Efectul Consumului de Amfetamine Asupra Organismului Uman

Amfetaminele sunt un grup de substanțe puternice și înalt adictive care afectează dramatic sistemul nervos central. Aceste substanțe sunt derivați ai adrenalinei (epinefrinei) la care predomină efectele excitatoare centrale. De aceea sunt numite și „amine de trezire” sau „amine tonifiante”. Majoritatea derivaților amfetaminici sunt psihostimulenți, iar unii dintre ei au o anumită asemănare cu structura chimică a mescalinei și prduc efecte fundamental halucinogene.

Restricțiile impuse utilizării amfetaminelor la jumătatea anilor șaizeci au dus la apariția primelor laboratoare clandestine pentru sinteza acestor tipuri de substanțe și ca o consecință sunt denumite droguri de sinteză sau designer drugs. În anii `70 se știa că există sute de astfel de laboratoare în Statele Unite ale Americii de Nord. Inițial produceau amfetamină și metamfetamină. Datorită faptului că aceste substanțe erau incluse pe listele de substanțe interzise, au apărut rapid producerea de derivați amfetaminici care nu apăreau pe liste, pentru a evita astfel acuzațiile de trafic de narcotice. Legislația a încadrat noii compuși ca și substanțe ilegale. Laboratoarele clandestine nu sintetizau doar amfetamine ci produceau și alte substanțe.

Originea și sinteza amfetaminelor și drogurilor de sinteză sau de design

Din punct de vedere chimic, amfetaminele sunt derivați ai feniletilaminei. Structura acestora prezintă o similitudine cu anumiți neurotransmițători endogeni (noradrenalina, dopamina și serotonina) și cu substanțe halucinogene cum ar fi mescalina.

În scopul căutării medicamentelor pentru tratamentul pe cale orală pentru astm, oamenii de știință de la compania Lilly din Indianapolis s-au interesat de planta mahuang (Ephedra vulgaris) utilizată în medicina tradițională chineză pentru terapia astmului. În 1923 au reușit să izoleze principiul activ din această plantă, efedrina, cu o structură chimică asemănătoare cu cea a noradrenalinei. A fost comercializată pentru tratamentul astmului. Plecând din acest moment a început o căutare a derivaților sintetici ai efedrinei, care s-a încheiat cu sinteza a aproape două milioane de compuși și comercializarea a 20 dintre aceștia.

În 1927, Gordon Alles a sintetizat amfetamina, a cărui nume corespunde structurii chimice Alfa-Fenil-Etil-amină. Aceasta a rezultat mai activ decât efedrina. În 1934 a fost sintetizată metamfetamina. Inițial, amfetamina a fost comercializată sub formă de inhalator nazal în Germania în 1930 și mai târziu, în 1932, în SUA cu denumirea comercială de Benzedrin. Amfetamina a fost comercializată ca vasoconstrictor nazal pentru tratamentul congestiei nazale. De la administrarea intranazală s-a trecut la utilizarea pe cale orală. Au fost descoperite efectele euforizante ale acesteia, acțiunea asupra oboselii și somnului, îmbunătățirea randamentului intelectual și psihomotor. Au fost apreciate, de asemenea, primele semne de alertă cu privire la capacitatea acestei substanțe de a crea abuz și dependență precum și cu privire la tabloul de intoxicație acută și apariția tabloului psihotic, între 1938-1939. Toate acestea au concis cu cel de-al doilea război mondial.

La sfârșitul celui de-al doilea război mondial au fost eliberate cantități enorme de amfetamine în scopuri medicale. În Japonia au fost promovate pentru vindecarea apatiei și redobândirea stării active provocându-se astfel prima epidemie de abuz masiv de amfetamine. Epidemii similare s-au produs ca urmare a comercializării de femetrazină pentru suprimarea apetitului în țările scandinave la jumătatea anilor șaizeci.

În timpul anilor `70 în mediile hippie din San Francisco s-a început utilizarea metamfetaminei pe cale intravenoasă. În general se injecta fără a fi combinată dar uneori era amestecată cu heroină (speed-ball). Se consuma, de asemenea, pe cale nazală. La începutul anilor `90 era popularizată o formă cristalizată denumită ice care permite vaporizarea, astfel încât era posibilă inhalarea pe cale pulmonară sau prin fumare.

Istoria drogurilor de sinteză a inceput în anii `60, când un grup de chimiști au sintetizat 3,4-metilenodioximetamfetamina sau MDMA (ecstasy, Adam, XTC). Aceasta fusese descoperită în 1912 și patentată în 1914 de copania Marck care căuta un vasoconstrictor, însă nu a fost comercializată niciodată. În anii `50, diverse trupe militare și armata nord-americană au experimentat această substanță pentru posibila utilitate în război, constatându-se potențialul toxic al acesteia în cazul mai multor specii de animale. În anii `60 a început să fie utilizată ca drog psihoactiv, iar în anii `70 au apărut primele studii cu privire la efectele acesteia. Redescoperitorul MDMA a fost chimistul Alexander Shulgin care a sintetizat sute de amfetamine și care a scris două cărți despre sinteza feniletilaminelor și indolaminelor.

Efectele MDMA s-au dovedit a fi diferite de alte amfetamine. Pe lângă faptul că acționeză ca psihostimulent, produce o senzație de apropiere față de ceilalți, o dorință crescută de contact cu ceilalți, o facilitate majoră a intimității, o empatie crescută. Aceste efecte sunt denumite entactogene. Creșterea utilizării acestei substanțe în anii `80 a făcut ca Drug Enforcement Agency (DEA) să interzică în 1985 și să fie inclusă în listele de substanțe aflate sub control în 1986. Drug Enforcement Agency este organismul antidrog al guvernului nordamerican.

Consumul prezent extins al drogurilor de sinteză (cunoscută sub denumirea de pastile) pe piața ilegală pare a fi inceput în 1985 sau 1986 în Ibiza. În 1987 consumul de ecstasy a fost asociat cu localurile cu muzică acid. Din acel moment consumul de ecstasy, de Eva, sau de pilula dragostei a fost asociat cu petreceril (rave, festivaluri tehno, afters) și muzica electronică cu ritm repetat (acid, house, tehno, dance). Sunt subdtanțe care se consumă la sfârșit de săptămână în medii festive și în compania prietenilor.

Drogurile de sinteză se prezintă de obicei sub formă de comprimate cu simboluri și culori evocatoare, care reproduc subiecte de actualiate sau mărci. Uneori se vănd sub formă de capsule. Se administrează pe cale orală prin înghițire, deșii unii consumatori inhaleză pulderea capsulelor.