Mierea

1. Mierea. Date generale.

Mierea este un produs apicol obținut prin transformarea și prelucrarea nectarului sau manei de către albine și depozitat în celulele fagurilor pentru a constitui hrana populației din stup. Obținerea mierii este scopul principal al apiculturii din prezent și din trecut Totodată este un aliment cu gust dulce și parfumat, cu aspect semifluid, vâscos sau cristalizat și culoare specifică, având un conținut mare de zaharuri și substanțe minerale, vitamine, enzime, acizi organici. Orice produs asemănător care nu este „fabricat” în exclusivitate de către albine, nu intră în noțiunea de miere. În această categorie se încadrează substituirilie de orice fel. Extracția mierii din faguri pentru trebuințele omului trebuie făcută numai după ce procesul de prelucrare a materiilor prime de către albine a fost încheiat, deci cea mai mare parte din celule umplute cu miere au fost căpăcite. Operația se va efectua în condiții bune de igienă în așa fel încât produsul să nu se impurifice cu substanțe străine, iar contaminarea microbiană să fie cât mai redusă posibil. Din punct de vedere comercial prin miere se înțelege produsul, așa cum a fost extras din faguri. De asemenea, prelucrarea tehnologică, ambalarea și păstrarea trebuie efectuate în asemenea condiții încât mierea să își păstreze însușirile naturale inițiale.

1.1. Scurt istoric

Mierea (din latină melem; în greacă μελιττα înseamnă „albină”) este un produs apicol obținut prin transformarea și prelucrarea nectarului de către albine și depozitat în celulele fagurilor pentru a constitui hrana populației din stup. Obținerea mierii este scopul principal al apiculturii din prezent și din trecut. Conform statisticilor, producția anuală mondială de miere în 2005 a fost de 1,4 milioane de tone. Mierea de albine a fost prima substanță dulce folosită de om, fiind prețuită în special de preoți în cadrul diverselor ritualuri. Există suficiente mărturii că în civilizațiile antice mierea era folosită, printre altele, la prepararea unei băuturi alcoolice la care se adăuga polen și levuri din faguri, însă, cele mai vechi documente referitoare la miere sunt două fragmente scrise în limba sumeriană. De la egipteni au rămas mărturii privind modul de recoltare și folosire a mierii. Babilonienii și diferitele civilizații străvechi din India și China, utilizau mierea atât ca medicament cât și la ritualuri și ceremonii. În Vechiul Testamentgăsim scris "miere" de peste 60 ori. În Grecia antică s-a scris mult despre producerea de miere. Hipocrate recomanda mierea pentru vindecarea unor afecțiuni (gastrointestinale, renale, respiratorii) și pentru tratamentul plăgilor. Dioscoride, autorul unei cărți în cinci volume, „De Materia Medica”, trata plăgile fistulizate folosind mierea în aplicații locale. Pliniu indica mierea în asociere cu untură de pește la tratarea rănilor infectate. Musulmanii foloseau mierea ca un leac bun pentru orice boală. Folosirea mierii în alimentație (ca hrană, băutură, conservant), în medicină, în ritualurile religioase a fost în continuă creștere până la descoperirea zahărului din trestie și sfeclă. În anul 1871 a fost descoperită invertaza, (o enzimă care grăbește conversia zahărului în glucoză și fructoză).

1.2. Clasificarea mierii de albine

Se face dupa proveniență, modul de obținere, modul de prezentare, culoare, gust, miros, astfel: Dupa proveniență

- miere de flori - monofloră - salcâm - floarea soarelui - zmeură - tei - rapiță - izmă - conifere - polifloră obținută prin recoltarea nectarului de la mai multe flori - miere de mană obținută din mana care se găsește pe frunza de stejar sau a altor copaci din pădure După modul de obținere - miere de faguri - miere extrasă prin centrifugarea fagurilor - miere obținută prin stocarea fagurilor - miere obținută prin scurgerea liberă din faguri

După modul de prezentare - miere fluidă - miere cristalizată

După culoare. Sorturile de miere variază între alb incolor până la chihlimbariu brun

După gust și miros. Gustul și mirosul sunt caracteristice fiecărui sort în parte.

1.3. Proprietățile fizice ale mierii

În momentul recoltării de către apicultor, mierea este în general, perfect fluidă. Ca atare proprietăţile fizice menţionate mai jos, nu se referă decât la produsul proaspăt extras, epurat şi necristalizat. Masa volumică În funcţie de noile norme ale unităţilor de măsură, masa volumică trebuie exprimată în kilograme pe metru cub (kg/m3). Pentru miere, ea este în medie de 1422,5 la 20°C. În raport cu apa pură, densitatea mierii este de 1,4225. Este deci un produs relativ dens. Variaţiile de densitate provin mai ales din variaţiile conţinutului în apă. Cu cât mierea este mai bogată în apă, cu atât este mai puţin densă. Practic ne putem servi de densitate ca mijloc de a stabili conţinutul în apă al mierii. Astfel, densi¬tatea medie indicată mai sus corespunde unui conţinut de aproximativ 17,2% apă. Vâscozitate

Majoritatea mierilor au o vâscozitate normală, adică ele se confor¬mează legii lui Newton cu privire la scurgerea fluidelor. Vâscozitatea lor depinde în principal de conţinutul în apă şi de temperatură. Depin¬de mult mai puţin de compoziţie; se constată mici variaţii de vâscozitate care depind probabil de prezenţa "dextrinelor", în cantităţi mai mult sau mai puţin importante în funcţie de originea florală a mierilor ; aceste variaţii sunt destul de mici aşa încât se poate considera că valorile critice observate se aplică practic tuturor mierilor newtoniene.