Diferențe și Asemănări în Scenele Crucificării din Spațiul German Înainte și După Reforma Protestantă

Într-o scurtă istorie a modului în care imaginea a funcționat ca obiect material în arta creștină occidentală, Ian Campbell și Elizabeth Williamson remarcă transformarea fundamentală suferită de la icoana bizantină la imaginile de secol 16 Astfel icoana nu era importantă prin materialitate ei ci prin ceea ce reprezenta, se vroia doar un intermediar prin care credinciosul ajunge la cel reprezentat. De la al doilea Conciliu Ecumenic de la Niceea, cu care s-a încheiat criza iconoclastă, s-a stabilit funcția icoanei ca reprezentat precum și diferența între venerarea icoanelor pentru ceea ce reprezintă și adorare, pe care credinciosul i-o datorează numai lui Dumnezeu Apoi, continuă Campbell și Williamson, a apărut imaginea votivă care ignora materialitatea imaginii prin reprezentarea donatorului alături de sfântul dorit. Iar tipul cel mai răspândit este imaginea devoțională în care contează practic doar materialitatea ei. Doar prin imagine, prin tehnica artistului, se caută provocarea unui răspuns din partea privitorului. Astfel efortul intelectual necesar perceperii unei icoane, ca reprezentant pentru o altă lume este absent în imaginea devoțională în care totul este indicat la vedere Pentru autorii de mai sus culmea imaginii devoționale o reprezintă crucificarea lui Grunewald(imag. 1) care „nu numai că nu are nicio legătură ontologică cu natura divină a lui Hristos dar nici nu se încearcă reprezentarea lui în divinitate. Acea imagine este de fapt tot ceea ce Hristos nu este. ˮ La fel s-ar putea spune și despre Hristos mort al lui Hans Holbein(imag. 2) care este practic un simplu corp, într-un mormânt, care începe să intre în putrefacție. Luând în considerare aceste tipuri de imagini s-a spus că arta germană nu cunoaște frumusețea, ci doar expresia Sau că în timp ce renașterea italiană a inventat forme noi, arta germană le-a reinterpretat pe cele vechi O altă explicație obișnuită este cea care ține cont de normele picturii italiene stabilite prin lucrări ca ale lui Cenini, Alberti precum și de climatul neoplatonic care a avut cu siguranță un rol în artă. Astfel în Italia artiștii căutau mai degrabă în natură găsirea unor principii de frumusețe, de proporții, conform filosofiei neoplatonice care spune că lucrurile în această lume sunt imagini ale formelor ideale iar artistul nu numai reda lumea sensibilă dar își exprima propria capacitate de a înțelege formele ideale din gândirea divină Asta în timp ce lucrări precum Crucificarea lui Grunewald sunt văzute ca o supraviețuire a spiritului gotic Pe de altă parte mai mulți autori printre care Andrée Hayum cu lucrarea Altarul Isenheim demonstrează că în spatele acestor imagini așa zis goticizante se ascunde de fapt un complex aparat de comunicare, adaptat locului și societății pentru care a fost produs.

Oricum cert este că exact în acest spațiu a apărut reforma religioasă inițiată la început de Martin Luther și care s-a împotrivit categoric în special acestui tip de imagine devoțională a cărui reprezentant de frunte este Altarul Isenheim al lui Grunewald Reforma în artă a reprezentat încă un pas în istoria raportării omului occidental la imagine. Atunci s-a negat celebra justificare a folosirii imaginilor ca ajutor pentru cei analfabeți. Textul va trece în prim plan iar imaginea va fi doar o ilustrare suplimentară, cumva inversându-se rolurile pe care textul și imaginea le aveau în manuscrisele iluminate din evul mediu Sigur toată această schimbare se petrece și pe fundalul exploziei textului scris, tipărit, a gravurilor și a imaginilor. Limbile vernaculare începeau să fie folosite din ce în ce mai mult. De aceea ținând cont că biserica s-a format într-o societate predominant orală, în care cei care știau să scrie și să citească erau doar o minoritate – clerul bisericesc, răspândirea scrisului, a cititului poate fi văzută ca o provocare a vechilor practici ecleziastice Iar imagini ca cele ale lui Grunewald pot fi privite și ca o o demonstrație a Bisericii Catolice împotriva imaginii tipărite și a cuvântului tipărit , prin irepetabilitate ei, imposibilitatea de a fi copiată și unicitatea impresiei resimțite în fața ei.