant, materiale vegetale, azbest, păr, chiar pene și apă sărată din izvoare saline sau din mare.

Descrierile producției tradiționale a olăritului de către etnografi, reprezintă o sursă bogată de informații privind toate aspectele sistemului de producție. Lucrările anterioare de acest tip au avut tendința de a fi în mare parte descriptive, dar adesea au fost trecute cu vederea sau nu au reușit să înregistreze în mod adecvat aspecte ale materialelor sau procesului care ar fi de mare importanță arheologilor, având în vedere materialele recuperate de la săpături.

Materiile prime esențiale ale unui produs ceramic sunt argila și apa. Pot fi adăugate și materiale non-plastice în amestecul de lut și pot fi necesare vopsele sau anumite glazuri pentru a termina vasele. Este nevoie de combustibil pentru aprinderea recipientului.

Arheologii, împreună cu chimiștii trebuie să înțeleagă foarte bine ceramica pe care o studiază. Se pot menționa câteva proprietăți: compoziția chimică și mineralogică, dezvoltarea culorii, temperatura de ardere, relațiile de fază și dezvoltare, rolurile alcaliilor și varului în corpurile ceramice, macro și micro porozitatea, rupturile termice și de impact, expansiunea umidității, viteza de încălzire a cuptorului, atmosfera, variabilitatea temperaturii, etc.

Etapele procesului de formare a unui vas ceramic

Unul dintre primii pași în fabricarea ceramicii este de a testa lutul. Practic olarul are mijloace simple, directe de a judeca calitatea lucrării; ceramistul are metode și echipamente de testare standardizate. Un olar cu experiență, analizează textura prin modul cum simte lutul, facând distincție între cel „gras” sau cel „slab”.

Procesul tehnologic de obținere a ceramicii folosit în România:

1. Extragerea și pregătirea lutului - aceasta necesită eliminarea impurităților, pregătirea masei lutoase brute; se ține șase luni în depozite speciale (macerare, descompunerea substanțelor organice);

2. Fasonarea formelor crude - fie manual, fie mecanic se prelucrează la roată de către olar, fie masele fluide se toarnă în tipare absorbante de ipsos sau lemn, cele plastice se presează ușor manual sau mecanic, iar cele vârtoase se presează puternic în prese mecanice din metal sau materiale plastice;

3. Uscarea formelor crude - se face manual sau natural; uscarea naturală se face vara ținute un anumit timp pe niște rafturi acoperite, iar cea manuală se face în camere încălzite sau în zone amplasate lângă cuptoarele de ardere;

4. Arderea formelor crude fasonate și uscate - acest proces se execută în cuptoare la temperaturi de peste 600°C, care variază în funcție de mărie și produs. Are ca scop mărirea rezistenței mecanice;

5. Ornamentarea, desenarea, pictarea și acoperirea cu anumite substanțe de protecție.