Valorile Muntelui

Prezentari generale

Muntele este o formă de relief ce reprezina o ridicătură a scoarţei pământului care se extinde deasupra terenului limitrof pe o suprafaţă limitată, fiind mai mare decât dealul, de obicei stâncoasă şi depăşind înălţimea de 800 de m. Există desigur un mare spaţiu de libertate în a aprecia pe plan local ceea ce constituie un munte sau nu.Un motiv major pentru care muntii sunt ignorati il constituie confuzia asupra a ceea ce se intelege exact prin termenul de „munte”.O definitie universala neexistand, „munte” pentru unii fiind similar cu „deal” pentru altii. Seminificatia exacta este „o masa de pamant care se inalta deasupra imprejurimilor si este mai inalta decat un deal”.Un criteriu des utilizat de identificare a muntilor il constituie diferenta relativa de nivel prin care se intelege „distanta pe verticala intre punctele de inaltimi extreme”.Primii geografi europeni au considerat ca de la 900 m in sus o forma de relief poate fi denumita munte in timp c omologii acestora din estul Statelor Unite au considerat inaltimea de 300 m ca fiind suficienta.

O alta metoda de diferentiere a muntilor de dealuri consta in tipurile diverse de clima,sol si vegetatie pe care cresterea in altitudine a muntilor le-a determinat,proces pe care ecologii l-au numit „zonare de altitudine”.O recenta harta ecologica a lumii arata ca peste 23% din uscatul planetei prezinta aceasta caracteristica.Desi nu prezinta diferente relative de nivel,platourile montane sunt uzual incluse in categoria muntilor,deoarece altitudinea lor determina anotimpuri calde de scurta durata,implicit dezvoltari reduse ale biomasei.Precipitatia locala a topografiei va continua sa determine definitii ale reliefului local,insa tranzitia la o definitie general acceptata si ecologic viabila este imperios necesara pentru o protectie efectiva.

-Formarea muntilor

Odinioara muntii erau considerati tinuturi misterioase si periculoase. Teoria revolitionara a placilor tectonice, elaborata in ultimii douazeci de ani a dezlegat majoritatea misterelor formarii muntilor.Unii munti sunt rezultatul activitatii vulcanice, altii insa s-au format din straturi de roci plate, ca urmare a unei presiuni laterale extraordinar de mari, care le misca si le deforma. Astfel de munti se nasc acolo unde scoarta pamantului este in miscare - la marginea placilor rigide, care formeaza scoarta dura a Pamantului

-Muntii vulcanici : se formeaza acolo unde placile tectonice se departeaza una de cealalta. Cind marile mase de roci se deplaseaza in sensuri opuse, magma fierbinte se ridica pentru a umple rostul creat si astfel se formeaza o noua roca cristalina. Cateodata magma erupe pe fundul oceanului, si daca varful vulcanului se ridica deasupra niveluiui apei, se naste o insula.

Daca doua placi oceanice se ciocnesc, una va aluneca sub cealalta. Placa ce se scufunda se va topi, si daca o parte din magma rezultata din topirea placii se ridica la suprafata — se vor forma grupuri de insule — cum sunt in Oceanul Pacific: Japonia, Insulele Filipine si Indonezia.

Magma nu ajunge intotdeauna la suprafata prin vulcani. Cateodata ridica, ca o bolta, stratunile de roci aflate deasupra ei, de exemplu Muntii Negri din S.U.A. statul Dakota. Prin racirea magmei se formeaza granitul, care ajunge si el la suprafata dupa ce stratul ce-l acopera se macina prin eroziune.Dar cele mai lungi si mai frumoase lanturi muntoase de pe Pamant — printre care Himalaia, Anzii, Muntii Stancosi si Alpii — sunt roci sedimentare, supuse unor forte mecanice uriase. O parte din aceste roci s-au format pe fundul unor mari putin adanci, din aluviunile transportate de rauri, adica din mal, nisip si faramaturi de roci. Calcarul, in schimb, s-a format in ape mai adanci, din carcasele calcaroase ale unor vietuitoare primitive, din erele geologice primare.

-Muntii de incretire : pentru formarea straturilor sedimentare, cateodata mai groase de 10 km, a fost nevoie de peste 10 milioane de ani. Sub actiunea acestei greutati uriase, fundul oceanului s-a lasat si s-au format geosinclinale cu suprafete foarte mari, de forma unui jgheab. Mai demult oamenii de stiinta presupuneau ca incretirea geosinclinalelor s-a produs in momentul surparii fundului marii. Azi majoritatea cercetarilor sunt siguri ca presiunea necesara incretirii muntilor este produsa de miscarea placilor.

