Cuprins 2 1.Spanacul 4 1.1 Compozitia chimica a frunzelor 5 1.2 Seminte si radacini 8 1.3 Compozitia chimica a plantelor in functie de soi si in cursul ameliorarii 8 1.4 Influenta factorilor externi 9 1.5 Spanacul de Noua Zeelanda 11 2. Structura chimica si numarul CAS ale substantelor din compozitia spanacului 12 3.Determinarea acidului oxalic din spanac 14 4.Extractia acidului oxalic 14 5.Acidul oxalic 16 5.1Utilizarile acidului oxalic 18 5.2.Toxicologie 18 Bibliografie 20
SPANACUL 1.Spanacul Spanacul (Spinacia oleracea L.) face parte din familia Chenopodiaceae, iar spanacul de Noua Zeelanda (Tetragonia expansa) face parte din familia Aizoaceae. Centrul primar al spanacului este Asia Mica (Persia), de unde specia a ajuns in Manciuria. Arabii au adus spanacul din Persia in Spania. Specia se cultiva in majoritatea tarilor cu climat temperat de pe glob, ca si in tara noastra. Spanacul de Noua Zeelanda are ca regiune de origine Noua Zeelanda, Tasmania si coasta sud-vestica a Australiei. In Europa este raspandit mai mult in partea sud-vestica, plantele fiind sensibile la temperaturi scazute. La noi in tara cultura este sporadica si restransa mai mult in colectii. Organul comestibil la cele doua specii, frunzele, sunt triunghiulare, cu marginea usor ondulata, de culoare verde inchis la spanacul obisnuit si alterne, petiolate, romboidale, ascutite la varf, dintate si de culoare verde mai deschis, la spanacul de Noua Zeelanda. Valoarea nutritionala a frunzelor celor doua specii este deosebita prin continutul lor ridicat in ?-caroten, acid ascorbic, alte vitamine, oligoelemente, mai ales fier si prin timpurietatea consumului. Prezenta acidului oxalic in forma libera in cantitati mari, limiteaza utilizarea spanacului, mai ales in alimentatia copiilor si in cazurile de litiaza renala. Efect negativ nutritional are si prezenta azotatilor peste anumite cantitati. Forma in care se consuma frunzele ambelor specii dupa fierbere este foarte variata, un loc important ocupandu-l conservele. 1.1 Compozitia chimica a frunzelor Substante anorganice.Spanacul este cunoscut de mult ca o sursa importanta de substante anorganice in nutritie. In 100 g s.u. continutul in principalele macroelemente N, P, K, Ca, Mg se ridica la 3,00; 0,80; 9,38; 1,87 si 1,25 g. Microelementele prezente in cantitati de ordinul a 0,3 - 6,2 mg/kg s.p. sunt Zn, Cu, Mo si I. La 100 g s.p. se gasesc 6,5 mg Fe si 28 mg S. Zn este prezent in compusi anorganici si organici. Totalul substantelor anorganice insumeaza 1,31% s.p. cu un efect alcalinizant echivalent cu 2,3 m.val.% g. Datorita implicatiilor negative pe care le poate avea acumularea peste anumite limite, continutul in azotati este deseori urmarit. Prin reducerea azotatilor iau nastere azotiti care cupleaza cu amine secundare sau tertiare formand nitrozamina cancerigena. Daca in frunzele proaspete continutul in azotiti nu depaseste 100 mg/kg, acela de azotati poate sa se situeze la peste 2000 mg/kg. Prezenta anumitor elemente toxice, sau acumularea marita a altora, provenite in primul rand din medii poluate industriale, are de asemenea un efect negativ. In frunzele proaspete s-au gasit 14,85 ppm Zn, iar la s.u. 6,68 ppm Pb, 0,136 ppm Cd, 3,12 ppm As, 66,5 ppm Hg, 0,39 ppm Ni, 0,20 ppm Cr si 0,05 ppm Co. Apa este prezenta in cantitati variabile de 85 - 95%. Compusi organici. In cantitati reduse glucidele reprezentate prin zaharuri insumeaza 6 - 7% s.u., zaharurile reducatoare fiind in cantitate dubla fata de zaharoza. Continutul in amidon se ridica la 2,80% s.u., iar acela in celuloza variaza intre 0,89 - 1,12% s.p.
După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site (vezi detalii).