Valorificarea Propolisului

Etimologie

Cuvântul propolis vine din limba greacă şi înseamnă „partea dinaintea cetăţii”. Învăţaţii greci l-au denumit aşa observând cum îşi construiesc albinele stupul şi ajungând la concluzia că această substanţă joacă rolul de pavăză(protectie,aparare) împotriva agresorilor externi, propolisul făcând din stup o adevărată cetate.

Propolis, numit şi clei de albine, este un produs apicol sub formă solidă, cu aspect de rasina.

Funcţiile propolisului în stup

Albinele produc propolis ca mijloc de apărare împotriva microbilor, a mucegaiurilor, pentru mumificarea într-un înveliş a intruşilor stupului, care sunt omorâţi de albine (cum ar fi alte insecte sau şoareci), proces ce nu permite putrezirea lor.

Propolisul mai este folosit (de către albine) pentru căptuşirea pereţilor stupului cu un strat lucios, etanş, care nu permite formarea curenţilor de aer. Acţiunea sa este antimicotică, bactericidă şi bacteriostatică, fapt ce previne îmbolnăvirea albinelor.

Producerea propolisului

Este un produs de digestie al albinelor şi este cules de pe cel puţin 20 de specii de arbori, în special de pe mugurii de plop şi de arin, de pe frunzele, mugurii şi scoarţa coniferelor şi a plopilor, a salicaceelor (sălcii) şi a prunilor. Materiile răşinoase astfel culese sunt amestecate de albine cu secreţii salivare şi ceară.

Producerea propolisului se face în acelaşi timp cu cea a mierii şi se realizează de către albine specializate, în zilele călduroase, când temperatura este mai mare de 20 °C, moment în care acesta devine plastic. De la un stup se poate recolta o cantitate de 100 - 400 g de propolis, în funcţie de regiune.

Proprietăţi fizice

Propolisul se prezintă ca o masă lipicioasă de culoare variabilă între verde, maro şi negru, având miros aromat de rasini şi balsamuri. Este solubil în alcool şi eter şi greu solubil în apă. Greutatea specifică este de 1,112 -1,136 g/cm³. Punctul de topire este situat între 70 - 120 °C. La temperatura de 37 °C se înmoaie, iar la temperaturi scăzute este casant.

Compoziţie

Propolisul este compus din răşini vegetale, balsam de diferite compoziţii, ceară, uleiuri eterice, fier, microelemente - cupru, zinc, mangan, cobalt-, la care se adaugă polen, flavonoide, secreţii ale glandelor salivare ale albinelor.

Compoziţia propolisului variază în funcţie de specia vegetală de pe care s-a cules, dar, în medie, acesta conţine 55% răşini şi balsamuri, 30% ceruri, 10% uleiuri eterice si 5%polen,proporţii care sunt asemănătoare pentru orice fel de propolis. Acest subprodus conţine fier, siliciu, magneziu, cupru, molibden, arsen, staniu, aluminiu, vanadiu, wolfram, aur, iridiu, calciu, cadmiu, cobalt şi stronţiu; are un conţinut ridicat de vitaminele B, E, C, H şi P, precum şi provitamina A.

VALORIFICARE

Se spune că propolisul este cel mai natural antibiotic descoperit vreodată de om. Însă „inventatorii” propolisului sunt albinele, care îl folosesc ca mijloc de apărare împotriva intruşilor, bolilor sau schimbărilor climatice.

Dacă eşti albină şi vrei să prepari propolis, reţeta ar fi următoarea: se colectează răşina cu efect antibiotic de pe anumiţi copaci (plop, mesteacăn, pin, salcie), se mestecă vreme indelungată cu salivă cât cuprinde, şi se depune în interiorul stupului, pe marginea ramelor şi între rame şi podişor. Astfel stupul devine cu mult mai steril decât un spital modern, şi este întărit ca o cetate