Antraxul

Antraxul sau carbunele emfizematos este o boala infectioasa produsa de Bacillus anthracis, boala este o zoonoza (boala comuna omului si animalelor, fiind intalnita mai frecvent la paricopitate ( bovine, caprine, ovine).

Clinic se caracterizeaza prin tulburari grave respiratorii, circulatorii, digestive si uneori prin hematurie iar anatomo-patologic, prin tumefierea splinei, ramolismentul pulpei splenice si infiltratia sero-hemoragica a testului conjunctiv subcutanat sau subseros.

Bacillus anthracis

SINONIME

Boala mai este denumita la om ,,buba neagra, pustula maligna, endemul malign, boala tabacarilor, a scarmanatorilor de lana", iar la animale intalnim denumirile de ,,dalac, talac, insplinare".

ISTORIC

Antraxul a fost cunoscut inca din antichitati ca o boala care produce epizootii pustiitoare printre animale, transmitandu-se si la om. Este originar probabil, din sudul Asiei.

In Europa, antraxul a capatat o raspandire mare prin sec. XVI, impunandu-se luarea de masuri care au fost elaborate prima oara la Venetia (1596) si constau in linii mari, din carantina si izolarea animalelor bolnave.

Descrieri exacte ale bolii au fost facute in sec. XVIII in Rusia si Franta. In 1792, Gamaleia a semnalat transmiterea bolii prin insectele hematofage.

Etiologia bacteriana a bolii a fost intrevazuta de Devaine (Franta 1860), Pollender (Germania 1855), Brauell (Rusia 1857), Delafond (1860), dar abia in 1876, R.Koch si L.Pasteurin in acelasi timp si independent unul de altul, au izolat bacilul antraxului si au reprodus boala experimental cu ajutorul culturilor. R.Koch, a pus in evidenta proprietatea bacilului de a sporula in mediul exterior iar L.Pasteur si Jouber studiaza circulatia sporilor in sol. In 1881, Pasteur impreuna cu Chamberland si Roux, prepara primul vaccin anticarbunos, facand celebra demonstratie de la Pouilly de Fort.

In 1882, Tencovschi prepara primul vaccin sporulat.

In tara noastra, primele documente scrise despre antrax, dateaza din 1808 si cuprind masuri sanitare veterinare aplicate in judetul Ilfov. Dupa aceasta data au aparut diverse semnalari si descrieri ale bolii. In 1902, Motas face un studiu al bolilor infectioase pentru perioada 1889-1900, in care ne arata ca antraxul exista in majoritatea judetelor.

Cercetari privind antraxul au facut in tara noastra Ciuca, Combiescu, Cernmianu si altii.

Cele mai importante cercetari in aceasta boala, au fost facute insa de N.Stamatin, dintre care, mentionam crearea tykoubuu 1190 R (1931-1938), tulpina sporogena, edmatogena, acapsulegena si apatogena, din care, Isopescu pune la punct prepararea unui vaccin anticarbunos, cel mai bun vaccin anti-bacterian care se foloseste in tara noastra.

Independent de N.Stamatin si cam in acelasi timp, Stenne (1937-1939) obtine variante asemanatoare de bacili carbunosi (acapsulogene, sporogene, edmatogene ) care au fost folosite pentru prepararea vaccinului anticarbunos utilizat in Africa de Sud.

ETIOLOGIE

Antraxul este produs de B.Anthracis, un bacil aerob, imobil, care in culturile tinere in special, se prezinta sub forma dreptunghiulara regulata. Este lung de 4 - 6 microni, si gros de 1 - 1,35 microni, Gram pozitiv. In organism ca si pe medii de cultura cu lichide organice (sange, ser) capsuleaza si capsula poate fi pusa in evidenta prin coloratia Giemsa. (Capsula se coloreaza in roz iar bacilul in albastru).

Bacillus anthracis are proprietatea de a sporula in anumite conditii. Acestea sunt determinate de factori interni (unele tulpini sporuleaza intens, altele mai slab) si de factori externi, de mediu (uscarea, prezenta aerului, pH. Alcalin, saracia in substante anutritive, favorizeaza sporularea). Dintre factorii externi temperatura are rol important.

Procesul de sporulare este intens la temperaturi de 30? - 37?. Sporii sunt ovali, situati in centrul formei vegetative si nu diformeaza corpul bacilului. Sub 14? sau peste 42?, sporularea inceteaza. In cadavrele nedeschise, bacilul nu sporuleaza, ori se lizeaza sub actiunea proceselor de putrefactie.

In cazul cand cadavrul a fost deschis si bacilii au venit in contact cu aerul, ei sporuleaza si procesul este cu atat mai intens, cu cat materialul infectios a fost mai intins, imprastiat, raspandit in straturi mai subtiri si mai supus uscaciunii si contactului cu aerul.

Bacilul creste pe mediile de cultura uzuale. In bulion formeaza un depozit cu aspect de vata, mediul ramanand limpede. Pe ogor, creste sub forma de colonii albe, asemanatoare fulgilor de zapada, cu margini neregulate care privite cu lupa, au aspectul de par frizat.

Formele vegetative sunt putin rezistente fiind distruse cu usurinta de catre lumina solara (6 - 12 ore), caldura la (la 55? - 60? - in 15 minute), suc gastric, dezinfectante ( formol, fenol, soda caustica, var cloros in solutie de 1-5 %, sublimat 1% ) in cateva minute sau prin putrefactie (dependent de temperatura, in cateva ore sau zile).

Sporii insa sunt foarte rezistenti. In el rezista multi ani - chiar zeci de ani in solurile afanate cu humus. In balegar rezista 8 luni iar in apa 2 ani si jumatate. Rezista mult timp in piei, lana etc. Rezista cateva ore la 14? caldura uscata dar la 120? caldura umeda sunt distrusi instantaneu.

Nu sunt distrusi prin putrefactie nici de sucul gastric.

Dezinfectantele distrug sporii numai in solutii concentrate si fierbinti. Glicerina care distruge formele vegetative, nu are nici o actiune asupra sporilor. Antibioticele si sulfamidele lizeaza formele vegetative dar nu au actiune asupra sporilor.