Placile tectonice se deplaseaza anual doar cativa centimetri. Dar daca placile, care poarta pe ele continente, se ciocnesc. rocile aflate pe marginile lor, impreuna cu straturile sedimentare aflate pe fundul marii, se ridica treptat, dand nastere unor noi lanturi muntoase.

Ca rezultat al miscarii placilor se elibereaza o cantitate mare de energie termica si se nasc presiuni uriase. Datorita efortului acestor doi factori, straturile de roca se inmoaie si se deformeaza, ca un material plastic expus caldurii si cedeaza fortei mecanice, adica se incretesc in cute uriase. Alte straturi de roci mai reci, sau mai rigide se rup si deseori se separa de straturile inferioare.

In intervalele de formare a muntilor (orogenetice) ca urmare a caldurii produse la baza placii, se formeaza magma. Impreuna cu straturile superioare se ridica si marea masa de magma, se modifica sub forma de granit, ceea ce va constitui baza muntilor de incretire.

Acei munti de incretire a caror boltire s-a incheiat demult si inca nu s-au erodat complet, sunt dovezile ciocnirilor de odinioara ale continentelor. Asemenea munti se gasesc in nord-estul Amenicii de Nord, in Groenlanda de Est, in partea de vest a Iriandei si in Scotia. Ei s-au format in urma ciocnirii Americii de Nord cu Europa, si s-au unit intr-un continent urias. Acest lant muntos foarte vast — denumit Caledonia — s-a divizat acum circa 100 milioane de ani, cand s-a format Oceanul Atlantic.

Cutele sunt usor de observat in zonele muntoase, unde apare roca de baza. Partea concava a cutei, de forma unui jgheab, se numeste sinclinal, partea convexa — anticlinal. Daca cuta “se apleaca” peste straturi vecine de roci, se numeste cuta culcata. Fortele ce genereaza incretinea pot rupe cuta de baza, si sa o impinga pe alte straturi la sute de kilometri. In acest caz vorbim despre panza de sariaj.

In apropierea marginii pliacilor, ca efect al tensiunilor, se produc rupturi mari in straturile de roci. Pe langa planele faliilor in unele cazuri se ridica blocuri mari de roci, fara incretire, denumite falii inverse, mod de formare a muntilor ruiniformi, de exemplu Muntii Sierra Nevada din California. Deseori, intre doua plane de falie se ridica miezul din mijioc — denumita horst — o stanca ce se inalta abrupt din suprafata inconjuratoare.

- Eroziunea : muntii sunt inca in crestere si eroziunea a si inceput sa-i distruga. In zonele muntoase acest proces este deosebit de spectaculos, deoarece pe pantele abrupte efectul gravitatiei este mai vizibil.

Inghetul sfarama rocile, care apoi se rostogolesc pe panta, sau sunt transportate de ghetari ori de parauni, care curg in torent pe rapele muntiior. Aceste forte combinate ale natunii, impreuna cu tectonica placilor, creeaza minunatele tinutuni muntoase.

- Suprafata muntilor pe glob

Muntii se intind pe fiecare latitudine,la orice inaltime si pe toate continentele Terrei.Suprafata pe care se intind acestia este de cel putin 30 de milioane km2 si au reprezentat locul natal,1994,a 560 milioane de oamni. Munţii acoperă suprafeţe de aproximativ 52% din Asia, 36% din America de Nord, 25% din Europa, 22% din America de Sud, 17% din Australia şi doar 3% din Africa. Per ansamblu, circa 22% din suprafaţa uscatului Terrei este muntoasă. De asemenea, 1 din 10 oameni locuiesc în zone montane. Absolut toate fluviile şi râurile importante ale planetei izvorăsc şi sunt alimentate din surse montane, respectiv mai mult de jumătate din umanitate depinde vital de apa montană.Desi datele esentiale privind suprafata si locuitorii mai multor lanturi montane sunt dificil de obtinut,se poate estima ca muntii adapostesc o mare diversitate geografica si demografica.Doua cincimi din populatia montana a globului sunt concentrate in Muntii Anzi ,lantul Himalaya-Hindukus si muntii izolati din Africa.In contrast cu mica densitate demografica din muntii emisferei nordice,in zona tropica;a,regiuni ca dealurile Papua-Noua Guinee,Muntele Kenya si imprejurimile vulcanului Virunga(Ruanda) au densitati care depasesc 400 locuri/km2.